Cel mai important moment festiv al lunii septembrie, marcat la Timișoara, a fost aniversarea celor 75 ani de la înființarea secției de handbal a clubului „Poli”

Secția de handbal a clubului Politehnica Timișoara s-a înființat în toamna anului 1947, iar anul acesta s-au împlinit 75 ani de la acel moment. Sigur, cele trei sferturi de veac ale handbalului timișorean nu au trecut fără să fie luate în seamă de lumea sportului cu mingea pe semicerc din Timișoara, iar la finalul trecutei săptămâni, în zilele de 24 și 25 septembrie, s-au desfășurat acțiuni de amploare prin care s-au marcat cei 75 ani de handbal la clubul Politehnica Timișoara.

Momentul a fost întâmpinat cu multă bucurie de toată suflarea handbalului timișorean și bănățean, sâmbătă, 24 septembrie, momentul aniversar a început cu meciurile de minihandbal, la Moșnița, unde echipele de fete (antrenor George Bumbuc) și de băieți (antrenoare Cristina Șunei) ale lui „Poli” Timișoara au jucat cu formația locală C.S.C. Moșnița. Tot sâmbătă, s-a desfășurat finala Cupei Școlilor, pe parchetul din Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara, între echipa de handbal a Colegiului Național Bănățean și cea a Liceului cu Program Sportiv „Banatul”, câștigătoare fiind echipa de la Colegiul Național Bănățean, premiată, seara, de profesorul Cornel Jude, la stadionul „Știința”. În seara aceleiași zile de sâmbătă, 24 septembrie, pe gazonul stadionului „Știința” a avut loc „Meciul nostalgiilor”, un remember al primului titlul național la handbal masculin în 11, adus la Timișoara în toamna anului 1956 de echipa care atunci se numea Știința Timișoara și care a încheiat pe primul loc, la egalitate de puncte, 33, cu C.C.A. (Casa Centrală a Armatei, Steaua de azi), dar cu un golaveraj mai bun.
„Meciul nostalgiilor” s-a jucat în 11, între C.S.U. Politehnica și S.C.M. Politehnica Timișoara, a fost arbitrat de către domnii, Sorin Voicu (fost jucător la „Poli”) și Ioan Râpa, și s-a încheiat la egalitate, 10-10, iar înainte de startul jocului, președintele Asociației Județene de Handbal Timiș, domnul Marius Fîșcu, a transmis „Succes tuturor!” și a îndemnat spectatorii prezenți la acest meci să aplaude, „în amintirea vremurilor trecute și a handbalului frumos”.

Duminică, 25 septembrie, legende ale handbalului de pe Bega și actualii jucători și conducători s-au întâlnit pentru a rememora cele trei sferturi de veac de istorie. De dimineața, oamenii handbalului timișorean au făcut o plimbare cu vaporașul pe Bega, iar după-amiaza s-au adunat cu toții la Restaurant Universitar Politehnica unde a avut loc „Întâlnirea generațiilor”, Gala festivă la aniversarea celor 75 de ani de la înființarea echipei de handbal Politehnica Timișoara, în cadrul căreia a avut loc lansarea volumului „Povești pe semicercul violet. Istorii trăite în 75 de ani la Politehnica”, semnată de Viorel Jurcuț.
În cadrul acestei Gale, indiferent de generații, familia alb-violetă a trăit multe emoții, revăzându-se oameni dragi, antrenori, jucători și conducători, cu toții legați de aceste culori și de acest nume, Politehnica Timișoara.
Au luat cuvântul, rectorul Politehnicii Timișoara, dr. Florin Drăgan, care a spus, printre altele că, atunci când a preluat această funcție, i s-a transmis de către fostul rector, Viorel Șerban că, „la Politehnica, sportul face parte din fișa postului, la rector”, apoi a continuat, „acest lucru l-am simțit întotdeauna și ca student, pentru că urmăream și handbal, în anii ̓90, și ulterior. (...). Pentru Politehnica, sportul a fost foarte important și obișnuiesc să o spun, pentru că, o parte din valorile Politehnicii sunt provenite din ceea ce înseamnă valori sportive, că e vorba de handbal, că e vorba de fotbal, că e vorba de celelalte sporturi care sunt ale Politehnicii”.
Prezent la Gală a fost prefectul de Timiș, domnul Mihai Ritivoiu, care a spus în momentul oratoric acordat, „noi, la Prefectura Timiș, nu prea avem cu ce să vă ajutăm, în afara unor legi care vin de la București, care nu țin de Guvern neapărat, ci de Parlament mai mult, și care mai mult vă-ncurcă decât să vă ajute în toate sporturile, nu apucăm altceva să facem decât să ne exprimăm admirația și prețuirea pentru tot ceea ce reprezentați, atât Politehnica Timișoara ca și brand, cât și «Poli» Timișoara cu toate secțiile sale, iar handbalul este una din cele mai meritorii, cu rezultate foarte bune”.
Viceprimarul municipiului Timișoara, domnul Ruben Lațcău, prezent la Gală, a transmis salutările primarului Dominic Fritz, aflat la ora desfășurării ceremoniei la Paris, apoi a spus că, „rolul nostru ca și Primărie este să vă sprijinim. Rolul nostru nu este să fim nici antrenori, nici finanțatori, nici comentatori sportivi. Rolul nostru este să fim un partener stabil și de-ncredere și știm că de-a lungul timpului, în activitatea clubului, Primăria nu a fost întotdeauna acel partener stabil, de încredere. Tocmai asta ne propunem să facem, să vă oferim siguranță, să vă putem crea condițiile de performanță și să vă apucați finalmente de sport. E o sărbătoare frumoasă, 75 de ani de sport, de handbal sub egida Politehnicii, o sărbătoare care era de tradiție pentru «Poli» Timișoara, istoria sa... . Primăria are toată stima pentru dumneavoastră și este aici, cum am spus, să vă sprijine, să vă ajute în continuare, să ajungeți până la vârsta de 100 de ani și mai departe”, apoi a încheiat scurtul moment retoric, cu urarea de „Mult succes mai departe!”.
A urmat momentul oratoric al fostului rector al Politehnicii Timișoara, dr. Ioan Carțiș, care a început astfel, „momentele acestea aniversare, ne îndeamnă să privim în trecut, ne îndeamnă să alegem acele evenimente în care ne-am regăsit și în care am avut trăiri extraordinare. Trebuie să recurg la Geneză. Asta înseamnă să văd din anul 1947. Eu, ca octogenar, am fost prezent la aproape toate evenimentele care s-au produs în secțiile de sport ale Politehnicii”.
În continuarea discursului rostit, distinsul profesor a făcut o incursiune în istoria handbalului timișorean, începând cu fondatorul acestui sport pe aceste meleaguri, Gheorghe Gunesch, despre care a spus că „a avut inspirația, pe de o parte, să copieze ceea ce era deja statuat la fotbal, același teren, aceeași poartă, regulament apropiat și, mai mult de atâta, a reușit să aducă o samă de sportivi de mare calitate, la vremea respectivă”, apoi i-a amintit pe câțiva dintre ei. Printre aceștia a fost amintit că „a venit și profesorul de sport, mare handbalist și baschetbalist, Constantin Lache..., conducătorul de joc al acelor vremuri, iar noi, spectatorii, așteptam de la el lovituri libere, când maestrul arunca peste zid, mereu la păianjen. El are foarte multe merite în ceea ce a însemnat handbalul feminin”. Apoi a continuat, amintind despre Constantin Jude că, „cu el am fost prieten, coleg și, în multe momente, ne întâlneam, ne sfătuiam și alegeam soluția cea mai bună. Jude are merite multiple... era un personaj de mare personalitate, nu aștepta imixtiunile din afară, nici măcar din partea conducătorilor. El era cel care stabilea strategia, tactica, programul și toate celelalte, iar cei din administrație erau rugați, chemați să execute ceea ce Jude a gândit. Jude a organizat turnee în China, mai multe în Grecia și-n alte țări, ceea ce a însemnat foarte mult în comportamentul solidaritatea și prietenia dintre jucători”.
Domnul Carțiș a propus ca, pentru meritele pe care le-a avut Constantin Jude în hnadbalul timișorean, să i se execute un bust care să fie așezat în fața sălii care-i poartă numele.
Fostul rector a adus în discuție două momente din istoria echipei de handbal, cel din 1991, când antrenorul Constantin Jude a fost nevoit să plece de la echipă, datorită imixtiunilor din afara acesteia, și cel din 1993, când clubul a fost scos de sub egida Politehnicii și trecut sub egida Universității de Vest, printr-un ordin venit de la centru, iar mai târziu, după câțiva ani, rectorul Carțiș a înființat A.S.U. „Poli” cu secție de fotbal, iar Constantin Jude i-a propus să facă și o secție de handbal, iar pentru asta și-a îndreptat atenția spre Lugoj, care avea echipă de handbal, dorea să o aducă de acolo la Timișoara, mai întâi să aibă loc o asociere între echipa de handbal de la Lugoj și A.S.U. Politehnica, și în anul următor să joace sub numele Politehnica, la Lugoj, apoi această echipă a fost adusă la Timișoara, dar s-a ratat promovarea, și de atunci, până acuma, și cât mai mult posibil, echipa de handbal a Timișoarei să joace numai în prima ligă de handbal a României.
Fostul rector, dr. Ioan Carțiș, a adus aceste două momente în discuție, pentru a sublinia faptul că, „acolo, unde nu este unitate între jucători, antrenori, conducători, dacă apar tensiuni, atunci, întotdeauna, problemele se sfârșesc, sau de cele mai multe ori, prin căderea performanțelor echipei. Cred că, cei care conduc astăzi, dar și cei care vor urma, sper că au înțeles prin aceste două, doar două momente pe care le-am evocat, să vegheze ca armonia să dăinuiască în acest club”.
Distinsul profesor a amintit că, pentru rezultatele lui „Poli”-handbal, în timp, „și-au adus contribuții importante și profesori care în mod voluntar au slujit handbalul”, iar dintre acești profesori a amintit pe, dr. Viorel Șerban, fost rector al Politehnicii Timișoara, „pe care l-am numit, nu l-a ales nimeni, să preia conducerea secției de handbal, și a făcut-o bine până în zilele de astăzi”, Ivan Bogdanov, „care și astăzi este alături de echipă”, Ioan-Silviu Doboși, la a cărui sosire la „Poli” nu a avut nicio contribuție, dar a mărturisit că l-a prețuit și-l prețuiește pentru că a ajutat foarte mult echipa.

Pe toată durata Galei, pe un ecran, au fost proiectate fotografii din istoria lui „Poli”-handbal, din aproape fiecare moment important pe care Politehnica l-a avut în aceste trei sferturi de veac.
În timpul Galei, au fost amintiți și câțiva dintre handbaliștii lui „Poli” care au trecut în rândul „Echipei din Cer”, „Ioșka” Feher, Vasile Fărcaș și Ioan „Coco” Covăsînțan, în memoria lor ținându-se un moment de reculegere.
Moderatorul Galei, jurnalistul Viorel Jurcuț, a numit, pentru premiere, câțiva dintre cei care, au fost de-a lungul timpului, conducătorii echipei de handbal „Poli” Timișoara, Petru Andea, Ivan Bogdanov, Ioan David, Ioan-Silviu Doboși, Dan Dumitru, Vasile Rușeț, printre premiați fiind, doamna „Lili” Cojocărița și domnii Mihai Costa, Sorin Șipoș și Adrian Tal.
Apoi, în numele Fundației „Politehnica”, a vorbit profesorul Ivan Bogdanov, președinte executiv al Fundației, care a susținut că, Fundația Politehnica, creată după ideea fostului rector, înainte de a deveni rector, Viorel Șerban, are ca prim obiectiv, de la înființare, „să sprijine sport din jurul Politehnicii, pentru că, nu eram instituție publică (banii noștri nu trec prin calvarul celor de la Universitate) și puteam mai ușor să ajutăm clubul, în primul rând handbalul, la vremea respectivă”, apoi a mulțumit celor care au fost la mijlocul anilor 90, ani mai grei pentru handbalul de la „Poli”, antrenori și jucători, „în condiții destul de vitrege financiare, în care de multe ori nu știam dacă o să putem trăi de pe azi pe mâine, în condiții nu foarte confortabile de deplasare și cazare, transport, dar am făcut față, am rezistat și cu o singură excepție, din 96 suntem permanent în prima divizie și, sperăm, dorim, vrem să fie mereu așa”.
Într-un moment de pauză a Galei, am avut plăcerea să stăm, câteva minute de vorbă, cu unul dintre handbaliștii care a scris pagini de istorie pentru clubul în alb-violet, domnul Dorel Forț, care ne-a spus că a „ajuns la Timișoara în 1969. Eram la Timișoara și jucam la juniorii lui «Poli» și am debutat la 16 ani jumate la Divizia «A». Primul meci a fost contra lui Steaua. Aveam niște emoții, pentru că domnul antrenor Costică Jude mi-a zis să-l iau om la om pe Gruia, care era golgheterul ultimului Campionatului Mondial și cred că foarte multă lume își amintește de el. A fost un moment greu pentru mine, am trecut peste asta. După aceea, am jucat o finală în Polonia, la Anilana Łódź, în anul următor și cu Empor Rostok, era o echipă vestită din R.D.G., îl aveau pe cel mai bun jucător al lor în componență, pe Granschow, și datorită faptului că pivoții noștri erau accidentați, și eu jucam inter dreapta, a trebuit să joc pivot, iar la final, Costică Jude m-a lăudat pentru devotamentul și curajul pe care l-am avut, că, totuși, erau un tinerel de 17 ani.
Atmosfera în tribunele sălii „Olimpia” era fantastică! Era alta atmosfera, jocul era mai cursiv. Acuma se fluieră pasiv, imediat. Erau tot felul de combinații, ne spunea nea Costică, schema 1, schema 2, schema 3. Eu zic că era mai spectaculos. Nu era așa dur și era mai spectaculos.
Cu două trei zile înainte de jocul oficial se pregătea meciul la antrenamente. Aveam cunoștințe despre fiecare dintre jucătorii echipei adverse, știam că unul aruncă într-un fel, altul vine la învăluire, atenție la pivot. Baia Mare era o echipă foarte bună. Noi, tot timpul am fost la concurență cu ei pentru locul trei, patru, pentru că pe locurile unu, doi, erau Steaua și Dinamo. Se pregăteau, tactic, bine meciurile, ne cunoșteam și între noi.
Finalul de carieră a fost cam dureros, într-un fel, că-n anul 1976, am avut o fractură dublă la mâna dreaptă, după o căzătură pe terenul de bitum al Universității, într-un meci amical cu «Banatul» și a trebuit să stau pe tușă vreo doi ani de zile, și când am revenit, nu mai aveam nici forța, nici forma pe care-am avut-o”.
Domnul Eugen Ivan, fost handbalist în echipa Politehnica Timișoara, ne-a oferit o scurtă mărturie despre anii în care a jucat acest sport în Banat: „Am început în 1966, după ce am dat examenul de admitere la facultate, și am reușit, la medicină, și atunci imediat am intrat în echipă și i-am dat drumul cu joaca și am jucat, dacă bine îmi amintesc, până prin anii ̓80. Atunci m-am lăsat de handbal, pentru că m-am mutat cu serviciul la Jimbolia și am început să joc acolo, la echipă locală.
La Timișoara, a fost excelentă atmosfera, mi-a plăcut totdeauna că oamenii au fost entuziaști, au aplaudat, au făcut galerie, au țipat, au huiduit arbitri când se punea pasul și a fost excelentă atmosfera”.
Cu urme de pe vremea când evoluat pivot (probleme la încheieturi, proteză la șold, după o operație făcută anul acesta), distinsul sportiv ne-a spus că, azi, handbalul nu crede că-i mai spectaculos în comparație cu cel din timpul domniei sale, „că și pe vremea noastră am avut jucători foarte buni care știau să mânuiască bine mingea și făceau faze deosebite”.
Profesorul Sorinel Voicu, fostul handbalist al echipei Politehnica Timișoara, vicecampion cu această echipă la capătul ediției de campionat 1978/1979, ne-a oferit cu multă bunăvoință, așa cum o face de fiecare dată de pe banca de antrenor principal al echipei de handbal feminin C.S.U. Universitatea de Vest Timișoara, o scurtă mărturie din vremurile evoluției pentru „Poli”: „Prima ediție în care am jucat handbal la «Poli» a fost 1976/1977 și am jucat până în ̓86, luna mai, cred. Din mai, antrenorul a decis că ne putem retrage doi jucători care au fost în perioada respectivă, și, atunci, în ̓86, în iunie, s-a câștigat Cupa, iar noi, din aprilie sau mai, nu am mai fost la echipă. În tururile anterioare am jucat în Cupa României, în 1986, numai în finala care s-a jucat la Craiova, nu.
Îmi amintesc atmosfera din Sala „Olimpia”. Era una incendiară de-a dreptul, în care geamurile sălii au fost sparte și barele de protecție, din sală, de la tribune, îndoite, și spectatori foarte-foarte-foarte mulți, capacitatea sălii nu a făcut față acelor cerințe, și de atunci, o perioadă bună de timp, sălile aveau cordoane de mașini de armată, iar lumea trecea printre ele. Meciul a fost cu Baia Mare, când au fost spectatori mulți, dar când s-au rupt barele, a fost la meciul cu Steaua.
Am avut un meci de retragere în 1990, aici, cu Steaua, Politehnica cu Steaua. În cadrul acestui meci s-a făcut, practic, retragerea oficială a lui Țâmpu și a mea”.
Profesorul Ivan Bogdanov, pe timpul când era prodecan la E.T.C., a fost propus de către Constantin Jude să vină la echipă, rectorului de atunci al prestigioasei instituții de învățământ superior, dr. Ioan Carțiș, pentru că „este un băiat sufletist, care poate să ne ajute”. Domnul Bogdanov, azi președinte executiv al Fundației „Politehnica”, ne-a oferit o declarație despre întâlnirea cu handbalul din Timișoara: „Eu sunt timișorean get-beget, băieții mei sunt a patra generație de timișoreni crescuți, educați în Timișoara, așa că, noi suntem încă din generația de timișoreni care-au crescut cu toate cele patru limbi, română, maghiară, germană, sârbă, și-n adolescență ne-am trezit că le vorbim pe toate patru, ajutați și de televiziune yugoslavă, pe care o urmăream. Așa că, eu am mers la «Poli» și la fotbal și la handbal, de la vârstă preșcolară. Nu cred că mergeam la școală când am mers prima dată și am avut bucuria să-l văd pe Hansi Schmidt, Moser, deci, monștrii sacri ai Timișoarei în materie de handbal și am văzut pe Dieter Christian, pe doctorul Ivan, care-i aici din generația aceea și, un pic mai târziu, pe „Roli” Gunesch, care în timp, viața ne-a făcut prieteni apropiați. E un băiat minunat, de un caracter, jos pălăria, chiar ieșit din comun.
Am prins meciurile de handbal în 11, pe stadionul «Știința», când, înaintea marilor meciuri de fotbal ale Științei se bătea în cuie o panglică de la fabrica de panglici cu care era trasat careul semirotund pentru handbal și am văzut meciuri. Noi am fost, pe vremea copilăriei mele, campioni naționali la handbal în 11.
Am avut șansa să văd și campioanele noastre mondiale, cu Anna Nemetz, cu Irina Nagy, la fete. Am văzut echipa de handbal cu Emilia Neghină, Nadira Ibadula, Christa Metzenrath, faimoasa noastră vicecampioană europeană.
Am văzut echipa de băieți care a câștigat Cupa României în ̓86, am văzut echipa și abia am încăput în sală, în ̓91, când am câștigat titlul național cu Otto Hell. Deci foarte multe.
În 1986, la un moment dat, domnul rector Carțiș m-a chemat, pe domnul Șerban și pe mine, amândoi prodecani, fiecare la facultatea lui, și ne-a zis că de mâine jucăm handbal, și, de atunci, am fost implicat mulți ani. Eu nu am jucat.
Am avut plăcere de sport, și talent pentru sport, dar un diagnostic nefericit, pus în clasa a VI-a, a pretins că aș avea trei rinichi, și doctorul Bulbuca mi-a dat interzis la sport și așa am ratat eu cariera, dintr-o greșeală medicală, care s-a dovedit a fi chiar greșeală și când am intrat la liceu s-a contrazis diagnosticul acela, dar era prea târziu ca să încep să fac sport de performanță și am rămas doar cu pasiunea, sigur și cu sportul amator. Am jucat destul de bine și fotbal și handbal.
La 75 de ani de Poli, în primul rând am multă emoție de transmis. Deci, efectiv și pe vapor, când am fost de dimineață, și acum în sală, se simte o anumită energie, se simte că e vorba de un grup de oameni legați de o anumită pasiune, pasiunea pentru spectacolul sportiv, pentru mișcarea pe teren și, nu mai puțin de asta, sunt oameni care-au învățat să se zbată, să ajungă la performanțe, să fie campioni, ori asta înseamnă că sunt oameni de calitate. În afara talentului nativ, ambiția, dorința și alinierea vieții în sprijinul obținerii de performanțe, dovedesc caractere și sigur că ne simțim foarte bine, ca-n familie. Urez, La mulți ani, clubului Politehnica și îmi doresc să mai prind aniversări!”.
Momentul Galei a continuat cu lansarea volumului „Povești pe semicercul violet. Istorii trăite în 75 de ani la Politehnica”, semnată de Viorel Jurcuț. În timpul lansării, autorul acestui volum despre „Poli”, carte ce cuprinde aproape 200 de pagini, a spus că a început să scrie în continuarea volumului pe care l-a publicat la 60 ani de „Poli”, totul fiind dat în lumea cărților despre handbal, în urmă cu 25 de ani, de către jurnalistul timișorean Marius Breazu: „Marius dădea tonul, acum 25 de ani și trebuiau actualizate toate acele povești. Ele au fost îmbrăcate, să zic așa, pe lângă poveștile pe care le-am scris împreună cu regretatul Costică Jude, în câteva dialoguri (câteva destul de multe), pentru că seria de dialoguri am început-o, de fapt, pe la 60 de ani și a venit până aproape de momentul celor 75 de ani. Deci, merge pe aceeași linie a poveștilor, povestirilor care au făcut, practic istoria acestui club”.
Jurnalistul Marius Breazu, a spus: „Cât de bun a fost tonul pe care l-am dat! În orice caz, atunci, acum 25 de ani, era vorba de un program de meci și s-au adunat foarte multe informații și i-am spus lui nea Costică că iese de-o carte. Și a zis nea Costică că va participa la scrierea ei și să-i dau drumul „că facem”. Eu i-am pus întrebarea, dacă, totuși, nu se va scrie această carte, iar nea Costică a spus, «Bă!», și atunci mi-am dat seama că dialogul s-a terminat.
Vă recomand să citiți această carte („Povești pe semicercul violet. Istorii trăite în 75 de ani la Politehnica”, de Viorel Jurcuț). Unii dintre dumneavoastră se vor regăsi, alții, probabil, mai puțin, așa se întâmplă”.
La această Gală nu au fost prezenți, pentru că nu au putut veni, din cauza vârstei înaintate, foști handbaliști ai echipei timișorene, dar care, cu siguranță că au fost cu gândul la „Poli”. Ei au fost amintiți, fiind departe de Timișoara, dar foarte aproape sufletește de ea, Hand Gunther Schmidt (a împlinit, de curând, 80 de ani), Hansi Moser, Sauer, Dieter Christian etc..
Au fost prezenți la Gală, foștii jucători din anii ̓70, ̓80 și începutul anilor ̓90, Alexandru Dedu, Robert Nagy, Petru Ianto (omul decisiv din semifinala de Cupă din ̓86), Miodrag Iankovici, Ioan Horge, Valeriu Banu, Gabriel Manolache, Petre Baranga, Cornel Jude, Sorinel Voicu (vicecampion național cu Poli, dar, care moral o putem considera campioană națională, dacă Steaua și Dinamo nu ar fi recurs la o înțelegere prin care să îndepărteze Timișoara de pe prima poziție), Victor Țâmpu, Adrian Chiriță (vicecampion în 1979 cu „Poli”), Petru Dan (unul dintre cei mai medaliați și galonați handbaliști pe care i-a avut Timișoara în acele decenii), Alexandru Matei (fost golgheter al lui „Poli”), Roland Gunesch (singurul campion mondial din afara echipelor Steaua și Dinamo, singurul campion mondial pe care l-a avut Timișoara, cel mai important simbol pe care l-a avut „Poli”) și doamna Edeltraut Franz-Sauer (campioană națională la handbal cu echipa de handbal feminin a Timișoarei și campionaă mondială cu echipa națională de handbal feminin a României în 1962).
„Important este ca Poli să meargă mai departe, iar noi, să ne vedem și la aniversarea de 100 de ani. Multă sănătate!”, a spus Cornel Jude, iar Alexandru Dedu a spus că, „Timișoara este pentru mine trecerea de la copilărie la maturitate”.
Alexandru Matei a spus: „Mă uit în această sală și sunt deosebit de încântat de calitatea handbalului de aici. Mustește handbalul în această sală! Vă mulțumesc!”, iar Ioan Horge, „Aș dori în viitor să calce mulți tineri pe urmele celor care au început handbalul la școala sportivă. Și eu am început la Timișoara, am jucat doar pentru Timișoara și sunt mândru de acest lucru. Haide Poli, Forever!”.
Generația din mijlocul anilor ̓90, o perioadă foarte dificilă prin care a trecut „Poli” Timișoara. Au fost și alți ani, în care asocierea cu grupul de firme „Izometal” a făcut în așa fel încâ clubul să ajungă la alt nivel, să-și dorească inclusiv cupele europene, pe care le-a reușit, „Poli” calificându-se în sezonul 2007/2008, în Challenge Cup. Au urmat, iarăși, perioade de căutări, după care ajungem iarăși aproape spre perioada contemporană. Revenim tocmai la acea perioadă, sfârșitul anilor ̓90, începutul anilor 2000, prima jumătate a anilor 2000, iar din acele echipe au răspuns prezent, Sebastian Haidu, Narcis Câtu, Sorin Sărăndan, Nicolae Băban, Dorin Bota, Florin Stolojan, Adrian Cristescu, Cristian Căprariu, Atilla Horvath, doctor-ul Stelian Pantea și doi dintre antrenorii acelei perioade, Ionică Cărăbaș și Nedeljko Vučković. „Vučko”, cel care spunea mereu că va califica echipa în cupele europene, „Mergem la Europa!” și a calificat echipa în cupele europene, într-un sezon foarte bun pentru handbalul timișorean.
„Le mulțumim din suflet generațiilor anterioare pentru că la un moment dat ne-au dat șansa să contribuim și noi cu ceva la istoria acestui club și, de asemenea, dorim să le mulțumim și generațiilor actuale, că sunt convins că și ei vor susține ștacheta suficient de sus...”, a spus Sorin Sărăndan, în cuvântul rostit la acest moment festiv.
În anul 2016, în condiții financiare extrem de grele, „Poli” a terminat pe podiumul campionatului și a luat medaliile de bronz. A fost o mare realizare! Cea mai mare realizare a fost acea victorie de la Turda, din meciul de clasament, care, practic a consfințit „bronzul” național pentru „Poli”.
A venit apoi Cupa României, în anul 2019, practic o încununare, o încheiere a ciclului pe care Timișoara l-a avut în deceniul trecut, cu un lot foarte important, foarte valoros, care a avut două prezențe în cupele europene datorită acelei medialii de bronz din 2016, dar și datorită Cupei României pe care a câștigat-o la Focșani, în 2019.
Ludovic Varo, Sabin Ignat, Robert Furak, Flavius Cîmpan, Denis Neamțu, Răzvan Trif, Levente Szentpeteri, Bogdan Baican, Filip Marjanović, Ghiță Irimescu, Andrei Păiuș, Marius Sadoveac, Cristian Fenici, Cătălin Miu (medic), Pero Milošević (antrenor) și manager-ul de atunci, Dan Dumitru.
„Mă bucur din nou să mă aflu la o festivitate a Politehnicii. Îmi aduc aminte festivitatea de 60 de ani, care a început c-un meci de gală, unde Politehica a reușit (domnul Buligan), să aducă la Timișoara o câștigătoare de Champions League și care pentru mine o să rămână tot timpul în memorie pentru că am reușit să vedem sau să jucăm cu niște handbaliști de talie mondială. (...). Mă bucur să vă văd, mă bucur c-am reușit să facem istorie pentru acest club, să reușim să luăm o medalie, pentru că asta ne-am dorit, de la început, de când am venit, am reușit să câștigăm și o Cupă. Ne dorim în continuare să creștem, suntem o echipă tânără”, a spus căpitanul echipei bănățene, Cristian Fenici, cu ocazia acestui moment festiv.
Antrenorul care a condus echipa spre aceste performanțe, Pero Milošević, a transmis clubului și secției de handbal a Politehnicii Timișoara, „La mulți ani!” și a încheiat cu, „Bravo, Băieți!”.
Nu au lipsit de la acest eveniment suporterii culorilor alb-violet, ei fiind reprezentați de domnul Alin Boldura, șeful galeriei lui „Poli” timp de 20 de ani, cel care venea totdeauna și la handbal, mai ales când erau meciuri importante.
Gala festivă la aniversarea celor 75 de ani de la înființarea echipei de handbal Politehnica Timișoara s-a încheiat, la Restaurant Universitar Politehnica, după ce invitații au fost serviți cu tortul echipei „Poli” Timișoara, în cinstea celor 75 de ani, ciocnindu-se paharele cu șampanie.

Cornel Seracin
Foto: ziarul TIMIȘOARA