Prezentă la Timișoara, cu ocazia marcării celor 11 ani de activitate continuă a clubului Judo Phoenix Timișoara, a deschiderii noului Centru de Performanță inaugurat de acest club, doamna judo-ului din România, Alina Dumitru, prima și singura, până acum, Campioană Olimpică la Judo din istoria sportului pe tatami din România, ne-a onorat, oferindu-ne un scurt interviu, pe care-l transcriem în cele ce urmează.
Palmaresul Alinei Dumitru cuprinde performanțe remarcabile în sportul pe tatami, la seniori, cea dintâi medalie (de bronz), a câștigat-o la Campionatele Europene din 2002 (Maribor), apoi au urmat, consecutiv, cinci titluri europene: 2004 (București), 2005 (Rotterdam), 2006 (Tampere), 2007 (Belgrad) și 2008 (Lisabona), fiind imbatabilă în Europa timp de aproape opt ani.
La Campionatele Mondiale din 2005 (Cairo), 2007 (Rio de Janeiro) și 2010 (Tokyo) și-a adjudecat trei Medalii de Bronz, însă, niciodată nu a reușit să câștige titlul mondial.
La Jocurile Olimpice de Vară de la Atena, din 2004, a ocupat locul 5, fiind la doar câteva secunde de o medalie, în 2008, Alina Dumitru s-a „revanșat” pentru Olimpiada din urmă cu patru ani și a intrat în istoria sportului românesc, după ce, la Beijing, a devenit prima Campioană Olimpică din istoria judo-ului românesc. La Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 și-a adjudecat Medalia de Argint, după o finală dramatică în care a evoluat accidentată la cot, după participarea la această Olimpiadă retrăgându-se din activitatea competițională și a început să antreneze o grupă de copii la C.S.A. Steaua, implicându-se totodată în mai multe proiecte de promovare a judo-ului în rândul copiilor.
Alinei Dumitru i-a fost conferit Ordinul Național „Meritul Sportiv”, Clasa I, titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Ploiești, în 2008, iar în 2018, prin ordin al ministrului apărării naționale, distinsa sportivă a fost înaintată la gradul de locotenent-colonel.
- De când ați aflat despre Judo Phoenix Timișoara?
- Am aflat de mult despre Judo Phoenix Timișoara, pentru că și eu, la rândul meu, sunt antrenor de judo la Clubul Steaua și, evident, ne întâlneam la competiții. Ne cunoaștem din 2013, de când am început și eu să antrenez.
- De când sunteți alături de Judo Phoenix Timișoara?
- De aproximativ 3 ani sunt alături de Judo Phoenix Timișoara. Sunt vicepreședinte al acestui club și sunt alături de „Laur” la orice acțiune de-a lui, atât cât pot și-mi permite timpul.
- De când ați început colaborarea cu Phoenix care a fost cea mai mare satisfacție?
- Îl văd pe «Laur» împlinit că face ceea ce își dorește, că disciplinează copiii într-un mod frumos, ceea ce ne dorim cu toții. „Laur” cred că este un exemplu pentru ceea ce face în Sala de Judo cu copiii și cred că părinții sunt foarte mulțumiți.
- Dintre micuții pe care i-ați văzut până acuma la Phoenix, care v-au atras atenția? Se anunță viitorii judoka?
- Sunt mici acum. Nu putem vorbi, pentru că mai au mult de muncit. Sunt atâtea alte tentații, gen, telefoane, gadget-urile care ne dau bătăi de cap și mi-e greu să vorbesc acum dac-am văzut în mod special un copil care cred că va ajunge departe. «Laur» știe cel mai bine să spună asta. Nici cu ai mei copii nu cred că pot să spun că am unul în care să cred sigur că va ajunge departe, pentru că, așa cum am zis mai devreme, e greu să-i ții în sală atunci când dau de greu, și când dau de greu, renunță.
- Este posibil ca pe viitor să organizați acțiuni comune cu Judo Phoenix?
- La Clubul Steaua, am și eu o Asociație, Asociația „Alina Dumitru”, cu care organizeze competiții, la care Judo Phoenix Timișoara a fost prezent an de an, sigur, exceptând cei doi ani de pandemie, când nu s-a putut organiza acea competiție. Eu, la fel, cât pot, sunt prezentă la competiția pe care clubul timișorean condus de Laurențiu Jurca o organizează. Deci, ne susținem unul pe celălalt și, cu siguranță și cu alți antrenori care vor să promoveze cât mai mult judo și mai ales la nivel de copii.
- Cum vedeți judo-ul din România, în viitor?
- Aici, mi-e greu să vorbesc, pentru că, copiii care sunt selecționați la lot, parcă nu mai au acea dorință atât de mare de a ajunge cât mai departe. Clar, acolo, antrenamentele sunt mai grele și trebuie să nu renunți, cât de greu ți-ar fi, ca să poți să ajungi la performanță. De aceea, mi-e greu să cred că, curând vom mai avea rezultate, dar, eu, în același timp, sper, că totuși o să mai auzim și o să mai vedem copii pe podium la marile competiții. La juniori, avem, și ne bucură asta, dar așa cum spun, ceea ce ne interesează pe toți, sunt Campionatele Europene, Mondiale și, evident, Jocurile Olimpice de seniori.
- Deci, dacă la juniori avem rezultate, înseamnă că judo-ul din România are viitor.
- Da, dacă stăm să ne gândim, în urma rezultatelor pe care juniorii le au, speranțe avem, dar, așa cum iară o spun, renunță mult prea ușor când dau de greu și când văd că nu mai câștigă așa de ușor cum câștigau la juniori. Clar, acolo sunt alții, și seniorii sunt mult mai rapizi, mult mai puternici și mult mai, mult mai....
- Ce se poate face să nu mai renunțe, totuși, așa de ușor, când dau de acest greu?
- Totul aici ține și de psihicul lor. Trebuie să aibă un psiholog bun care să vorbească cu ei, să-i ambiționeze, cum pot ei mai bine, să nu renunțe. Eu cred că totul ține de psihic. Se pune foarte mult accent pe mental în acest sport și pot să spun, din exemplele ce le am eu cu sportive cu care m-am întâlnit și le vedeam atât de puternice, dar, când ajungeau pe saltea, la o competiție importantă, se schimbau total. Clar, psihicul e cel mai important.
Interviu realizat de Cornel Seracin
Foto: ziarul TIMIȘOARA