Prima parte a campionatului național de rugby s-a încheiat în primăvară. La start au fost aliniate 14 echipe care au fost împărțite, în prima fază a întrecerii, în două grupe, A și B. Echipele care s-au clasat pe primele două locuri în cele două grupe s-au calificat play-off, iar cele de pe locurile 3-7, în play-out.
Partea a doua a întrecerii se va relua la sfârșitul acestei săptămâni, în play-off urmând să joace, C.S. S.C.M. U.S.A.M.V.B. Timișoara (locul 1 în clasamentul grupei A), C.S.M. Știința Baia Mare (locul 2 în clasamentul grupei A), C.S.A. Steaua (locul 1 în clasamentul grupei B) și C.S. Dinamo București (locul 2 în clasamentul grupei B), iar în play-out vor juca echipele, R.C. Grivita-U.N.E.F.S. București, C.S.U. Alba Iulia, C.S. Universitatea Cluj, Clubul Sportiv Municipal Galati , C.S. Știința Petroșani, Rugby Club Bârlad, C.S. Politehnica Iași, C.S. Năvodari, Rugby Club Gura Humorului și C.S.M. Bucovina Suceava.
În faza play-off, cele patru echipe vor susține, în șase etape (trei tur și trei retur) jocuri pentru stabilirea configurației semifinalelor întrecerii, până în luna octombrie a acestui an.
Echipa bănățeană, deținătoarea Cupei României, este singura care are doar victorii în întâlnirile oficiale din 2022, iar în prima etapă din play-off va susține un joc la Timișoara, pe gazonul stadionului din cartierul Ronaț, „Gheorghe Rășcanu”, împotriva echipei C.S. Dinamo București.
Această primă partidă oficială pe care team-ul de rugby din Banat o va disputa a fost pregătită cu un joc amical, miercuri, 3 august, în care rugby-știi antrenați de Valentin Calafeteanu au întâlnit, în Ronaț, C.S.A. Steaua, meci încheiat cu scor nefavorabil, 14-21 și în care a debutat pentru gazde noul taloner Marco Fuhri.
Revenind la play-off și la meciul oficial pe care rugby-știi timișoreni urmează să-l dispute împotriva lui Dinamo în această fază a întrecerii, manager-ul C.S. S.C.M. U.S.A.M.V.B. Timișoara, Dănuț Borzaș, a transmis următoarele, potrivit site-ului oficial al clubului timișorean, rugby.scmtimisoara.ro: „Va fi un play-off foarte echilibrat. Cele patru echipe pornesc cu șanse egale de a cuceri titlul. Formațiile care vor ști să-și gestioneze energiile și lotul și să ajungă «în picioare» la semifinale vor fi cele cu șanse mari la titlu. Și noi va trebui să calculăm fiecare pas, iar suporterii sunt esențiali. Îi așteptăm în număr cât mai mare la meciul de sâmbătă, pentru a păși cu dreptul în play-off”.
Partida din prima etapă a play-off-ului campionatului de rugby, C.S. S.C.M. U.S.A.M.V.B. Timișoara-C.S. Dinamo București, va avea loc sâmbătă, 13 august, de la ora 11.
Cornel Seracin
Foto: arhiva ziarul TIMISOARA

