Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Proiect ce ar putea transforma Calea Șagului într-un coridor multimodal

Autoritățile locale își propun să schimbe înfățișarea uneia dintre arterele importante de circulație din Timișoara, Calea Șagului. Primăria a lansat…

Aparatură de ultimă generație primită ca donație de Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara a primit, sub formă de donație, aparatură modernă de…

Plata facturii Aquatim pentru clienții fără certificat verde

În contextul introducerii obligației publicului de a prezenta certificatul verde la intrarea în instituțiile publice, Aquatim a luat măsuri pentru…

Întâlniri cu regele Mihai

Dumnezeu a rânduit să fac parte din rândul celor care au avut prilejul binecuvântat de a fi primit de către…

Liniile de transport şcolar vor fi repuse la dispoziția elevilor

Începând de luni, 08.11.2021, odată cu reluarea cursurilor în învăţământul preuniversitar, elevii care studiază pe raza municipiului Timişoara vor avea…

Salubritatea stradală și sistemul de sănătate, cele mai importante probleme semnalate de timișoreni

Salubritatea stradală și sistemul de sănătate sunt cele mai importante probleme semnalate de timișoreni într-un sondaj de opinie. Derulat de…

Hotărârea privind majorarea prețului la gigacalorie, amânată din nou

Proiectul de scumpire a gigacaloriei a fost retras, pentru a doua oară, de primarul municipiului, de pe ordinea de zi…

DGASPC Timiș organizează cursuri gratuite pentru persoanele care doresc să devină asistenți maternali

Direcția pentru Protecția Copilului Timiș va organiza un curs pentru persoanele care doresc să devină asistenți maternali.Pentru înscriere, un…

Președintele Doru Dinu Pavel Glăvan s-a mutat la ceruri

Marți, 2 noiembrie 2021, în cimitirul timișorean din Calea Șagului a fost săvârșită slujba de înmormântare a președintelui Uniunii Ziariștilor…

Mamograf ultraperformant la Spitalul „Dr. Victor Babeș”

 

În Centrul de Imagistică al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara a fost pus în…

Pagina 695 din 972

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies