Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Cultură

Aksel Kolstad, cel supranumit de Time Magazine „Quentin Tarantino al pianului clasic”, vine pentru prima dată la Timișoara în 5 noiembrie 2023 pentru UNEXPECTED, un concert surprinzător care va avea ca invitați și tineri muzicieni timișoreni.

Aksel Kolstad este un pianist, compozitor și dirijor norvegian care reușește să apropie publicul de muzica clasică, să facă spectacol și să transforme concertul într-un moment magic. A cântat la cele mai mari festivaluri de muzică de cameră din Norvegia și din Europa. Concertul său de debut, din octombrie 2010 de la Carnegie Hall a avut loc cu o sală arhiplină, iar publicul l-a ovaționat în picioare. Kolstad a studiat compoziția cu Wolfgang Plagge și, de la vârsta de 17 ani, interpreta deja propriile sale lucrări pentru pian solo în multe țări din întreaga lume. De asemenea, a dirijat multe dintre lucrările sale orchestrale. Presa l-a numit „Franz Liszt al timpului nostru”(Göteborgs Posten), „Quentin Tarantino al muzicii clasice”(Time Magazine) sau a scris despre el „Ce face Aksel, care uimește cel mai mult publicul, este că el transformă concertul într-un moment magic de poveste." (Cappuccino Concerts, Perth, Australia)

El a devenit pianist în cadrul Gărzii Regale a Majestății Sale, Regele Norvegiei și a scris muzică pentru Prințesa Suediei. Aksel iubește să improvizeze live pe scenă și scrie la fel de ușor pentru orchestre mari, precum și pentru solo de pian. Aksel Kolstad este creatorul Cafe de Concert, prima cafenea de cu muzică clasică din lume, creând un mix urban și creativ al muzicii clasice.

Vorbim de un one man show în care reușește să interpreteze celebre teme mozartiene pe care le inserează în povestea despre copilăria genialului compozitor, le corelează cu elfii din basmele scandinave sau cu eroii benzilor desenate, stimulându-i pe cei din public să își urmeze visele pentru că majoritatea sunt realizabile și ele vor supravietui „măștilor timpului”. O face într-un dialog continuu muzica – text cu adresare în cel putin 3 limbi de circulație internațională.

Concertul UNEXPECTED va avea loc în 5 noiembrie la Sala de Eveniment Iulius Congres Hall de la Iulius Mall și va aduce pe scenă muzica clasică, muzica rock, umor și multă relaxare. Publicul va experimenta o interpretare inedită a artiștilor invitați, va putea interacționa cu ei, într-o atmosferă elegantă, selectă, dar în același timp nonconformista și deosebit de prietenoasă.
Biletele sunt disponibile pe platforma iabilet.ro, la adresa https://www.iabilet.ro/bilete-timisoara-concertul-unexpected-89422/.

 

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies