La Timișoara, pe parchetul din Sala Sporturilor „Constantin Jude”, s-a disputat restanța celei de-a VII-a etape a campionatului de handbal masculin al României, „Poli”-Steaua. La capătul celor 60 de minute ale disputei, echipa în alb-violet avea să cedeze, bifând prima înfrângere pe propriul parchet în această ediție din Liga Națională, 29-32.
Începutul jocului a fost unul aprig disputat, primul gol fiind marcat abia după patru minute de joc. Portarii celor două echipe s-au remarcat prin intervențiile lor în aceste minute și nu au permis deschiderea scorului.
Echipa vizitatoare a înscris prin Ciprian Șandru (foto 8), însă, după câteva secunde, Santiago Mosquera a marcat pentru „Poli” și a restabilit egalitatea scorului, 1-1. Din minutul 5, Flavius Cîmpan aducea gazdele în avantaj, 2-1, iar în minutul 6, Marius Sadoveac ridica diferența scorului, 3-1.
Prin Krsto Milošević (foto 10) și Nemanja Grbović (foto 15), „militarii” au restabilit egalitatea scorului, din minutul 10, dar în minutele 12 și 13, Santiago Mosquera (foto 18) și Flavius Cîmpan refăceau diferența de două puncte pentru „Poli”, 5-3, Steaua evoluând în inferioritate numerică după eliminarea temporară a lui Krsto Milošević.
Până prin minutul 19, „Poli” Timișoara avea să se mențină la conducerea scorului, însă diferența avantajului său nu a urcat mai mult de două goluri. Oaspeții aveau să restabilească egalitatea scorului în minutul 20, 9-9, prin golul marcat de Gheorghe Constantina, iar din acel minut și până la finalul primei reprize, oaspeții s-au aflat în permanență la conducerea scorului, încheind prima parte a disputei în avantaj, 17-13.
De-a lungul părții a doua, „Poli” Timișoara nu a mai reușit să egaleze scorul general, însă, la finalul celor 30 de minute, a bifat un scor favorabil, 16-15.
Intervalul de timp cuprins între minutele 50 și 54 a fost favorabil lui „Poli”, care a reușit să înscrie patru goluri și să primească unul singur. Prin Filip Marjanović (două goluri, unul dintre acestea din aruncare de la 7 metri) și Marius Sadoveac (două goluri), „Poli” s-a apropiat de echipa bucureșteană la un gol diferență la scorul general, 28-29.
În minutul 55 a urmat eliminarea temporară a lui Benjamin Szabo, „Poli” fiind nevoită să evolueze timp de două minute în inferioritate numerică, după care, Alexandru Tărâță a ratat desprinderea pentru Steaua, iar în minutul 56, Albert Cristescu a ratat înscrierea golului egalizator pentru „Poli”, portarul Ionuț Ciobanu având o bună intervenție.
În minutele 56 și 57, Milan Popović și Alexandru Tărâță au marcat câte un gol, fiecare, și au asigurat echipei militare un avantaj de trei lungimi până la finalul meciului, 28-31. Santiago Mosquera a marcat pentru „Poli” în minutul 58, ultimul gol al echipei bănățene în acest joc, 29-31, iar în minutul 59, Alexandru Tărâță avea să consfințească rezultatul final al acestui meci, restanță din etapa a VII-a, „Poli”-Steaua 29-32.
Pentru „Poli” Timișoara au marcat în acest joc: Santiago Mosquera (7 goluri), Marius Sadoveac (6 goluri), Filip Marjanović (6 goluri), Robert Cîtu (două goluri), Benjamin Szabo (două goluri), Flavius Cîmpan (două goluri), Cristian Fenici (două goluri), Robert Furak (un gol), Albert Cristescu (un gol). Pentru Steaua, cele mai multe goluri în acest meci au fost marcate de Nemanja Grbović (9 goluri) și Alexandru Tărîță (8 goluri).
După acest joc, „Poli” Timișoara a coborât pe locul 12 al clasamentului, cu 6 puncte, golaveraj negativ, 199-218, iar etapa viitoare va evolua în deplasare, la Oradea, luni, 24 octombrie, de la ora 18, pe parchetul din Sala „Antonio Alexe”, împotriva echipei C.S.M. Oradea (locul 13, 0 puncte, golaveraj negativ, 194-227).
Cornel Seracin

