Echipa de baschet masculin a Timișoarei, S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet”, se află în Croația, la Zabok, pentru a participa la evenimentul de deschidere al noii ediții a competiției europene intercluburi Alpe Adria Cup. „Leii” din Banat vor disputa două jocuri din Grupa D, într-un turneu în trei, S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara, K.K. Zabok (Croația) și K.K. Rogaška (Slovenia). Pentru echipa bănățeană, acesta este startul în anul competițional 2022/2023, un strat european, așadar.
Sigur, la început, când echipa timișoreană a anunțat că va participa în această întrecere europeană, programul stabilit a fost comunicat că se va desfășura fără acest turneu, dar, acum au intervenit modificări, ca urmare a înțelegerilor purtate între echipe.
Managerul secției de baschet, S.C.M. Timișoara, Sergiu Pașca, ne-a declarat, referitor la programul acestei întreceri, că organizatorii Alpe Adria Cup „oferă o posibilitate echipelor. Se numește «opening event», și la începutul fiecărui sezon, echipele dintr-o grupă pot să se înțeleagă și să joace în niște meciuri amicale de verificare, care, dacă toate echipele se pun de acord, pot să devină meciuri oficiale, ca să nu mai avem atâtea deplasări, ca să mai scăpăm de costurile de transport, de cazare, și, atunci, noi ne-am înțeles cu echipa din Rogaška și cu echipa din Zabok, să ne întâlnim la Zabok. Rogaška e la 40 de km. de Zabok și, atunci, cu aprobarea conducerii Alpe Adria am realizat acest turneu și o să se considere ca meciuri oficiale pentru noi, în deplasare”.
Joi, 22 septembrie, cu începere de la ora 20, S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara va susține primul ei joc în această competiției, împotriva echipei care organizează acest turneu, K.K. Zabok, iar vineri, 23 septembrie, de la ora 20, cel de-al doilea ei meci în această întrecere, împotriva echipei slovene K.K. Rogaška.
Referitor la această competiție și la participarea Timișoarei în Grupa D, antrenorul „leilor” din Banat, Dragan Petričević a declarat următoarele, potrivit site-ului oficial al întrecerii, www.alpeadriacup.com: „Cupa Alpe Adria este o competiție respectabilă, cu echipe grozave care vin din țări cu un nivel ridicat de baschet. Suntem onorați cu invitațiile, de a fi prima echipă din România. Obiectivele noastre sunt de a reprezenta, în cel mai bun mod, orașul Timișoara și România. De asemenea, ne-am dori să creăm noi prietenii cu echipele și fanii acestora din țările care participă. Cu siguranță, Alpe Adria Cup este o experiență nouă pentru clubul nostru și vom munci din greu pentru a juca cât mai bine posibil. Sunt sigur că vom avea niște jocuri grele. Zabok, Rogaška și Rytieri sunt echipe care joacă în competiții interne puternice. Croația și Slovenia sunt puteri europene, și liga slovacă este o ligă bună, așa că, cu siguranță, vom întâlni echipe cu un fundal serios. Așteptările noastre sunt să strângem cât mai multă experiență și nu vorbesc doar despre baschet. Ca un club care provine din Capitala Europeană a Culturii 2023, scopul nostru este să devenim un partener serios și de încredere al Cupei Alpe Adria. Nu am stabilit ținta privind rezultatul. Vom lua această competiție ca pe un proces de învățare”.
Referindu-se la participarea echipei de baschet masculin a Timișoarei la această întrecere, noul căpitan al „leilor” din Banat, baschetbalistul Nikola Gajić, a spus: „Suntem încântați să jucăm în Alpe Adria Cup. Clubul debutează în competiție, iar scopul nostru este să reprezentăm Timișoara în cel mai bun mod posibil. Este greu să vorbești despre obiective sportive, când nu cunoști prea multe despre adversare, însă vom încerca să mergem cât mai departe în competiție”.
În ultima zi a turneului din Croația se vor confrunta într-un joc, K.K. Zabok și K.K. Rogaška, sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 20.
Referitor la participarea echipei slovene la această întrecere, team ce a revenit în Cupa Alpe Adria după 5 ani în Liga Adriatică 2, antrenorul acestei formații, Peter Markovinovič, a spus următoarele, potrivit www.alpeadriacup.com: „Vrem ca tinerii noștri baschetbaliști să câștige cât mai multă experiență în acest sezon. Adversarii sunt grozavi, mă aștept la meciuri bune împotriva lor. Rezultatul final va depinde în mare măsură de forma din zi și de energia afișată. Vom merge de la meci la meci, dar vrem să terminăm pe unul dintre locurile de promovare”.
Referindu-se la primul turneu de deschidere al competiției, ce va începe la Zabok, Marek Imre, director Alpe Adria Cup, a declarat următoarele, potrivit www.alpeadriacup.com: „Este prima dată când Alpe Adria Cup începe cu un eveniment oficial de deschidere și îl așteptăm cu mare nerăbdare! Trei echipe foarte interesante din «Group of Death» se vor înfrunta, așa că sunt sigur că vom vedea jocuri interesante în Zabok. Sper că acest eveniment de deschidere va fi un început de succes în sezonul viitor al Alpe Adria Cup”.
„Nu știu dacă Timișoara va fi surpriza acestei întreceri europene intercluburi, dar sperăm să jucăm un baschet bun în Croația, să nu repetăm greșelile pe care le-am făcut în ultimele două sferturi, sau, hai să spun, în ultimele, poate, 15 minute din finala disputată în turneul amical Cupa «Timișoara U.V.T.» și să reușim să ne întoarcem, măcar cu o victorie”, avea să declare antrenorul echipei timișorene, Dragan Petričević, la finalul jocului disputat de „lei” la Timișoara, în compania echipei maghiare K.T.E. Duna Aszfalt Kecskemét din finala turneului amical de la Timișoara, Cupa „Timișoara U.V.T.”.
După încheierea turneului din Croația, programul echipei S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara, în Cupa Alpe Adria, este următorul:
12 octombrie: S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara - Spisșki Rytieri (Slovacia);
23 noiembrie: Spisșki Rytieri - S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara;
30 noiembrie: S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara - K.K. Zabok;
14 decembrie: S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara - KK Rogaška.
Cornel Seracin
Foto: arhivă, ziarul TIMIȘOARA