Echipa de baschet masculin a Timișoarei s-a reunit, luni, 15 august, însă nu în formulă completă, iar a doua zi baschetbaliștii au efectuat vizita medicală. Antrenorul principal al echipei timișorene, Dragan Petričević, a revenit la echipă după ce a încheiat primele două jocuri cu naționala de baschet masculin seniori a României din precalificările, etapa a doua, la „europenele” din 2025, jocuri pe care România le-a pierdut la scor, 59:75, la Ploiești (25 august), împotriva echipei similare a Portugaliei și 72:84, la Samokov (28 august), împotriva Bulgariei.
De asemenea, la reunirea din 15 nu a fost prezent nici Șerban Horga, tânărul baschetbalist timișorean aflându-se la Sofia cu echipa națională U16 a României, iar americanul Eric McClallen a sosit în lotul echipei de baschet a Timișoarei, marți, 16 august.
La puțin timp de la reunire, echipa bănățeană are un nou partener important pentru sezonul 2022/2023. Este vorba despre „MozzartBet”, una dintre cele mai importante companii de pariuri şi de cazino care îşi desfăşoară activitatea în România. După semnarea acestui parteneriat, noua denumire sub care vor evolua „leii” din Banat va fi S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timişoara.


„Ne bucurăm să fim parteneri cu echipa locală de baschet. Scopul nostru, al celor de la «MozzartBet», este ca în fiecare ţară în care suntem prezenţi să susţinem cluburi, tineri şi sportul în general. Ne face o plăcere deosebită să putem ajuta societatea! Susținem și alte structuri sportive. Suntem alături de echipele de baschet și volei de la C.S.O. Voluntari și de cele de fotbal F.C. Argeș Pitești și Politehnica Iași. Pe lângă domeniul sportului, sprijinim şi alte domenii de activitate. Faptul că la Timişoara sunt şi jucători sârbi ne bucură şi mai mult, «MozzartBet» provenind din această ţară. Văd că în România baschetul merge în sus, se dezvoltă tot mai mult, vrem să contribuim şi noi la această creştere. Domnul antrenor Dragan Petričević mi-a prezentat echipa, băieţii sunt de treabă, harnici, muncitori, evoluează cu pasiune şi le place ceea ce fac, chiar şi la antrenamente, nu doar la meciuri. Sperăm să avem împreună multe reuşite atât pe plan naţional, cât şi la nivel internaţional. Abia aşteptăm să înceapă noul sezon pentru a fi alături de «leii» din Banat!", a declarat Stevcho Blazheski, director de afaceri corporative la „MozzartBet”.


În zilele de 3 și 4 septembrie, S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timişoara a disputat primele jocuri amicale din această vară, în Ungaria, la Kecskemét, unde a avut parteneră de pregătire K.T.E.-Duna Aszfalt Kecskemét, semifinalistă în campionatul de baschet al Ungariei.
În primul meci, după ce deplasarea a fost efectuată chiar în ziua de disputare a acestui joc amical, „leii” din Banat au înregistrat un scor nefavorabil, 66:71. Deși obosiți după drumul parcurs, nevoiți să aștepte timp îndelungat la punctul de trecere al frontierei, astfel fiind perturbat programul de refacere al jucătorilor, baschetbaliștii timișoreni au dat o bună replică gazdelor, recunoscându-se învinși după un final foarte strâns. „Leii” din Banat au condus în mai multe rânduri, diferența maximă în favoarea lor fiind de trei puncte.
În cel de-al doilea joc de pregătire în care a avut aceeași parteneră, team-ul timișorean a obținut un scor favorabil, 78:59, după ce în ultimul sfert al partidei accentul a fost pus pe jucătorii români, majoritatea tineri. De altfel, antrenorii ambelor echipe au oferit multe minute baschetbaliștilor autohtoni în ultima perioadă de joc.
Acum, pentru echipa bănățeană urmează noi jocuri amicale, vineri, 9 septembrie, în Ungaria, la Szeged, în care va avea parteneră de pregătire echipa SZTE-Szedeák, iar în ziua următoare, sâmbătă, 10 septembrie, la Subotica, se va pregăti în compania echipei locale K.K. Spartak Office Shoes, club cu o tradiţie de 77 de ani, echipa de baschet revenind în acest an în prima ligă a Serbiei.
În zilele de 16 și 17 septembrie, la Timișoara se va disputa turneul amical, Cupa Timișoara, întrecere la care, pe lângă clubul organizator, S.C.M. O.H.M.A. „MozzartBet” Timişoara, au confirmat prezenţa, C.S.U. Sibiu, K.K. Vršac şi K.T.E.-Duna Aszfalt Kecskemét.

Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/baschetscmtimisoara