Echipa de handbal S.C.M. Politehnica Timișoara a disputat meciul celei de-a III-a etape a Ligii „Zimbrilor”, la București, împotriva campioanei C.S. Dinamo.
Timp de șase minute, cele două echipe păreau că vor oferi un scor strâns la finalul disputei lor, Dinamo și „Poli” trecând pe rând în avantaj în aceste prime minute, însă finalul jocului a fost unul dominat clar de echipa bucureșteană.
„Poli” a marcat primul gol al confruntării, prin Robert Furak, iar Dinamo a restabilit egalitatea, prin Mohamed Shebib, după care, Flavius Cîmpan readucea „Poli” în avantaj, iar Nicușor Negru a restabilit scorul egal, 2-2. A urmat o desprindere a echipei bucureștene, 3-2 și 4-2, apoi o revenire a oaspeților, 4-3, gol Răzvan Trif și, din nou, egalitate, 4-4, prin golul marcat de Filip Marjanović.
Desprinderea gazdelor a început din minutul 9, când au marcat, până în minutul 11, patru goluri, fără să încaseze vreunul, ajungând astfel la cinci lungimi în fața echipei timișorene, 9-4.
În prima repriză, cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în minutul 20, când C.S. Dinamo conducea cu 18-10. Până la finalul primei reprize, „Poli” Timișoara a revenit la cinci goluri în urma campioanei, 22-17, cu acest rezultat punându-se capăt primelor 30 de minute.
În repriza secundă, C.S. Dinamo a continuat desprinderea, iar în minutul 56, campioana punea cea mai mare diferență de scor în fața lui „Poli”, 38-29, între minutele 53 și 59, gazdele reușind să marcheze o nouă serie de patru goluri, fără să încaseze vreunul.
Rezultatele celor două reprize, la final, au menținut diferența de cinci puncte, dacă la finalul primelor 30 de minute, Dinamo conducea cu 22-17, la finalul următoarelor 30 de minute ale disputei, la fel, avea cinci lungimi în fața lui „Poli”, 17-12, iar la scorul general, rezultatul cu care s-a încheiat acest joc arăta avantajul de zece goluri pentru gazde, 39-29.
Staff-ul tehnic al echipei bănățene a folosit mai mulți tineri handbaliști, mulți dintre ei reușind să și înscrie. Astfel, pentru „Poli” au marcat în acest joc, Robert Furak (5 goluri), Robert Cîtu (4 goluri), Cristian Fenici (4 goluri), Ianus Dumitrescu (3 goluri), Florin Baican (3 goluri), Antonio Bordeanu (două goluri), Flavius Câmpan (două goluri), Alexandru Moldovan (un gol), Răzvan Trif (un gol), Marius Sadoveac (un gol), Filip Marjanović (un gol), Benjamin Szabo (un gol), Albert Cristescu (un gol). Portarul echipei timișorene, Claudiu Pál, a avut câteva intervenții salvatoare în finalul primei reprize și a limitat proporțiile scorului la capătul primelor 30 de minute.
De la C.S. Dinamo, cele mai multe goluri în acest joc au fost marcate de Nicușor Negru (7 goluri), Andrii Akimenko (6 goluri), Ali Zeinelabedin (5 goluri).
Echipa bucureșteană a disputat cel de-al cincilea ei joc din această ediție de campionat, iar miercuri, 14 septembrie, C.S. Dinamo va disputa, la București, primul ei joc din Liga Campionilor Europeni la handbal, ediția 2022/2023, în cadrul grupei A, împotriva echipei germane S.C. Magdeburg.
Pentru S.C.M. Politehnica Timișoara, următorul joc va fi sâmbătă, 17 septembrie, în deplasare, împotriva echipei C.S. Universitatea din Suceava, echipă cu trei puncte, după trei etape, golaveraj negativ, 62-66. După 3 etape, „Poli” Timișoara este pe locul 11, cu 3 puncte, golaveraj negativ, 85-96.

Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/csdinamohandbal