De curând, echipa de baschet a S.C.M. a devenit parteneră cu Universitatea de Vest din Timișoara, instituția universitară urmând să sprijine logistic echipa de baschet, care va purta însemnele U.V.T..
Evenimentul prin care echipa de baschet masculin a Timișoarei și Universitatea de Vest au devenit parteneri a fost găzduit de Universitatea de Vest, cu participarea rectorului Marilen Pirtea, prorectorului Mădălin Bunoiu, decanului Facultății de Educație Fizică și Sport din U.V.T., Adrian Nagel, Alina Botezatu (director S.C.M. Timișoara), Dragan Petričević, antrenorul echipei bănățene, Sorin Șipos (președintele Consiliului de Administrație S.C.M. Timișoara).
Parteneriatul dintre Universitatea de Vest din Timișoara și S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara are ca obiectiv cooperarea activă, în vederea susținerii și promovării reciproce prin sport și educație.


„Evenimentul are o semnificație uriașă. Eu sunt mai tradiționalist de felul meu: când am venit în România - acum 26 de ani, nu? - am venit la o echipă universitară, Universitatea Cluj. Acolo era un U, iar acum un U vine alături de noi, ceea ce înseamnă enorm de mult. Cum unii oameni sunt legați de Casa Regală, de exemplu, eu sunt legat de simbolul acesta al tinereții, al studențimii, al vibrației unui oraș, căci tinerii, studenții reprezintă vibrația unei cetăți. U.V.T. vine alături de noi și, cu tot respectul față de celelalte universități din oraș, Universitatea de Vest este cea renumită, și pe plan național, și pe plan internațional”, a transmis, legat de aceste moment, potrivit site-ului oficial al S.C.M., scmtimisoara.ro, antrenorul principal al echipei timișorene, Dragan Petričević.


Prin colaborarea stabilită între U.V.T. și S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timișoara părțile vor contribui la promovarea sportului ca stil de viață și a educației pentru sănătate în rândul studenților, cât și pentru întreaga comunitate locală. De asemenea, este vizată susținerea sportului de performanță pentru echipele de baschet și baschet 3×3 la nivel de seniori și juniori. Pe viitor, se urmărește extinderea ariei de colaborare, promovarea pe plan național și internațional, dar și cooperarea activă cu reprezentanți ai mediului economic, social și instituțional, prin organizarea de acțiuni și evenimente comune. Sigla Universității de Vest va fi purtată pe echipamentele de joc și de antrenament cu care vor evolua „leii” din Banat.


„Sportul de performanță este bine să fie sprijinit printr-o cât mai bună infrastructură sportivă, dar și prin antrenori și formatori specializați. Toate aceste resurse se regăsesc la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul U.V.T., iar parteneriatul pe care îl deschidem astăzi cu S.C.M. O.H.M.A. Timișoara va urmări dezvoltarea oportunităților sportive pentru studenți, dar și susținerea performanțelor O.H.M.A Timișoara. Mult succes sportivilor timișoreni din echipa O.H.M.A Timișoara, în cooperare cu sportivii U.V.T.!”, a transmis, cu prilejul acestui eveniment, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.


În baza parteneriatului semnat cu Universitatea de Vest, denumirea turneului pe care clubul S.C.M., secția de baschet, îl organizează în mod tradițional înaintea startului unui nou an competițional a fost schimbată în Cupa „Timișoara U.V.T.”.
La acest turneu amical s-au înscris, inițial, patru echipe, însă, din cauza unor probleme de lot, team-ul din Serbia, K.K. Vršac, a anunțat că nu mai participă la acest turneu de la Timișoara, astfel că, în competiția amicală au rămas trei partenere de întrecere, S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timişoara, C.S.U. Sibiu şi K.T.E.-Duna Aszfalt Kecskemét.
Turneul se va disputa timp de trei zile, între 16 și 18 septembrie, pe parchetul din Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara, echipa organizatoare urmând să evolueze în compania echipelor, C.S. Universitatea Sibiu, vineri, 16 septembrie, de la ora 18 și duminică, 18 septembrie, de la ora 17, K.T.E.-Duna Aszfalt Kecskemét. Sâmbătă, 17 septembrie, cele două echipe invitate la acest turneu, C.S. Universitatea Sibiu și K.T.E.-Duna Aszfalt Kecskemét vor juca, cu începere de la ora 16:30.


„Îi invităm pe suporteri la Cupa «Timișoara U.V.T.», abia așteptăm să îi revedem. Am jucat până acum patru meciuri de verificare, toate în deplasare. Ca în orice perioadă de pregătire, mai e mult de lucrat, dar echipa începe să se lege, suntem pe drumul cel bun. Noii colegi se adaptează, au caracter frumos, așa că atmosfera este bună în vestiar. Asta e cel mai important, să fii om, baschetul vine după aceea”, a spus, referindu-se la acest turneu amical, Edward Petrescu, atacantul-putere (poziția 4) al echipei bănățene.


„Totul bine, mulțumim lui Dumnezeu! Meciurile astea grele din punct de vedere fizic, nu au adus accidentări în lotul nostru. Toată lumea este sănătoasă, iar asta este cel mai important după jocurile amicale”, a declarat pentru ziarultimisoara.ro, întrebat fiind despre starea de sănătate a baschetbaliștilor bănățeni, manager-ul secției de baschet al S.C.M. Timișoara, domnul Sergiu Pașca.


C.S. Universitatea Sibiu este o fostă campioană a României, iar gruparea în alb-violet din Kecskemét a jucat pentru locurile 3-4 în Cupa Ungariei, ediția 2021/2022 și s-a clasat pe locul 3, iar la finalul aceleiași ediții a campionatului de baschet masculin al Ungariei, a ocupat locul 4. La finalul ediției de campionat 2012/2013, echipa din Kecskemét a câștigat titlul de campioană a Ungariei, atunci activând în întrecerea internă cu denumirea K.T.E. Kosárlabda Klub.

Cornel Seracin