În urmă cu 11 ani, omul de sport Laurențiu Jurca, așeza primele cărămizi pentru renașterea judo-ului timișean și timișorean, înființând A.C.S. Judo Phoenix. Până la realizarea proiectului și punerea lui în practică, Sensei Jurca a întâmpinat numeroase obstacole, însă, până la urmă, totul a fost favorabil sportului pe tatami, noul club, acum la Timișoara, reușind să pregătească numeroși sportivi cu rezultate deosebite în judo-ul din România.
Vineri, 18 noiembrie, A.C.S. Judo Phoenix Timișoara, în parteneriat cu S.C. Glissando S.R.L. au organizat o conferință de presă la Venue Ballrom&Events prilejuită de oportunitatea deschiderii noului Centru de Performanță, Judo Phoenix, și a marcării celor 11 ani de activitate continuă. Invitați de marcă au onorat momentul, Alina Dumitru, campioană olimpică la judo, Beijing, 2008, vicecampioană olimpică, Londra, 2012, multiplă campioană europeană și vicepreședinte onorific al A.C.S. Judo Phoenix Timișoara, Ioan Cosmescu, sportivul și omul de știință român care a semnat, printre alții, în 1967, documentul pentru fondarea Federației Române de Judo, Federație care s-a înființat anul următor, 1968, Florin Lascău, director-șef al arbitrilor în cadrul Federației Internaționale de Judo, George Teșeleanu, președintele clubului de judo, C.S. Pantheon Constanța, familia Biianu, Ioan și Elena, Președinți de Onoare ai Judo Phoenix, principalii susținători ai clubului timișorean, partenerii din Serbia ai clubului de judo din Timișoara etc. A moderat evenimentul, jurnalistul timișorean Florin Mihoc, presa locală având la fața locului reprezentanți.
În cadrul conferinței de presă, invitații au luat cuvântul și au vorbit despre importanța sportului pe tatami în societate, despre implicarea fondatorului clubului Judo Phoenix, Laurențiu Jurca, în munca de educație și de performanță pentru judo-ul din România.
Florin Lascău, director-șef al arbitrilor în cadrul Federației Internaționale de Judo, omul de sport care l-a sprijinit foarte mult pe fondatorul clubului timișorean de judo, Laurențiu Jurca, pentru a păși pe calea acestui sport, a spus, printre altele, în cuvântul rostit: „Judo este un sport individual, pentru o perioadă foarte scurtă pe saltea, dar, de fapt, este un sport de echipă. Judo este o societate. 11 ani, pentru mulți copii, sunt două vieți. Un copil de 5, 6 ani are două vieți la 19 ani. Pe de altă parte, este o perioadă scurtă de timp, o perioadă în care, prietenul, colegul, studentul care m-a depășit în privința asta, Jurca Laurențiu, a reușit ca să motiveze oameni, să aducă oameni lângă el, să aducă familia lângă el, să facă acest lucru. Aș dori să mulțumesc deosebit, familiei Biianu, care ar putea să investească banii în alte obiective, ar putea să meargă într-o vacanță, ar putea să-și cumpere ceva deosebit, dar ei preferă să-i investească în societate, și mă bucur deosebit că avem aici în sală doi membri foști, de-ai Federației Române de Judo, în Comitetul Executiv, care la rândul lor, unul este un pionier al judo-ului românesc, domnul Cosmescu, și domnul Teșeleanu, care face pe malul mării ceea ce face «Laur» aici, la Timișoara.
Este un lucru foarte mare să investești în judo, pentru că investind în judo, investești în societate. Schimbând atitudinea sportivă în judo, schimbi societatea, iar dumneavoastră faceți lucrul acesta. Acest lucru nu se poate cumpăra cu bani, acest lucru se face cu dedicație, acest lucru se face cu viziune. Felicitări pentru această simbioză pe care o aveți cu domnul Jurca, felicitări pentru ceea ce faceți! Vă mulțumim din suflet, pentru ceea ce faceți dumneavoastră aici!”.
Fondatorul A.C.S. Judo Phoenix Timișoara, Sensei Laurențiu Jurca, a mulțumit domnului Lascău „pentru c-am avut onoarea să mă aflu printre prietenii tăi, pentru ce-ai însemnat pentru mine și însemni, pentru dojenelile pe care le-am meritat cu siguranță, dar mai ales pentru dragostea ta față de mine și față de prietenia noastră”, apoi i-a înmânat Diploma și Medalia și l-a numit Vicepreședinte de Onoare al Judo Phoenix Timișoara.
Domnul Ioan Biianu, în cuvântul rostit la conferința de presă prilejuită de cei 11 ani de activitate ai clubului Judo Phoenix, a subliniat, printre altele, faptul că, „suntem alături de Laurențiu, de la început. Suntem foarte-foarte mulțumiți de activitatea pe care Laurențiu o are în clubul lui, și acesta a fost și unul din motivele pentru care am continuat susținerea. Noi vom fi tot timpul aproape de sportul românesc, aproape de sporturile românești, pentru că, după părerea mea, o companie trebuie să se implice foarte mult și-n viața socială.
Ne-am implicat foarte mult cu Laurențiu, discută foarte mult cu noi, ne punem de acord, uneori suntem în dezacord cu anumite proiecte, le negociem, pentru că, așa este, eu privesc din partea financiară, Laurențiu privește mai mult din partea emoțională, el este foarte mult legat de motiv, de tot ce se-ntâmplă în cluburile de judo din România, nu numai în clubul lui personal, și o să fim aproape de el în continuare. Într-adevăr, ceea ce am observat și eu, educația pe care o primește un copil, în momentul în care intră în clubul lui, este extraordinară și este primordială, este cea mai importantă. Sper ca noi, ca și companie, să putem în continuare să alocăm sume, astfel încât să putem să ajutăm sportul românesc”.
În anul 2019, A.C.S. Judo Phoenix Timișoara, în parteneriat cu S.C. Glissando S.R.L. au organizat prima ediție a competiției internaționale de judo, Cupa Glissando, la Dumbrăvița, care s-a bucurat de mare succes, la care au participat 800 de copii din 10 țări, întrecerea pe tatami având loc timp de două zile.
În cuvântul rostit, domnul Biianu și-a exprimat regretul pentru că sportul din România este tratat cu destulă neseriozitate de către decidenți, companiile private fiind limitate în alocarea fondurilor financiare pentru dezvoltarea și menținerea sportului. În sensul susținerii sportului, domnul Biianu a oferit exemplul Ungariei, „unde legile, în ceea ce privește sponsorizările, și participarea companiilor private la menținerea sportului și la sponsorizare, sunt total diferite față de România și sumele care se alocă sunt foarte-foarte mari”.
Domnului Ioan Biianu i-a fost acordat, de către fondatorul clubului Judo Phoenix, Sensei Laurențiu Jurca, titlul de Președinte de Onoare al clubului, „pentru c-am făcut lucruri frumoase împreună, pentru că ne-ați susținut, atunci, când a fost cel mai greu, și pentru frumosul Centru pe care-l deschidem”.
Atunci când a pornit la drum pentru renașterea judo-ului timișean și timișorean, Sensei Laurențiu Jurca a avut în vedere, în primul rând, educația copiilor care vin la judo și nu competițiile, „am vrut să facem partea educativă a judo-ului, să scoatem în evidență ceea ce judo-ul ne ajută ca să devenim mai buni pentru societate, să luăm copiii de la vârsta de 3 ani, să-i modelăm și să dăm ceva societății înapoi prin judo și prin educația prin judo”, ne spunea distinsul om de sport timișorean, în urmă cu mai mulți ani, într-un interviu susținut pentru ziarul TIMIȘOARA.
De la fondarea clubului, activitatea depusă de staff-ul tehnic în interior, cu micuții judoka, a început să fie, pe lângă educațională, una competițională și apoi una îndreptată spre performanță. Astfel, după trei decenii de absență pe podiumul judo-ului din România a unui campion național la acest sport, clubul de judo din Banat a reușit să aducă un nou campion național, după mulți ani, Adrian Georgiu fiind primul campion național al Timișoarei din ultimii 30 de ani, care a cucerit Medalia de Aur la Campionatul Național de Judo, în cadrul categoriei de 24 kilograme, la grupa de vârstă U11.
După 21 de ani petrecuți în Germania, unde, împreună cu Florin Lascău, a înființat o școală de judo, Laurențiu Jurca a revenit în România, mai întâi la Oradea, apoi la Timișoara și a prezentat publicului primul lot de instructori, proaspăt atestați și formați după metode germane, bazate pe judo prin educație, iar pentru că un club de judo nu este întreg fără un psiholog sportiv, de curând, A.C.S. Judo Phoenix Timișoara are, în persoana doamnei Camelia Lipoczi, un psiholog sportiv.
„Am crescut în lumea sportului, sunt în club de aproape 11 ani, am avut copil sportiv (băiatul meu a fost unul dintre primii sportivi care-a făcut parte din club, are acum 20 de ani și este student la Educație Fizică și Sport), am trăit aceste emoții, fiind și psiholog clinician, am putut să mă adaptez și eu pe psihologie sportivă și astfel să înțeleg mai bine domeniul competițiilor, cum gândesc sportivii și cum pot fi ajutați să depășească momentele cele mai importante ale concursului, dinaintea concursului, în timpul concursului și după. Ce trebuie să știe cel mai mult părinții și copii sportivi este faptul că, nu victoria este cea mai importantă, ci important este participarea și gestionarea emoțiilor, dacă nu este acum o victorie, urmează cu siguranță o altă victorie, dar nu, este foarte importantă competiția și participarea la acel concurs.
Când vorbim de psihologie sportivă, în primul rând vorbim despre psihologie în general, vorbim despre părinți, despre copii, despre familie și despre clubul în sine, cine conduce clubul. Este foarte important că au inițiat un proiect de a lucra împreună cu un psiholog sportiv și de a nu merge strict doar pe antrenamente, ci și pe faptul de a stimula copiii din punct de vedere cognitiv, comportamental, prin psihologie, prin a înțelege faptul că mulți copii au, în sport, emoții, emoțiile sunt constructive, important este nu să nu avem emoții, important este să le gestionăm. Rolul psihologului, în linii mari, ar fi de susținere, de sprijin al copiilor când au emoții și de a le gestiona împreună cu copii.
Îmi place foarte mult faptul că Laurențiu, în acest club, se implică nu doar în antrenamente, merge pe partea nutritivă, pe psihologie, pe dezvoltarea completă a unui sportiv așa cum ar trebui, cum se practică și în străinătate și este una dintre persoanele care gândește cu un pas înaintea multor altor antrenori de la alte cluburi pe partea de dezvoltare a copiilor, legat de psihologie, nutriție, de o armonie, vorbind la modul general, nu doar sport, ca și mod de viață. Sportul poate fi de masă, poate fi de performanță sau poate fi de educație. Dacă vorbim de sport de performanță, vorbim și de un psiholog și de o nutriție corespunzătoare”, ne-a mărturisit Camelia Lipoczi, Membru de Onoare și Ambasador, Judo Phoenix, psiholog sportiv în cadrul acestui club, într-un scurt dialog pe care l-am purtat după conferința de presă.
Din vara acestui an, A.C.S. Judo Phoenix Timișoara are un nou spațiu de lucru, însă acesta nu este întru totul optim desfășurării antrenamentelor micuților judoka, urmând, cu siguranță, să mai sufere unele îmbunătățiri. Noua Sală are 300 de metri pătrați, din care peste 200 de metri pătrați sunt spațiu pe tatami (de saltele), are o saltea elastică dedesubt, cu rolul să amortizeze căderile, fiind utilă copiilor pentru a le risipi teama de căderi.
„Este o Sală specifică judo-ului, deschisă pentru toți. Suntem mulțumiți. Săptămânile trecute am reușit să facem un antrenament de excelență cu mai multe cluburi din țară, mâine pornim o altă etapă și cu partenerii din Pancevo, unde vrem să deschidem barierele, să deschidem granițele și pentru cei de afară. Da, va fi un Centru unde toți care vor să exceleze, să poată să o facă”, ne-a spus Sensei Laurențiu Jurca.
Despre ce va urma după cei 11 ani, despre un bilanț al celor 11 ani ai clubului de judo, distinsul om de sport ne-a spus că, „după 11 vor mai urma încă odată 11 ani, și după aceea, încă 11 ani, pentru că Phoenix-ul trebuie să renască de fiecare dată. Un bilanț, dacă am putea să facem, ar însemna, în primul rând, foarte mulți copii care au pășit pe calea educațională, care au venit și s-au dezvoltat și care sunt, cu siguranță, viitorii campioni în viață, pentru că asta este cel mai important. Dacă o luăm din punct de vedere sportiv, ar însemna, șase Medalii de Aur, două Medalii de Argint, 10 Medalii de Bronz la campionatele naționale, deci un palmares de 18 medalii, noi pornind de fapt de la educație. Deci, din partea educațională, am reușit să trecem și pe cea competițională, înseamnă două medalii la Balcaniadă, deci ne-am îndreptat și spre Campionatele Balcanice, am reușit să reprezentăm cu mândrie țara, înseamnă două Medalii de Aur la cupele europene, la niște competiții în care am arătat că se poate și altfel și eu zic că putem să fim mândri de acești 11 ani”.
Pentru A.C.S. Judo Phoenix Timișoara urmează, în 26 noiembrie, un nou concurs de profil în Serbia, într-o competiție foarte importantă la Novi Sad, după care, între 9-11 decembrie, se va deplasa la Satu Mare, pentru o nouă întrecere acolo, anul competițional 2022 urmând să-l încheie la Novi Sad, între 16-18 decembrie, după care va urma vacanța, iar pe 4 ianuarie, întregul club va efectua un cantonament de pregătire pentru noul an. Referitor la prima întrecere din anul 2023, la care va participa clubul pe care-l conduce, al cărui președinte este, Sensei Laurențiu Jurca ne-a spus că, „în noul an, prima competiție va fi cu siguranță internațională, pentru că, calendarul din afară este mai bine acoperit. În țară, sperăm că, undeva pe martie, să putem să întâlnim și viitorii potențiali parteneri adversari pentru campionatele naționale”.
În timpul conferinței de presă, printre invitații care au luat cuvântul a fost domnul Ioan Cosmescu, distinsul om de sport și de știință apreciind activitatea pe care o desfășoară echipa grupată în jurul valorilor sportului pe tatami, aici, la Timișoara, „sunt uimit, cu toate că n-ar trebui să fiu, că mai sunt oameni ca dumneavoastră. Vă numărați printre foarte puținii, și am un respect deosebit pentru ceea ce faceți”, a transmis Ioan Cosmescu în scurtul cuvânt rostit.
La final, momentul prilejuit de oportunitatea deschiderii noului Centru de Performanță, Judo Phoenix, și a marcării celor 11 ani de activitate continuă a fost omagiat, Laurențiu Jurca mulțumindu-le „tuturor celor care au crezut în noi și cred în noi”, apoi a oferit diplome și medalii distinșilor invitați, Alina Dumitru, Vicepreședinte de Onoare al Judo Phoenix Timișoara, George Teșeleanu, pe care l-a susținut, fiind parte din echipa domniei sale la alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Judo, Ioan Cosmescu (deține în jur de 200 de patente în domeniul medical), Florin Mihoc, jurnalistului acordându-i titlul de „Membru de Onoare” al clubului Judo Phoenix Timișoara pentru activitatea depusă în promovarea judo-ului bănățean, Camelia Lipoczi, psiholog sportiv al clubului, căreia i s-a acordat titlul de „Membru de Onoare” și Ambasador al Judo Phoenix Timișoara, partenerilor din Serbia, Daniela Tămaș, responsabilă de relațiile clubului A.C.S. Judo Phoenix Timișoara, cu presa.
Cornel Seracin
Foto: ziarul TIMIȘOARA