Grupa C a Campionatului Mondial de Fotbal, Qatar, 2022, s-a deschis cu o surpriză, Argentina, considerată una dintre favoritele la câștigarea turneului, a suferit un eșec în jocul disputat împotriva Arabiei Saudite, pe gazonul stadionului „Lusail Iconic”.
Deși a dominat, potrivit statisticilor, acest joc, dubla campioană mondială s-a împiedicat de mai modesta echipă a „șoimilor verzi”, team-ul antrenat de francezul Hervé Renard reușind un succes mai puțin scontat în lumea fotbalului mondial.
Argentina a deschis scorul în urma unei lovituri de la 11 metri, arbitrul acordând-o ca urmare a semnalizării din camera V.A.R.. Lionel Messi a executat, iar din minutul 10, scorul era favorabil „pumelor”, 1-0. După marcarea golului, Argentina și-a continuat jocul ofensiv, a periclitat poarta echipei saudite, a și reușit să înscrie în câteva rânduri, însă din poziție neregulamentară, off-side.
Arabia Saudită, după primirea golului, a desfășurat o apărarea avansată, încercând să surprindă în off-side oamenii de gol ai Argentinei, însă, în prima repriză, ofensiva „șoimilor verzi” nu a contat, raportul șuturilor pe poartă, la finalul primelor 45 de minute de joc, fiind în favoarea Argentinei, 5-0, portarul echipei saudite, Mohammed Al Owais, având câteva intervenții care au ținut scorul la limită în favoarea team-ului antrenat de Lionel Scaloni. La pauză, s-a intrat cu avantajul Argentinei, 1-0.
Abia a început repriza a doua și, din minutul 48, Arabia Saudită restabilea egalitatea scorului, 1-1, prin golul marcat de Saleh Al Shehri, cinci minute mai târziu, în minutul 53, Salem Al Dawsari aducea Arabia Saudită în avantaj, 2-1.
Au urmat momente de joc în care Argentina a alergat după golul egalizator, însă apărarea „verzilor” a fost la post, portarul Mohammed Al Owais, având intervenții de succes între buturile echipei saudite.
Jocul s-a încheiat cu rezultatul în favoarea echipei „șoimilor verzi”, iar „pumele” se văd învinse pentru a doua oară, din 1990, în primul lor meci jucat la „mondiale”, în meciul de deschidere al Campionatului Mondial din 1990, Italia, Argentina era învinsă de Camerun, 0-1, dar, în acea ediție, „pumele” au jucat Finala Mare a întrecerii, în care au fost învinse de R.F. Germania, 0-1, Argentina rămânând cu titlul de vicecampioană mondială la fotbal după „mondialul” italian.

Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/fifaworldcup