
„Vom construi o școală și pe strada Mureș, pentru a face față numărului tot mai mare de copii din localitate”, a anunțat Horia Bugărin, primarul comunei Dumbrăvița.
Noua instituție de învățământ va avea 18 săli de clasă, laboratoare de informatică, biologie, fizică și chimie, sală de sport, teren de sport, sală de mese, bibliotecă, sală multifuncțională, spații de recree, spațiu de lectură, terasă circulabilă.
Licitația pentru atribuirea lucrărilor de construire urmează să se desfășoare în această primăvară.
Șase clădiri moderne pentru școală, dintre care cinci construite de la zero, reprezintă structura educațională din Dumbrăvița.

