Într-o perioadă în care sistemul sanitar românesc este arătat din ce în ce mai mult cu degetul, din multiple pricini, iată că ni se oferă și posibilitatea de a evidenția și lucrurile bune din sistem. Am primit la redacție o scrisoare a unei doamne, Mihaela Covăsală, care a trecut prin clipe teribile, dar care a reușit să le depășească cu ajutorul unor oameni dedicați meseriei pe care au ales-o, aceea de a se îngriji de sănătatea oamenilor. Redăm în cele ce urmează mesajul doamnei Mihaela Covăsală.

„Doresc să îmi exprim recunoștința și să mulțumesc întregii echipe medicale din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie «Dr. Victor Babeș» Timișoara, compartimentul ATI, doctorilor Mirela Poroșnicu, Ciprian Gândac, Nicoleta Barbora, Nicoleta Zgăvârdea, Valentina Lăzăroiu, Alexandru Novăcescu, Cristian Avram, Ionuț Țăpîrdea, Daniel Jipa, Bettina Buzzi și Georgiana Bobouțan și echipei de asistenți, infirmiere, îngrijitoare și kinetoterapeuți pentru efortul, grija, profesionalismul și dedicația de care au dat dovadă, fiind un exemplu de compasiune umană, profesioniști extraordinari, medici de excepție, fără ajutorul cărora nu puteam să depășesc momentele critice în care m-am aflat și să mă recuperez atât de repede. Acești oameni minunați mi-au dat speranță și sprijin dezinteresat și m-au ajutat să trec peste impasul greu al vieții mele, făcându-mă, totodată, mai puternică.

Din adâncul inimii doresc să vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine! Dumnezeu să vă răsplătească pentru binele pe care îl faceți oamenilor suferinzi, care trec prin momente de cumpănă.

Cuvintele nu ar putea exprima niciodată recunoștința pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”.