
Cartierul cel mai rău famat din Timișoara rămâne, fără îndoială, Kuncz. Din când în când, nu foarte rar, de aici răzbat știri groaznice, cu accidente, bătăi și alte nenorociri, iar poliția nu este deloc încântată să aibă de-a face cu problemele din zonă. O petiție primită de prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, de la locuitorii din Kuncz l-a adus în cartier.

„De mai bine de 10 ani Prefectura a avertizat toate instituțiile publice cu privire la riscul de producere de... disensiuni între locuitorii zonei Kuncz din Timișoara. Rezultate? Zero. Furturile, scandalurile și mizeria sunt la ordinea zilei. Am primit o petiție semnată de zeci de locuitori din zonă și m-am dus la fața locului pentru o discuție la concret. Concluzii: vom intensifica acțiunile de patrulare în zonă; vom organiza întâlniri repetate cu reprezentanții partidei rromilor pentru reducerea incindentelor; toate instituțiile responsabile de subiectul în cauză vor fi mobilizate; vom începe colaborarea cu Grupul de Acțiune Locală din zonă; voi cere Primăriei Timișoara curățarea și îngrădirea terenurilor pe care au loc arderi necontrolate și monitorizarea video a zonei. Indiferent de naționalitate și etnie, oamenii trebuie tratați cu respect, iar legea trebuie aplicată în mod egal pentru toți", a declarat prefectul Mihai Ritivoiu după întâlnire.

