Echipa de fotbal Ripensia Timișoara a disputat ultimul ei joc amical din perioada de cantonament. Echipa antrenată de Roberto Ivan a întâlnit, la Simeria, C.S.C. Șelimbăr, iar la capătul disputei amicale s-a impus cu scorul de 2-1.
Echipa din județul Sibiu a deschis scorul prin Alexandru Ciocâlteu, cu avantajul Șelimbărului intrându-se la vestiare. În repriza secundă, „Ripi” a restabilit egalitatea scorului, prin Ioan Vermeșan, iar cu câteva minute înainte de finalul „amicalului”, Mihai Ene a marcat golul victoriei după ce a transformat o lovitură liberă de la aproximativ 16 metri de poarta partenerei de pregătire.
„A fost un meci echilibrat, pe un fond de oboseală existent la ambele formații. Un scor de egalitate ar fi fost mai echitabil. Am reușit să corectăm erorile comise în disputa cu Corvinul, cu o singură excepție. Este vorba de faza golului primit, atunci când am comis o greșeală într-un moment de pressing ofensiv. A fost singura eroare, în rest suntem mulțumiți. Ne bucură că din nou am încheiat meciul cu juniori născuți între 2004 și 2006, mă bucur că a marcat Vermeșan, cel care a mai avut o șansă mare pe final”, a declarat, la finalul acestui „amical”, antrenorul secund al timișorenilor, Iulian Muntean.
„A fost un test util. Am întâlnit un adversar pe care o să-l întâlnim și-n campionat, o echipă bine așezată în teren. Sunt mulțumit de anumite aspecte în prima repriză. Într-adevăr, ne lipsește prospețimea, pentru că suntem încă în perioada de încărcare. Din păcate, în a doua repriză, am fost dezorganizați. Schimbările pe care le-am făcut, pentru c-am rulat tot lotul începând de la pauză, n-au fost foarte inspirate, iar pe final, pe fond de oboseală, au apărut și greșeli individuale care-au determinat rezultatul final, din păcate, de la jucători cu mare experiență, de la care eu am pretenții și sunt supărat, în primul rând, pe rezultat”, a declarat, printre altele, la finalul acestui meci, antrenorul principal al echipei C.S.C. Șelimbăr, Eugen Beza.
La scurt timp de la startul meciului, Zoran Mitrov, titular în echipa Ripensiei, a acuzat probleme musculare și a fost înlocuit de Raul Vidrăsan. În repriza secundă a „amicalului”, în echipa bănățeană au mai intrat, Paul Toroc (portar), Rareș Butnărașu, Vlad Chera, Robert Stoica, Andrei Macrițchii, Luca Szimionas și Ioan Vermeșan.
Din cantonament, clubul timișorean a anunțat rezilierea, de comun acord, a angajamentului cu jucătorul Ion Vasluian, cu care avea încă doi ani de contract. Ion Vasluian a venit la Ripensia în iunie 2019, iar în trecutul an competițional a jucat, sub formă de împrumut, la C.S.M. Reșița.
În aceeași zi în care a jucat ultimul „amical” din perioada cantonamentului, miercuri, 20 iulie, team-ul bănățean și-a aflat programul după care va evolua în ediția 2022/2023 a ligii a doua. Astfel, Ripensia va începe jocurile oficiale, în deplasare, la Buzău, împotriva echipei gazdă, Gloria, sâmbătă, 6 august. În etapele următoare, „Ripi” va juca astfel, pe propriul teren, împotriva echipei A.F.C. Unirea Slobozia, C.S. Minaur Baia Mare (deplasare), Fotbal Club Brașov (deplasare), F.C. Metaloglobus București (acasă), C.S.M. Slatina (deplasare), A.F.K. Csikszereda Miercurea Ciuc (acasă), C.S.C. Dumbrăvița (deplasare), A.C.S.M. Politehnica Iaşi (acasă), S.C. Dinamo (deplasare), A.F.C. Unirea Constanța (acasă), C.S.C. Șelimbăr (deplasare), Politehnica Timișoara (acasă), A.F.C. Progresul Spartac (deplasare), A.C.S. Suporter Club Oţelul Galaţi (acasă), A.C.S. Viitorul Pandurii Târgu Jiu (deplasare), F.C. Unirea Dej (acasă), C.S. Concordia Chiajna (deplasare), C.S.A. Steaua București (acasă).
„Este un program infernal, vom întâlni acasă aproape toate echipele care sunt candidate la promovare sau cel puțin la calificarea în play-off. De asemenea, avem mai multe meciuri în deplasare decât acasă, dar există la acest capitol și un fapt pozitiv. Să nu uităm că anul trecut ne-am descurcat mai bine în disputele din deplasare, deci poate și anul acesta vom fi inspirați în meciurile externe”, a declarat antrenorul secund al Ripensiei, Iulian Muntean, referitor la programul echipei bănățene din sezonul regulat.
Team-ul timișorean care evoluează în galben-roșu încheie cantonamentul din vineri, 22 iulie, urmând să revină acasă. De-a lungul acestui cantonament, „Ripi” a disputat trei meciuri amicale, unul, la încheiat cu scor nefavorabil, 1-3, în compania formației Corvinul, la Hunedoara, iar în două jocuri a bifat scoruri favorabile, 5-0, cu C.S.M. Deva, la Deva și 2-1, cu C.S.C. Șelimbăr, la Simeria.
Potrivit programului stabilit pentru această vară, Ripensia va disputa următorul joc de pregătire cu C.S.C. Dumbrăvița, miercuri, 27 iulie.
Cornel Seracin
Foto: ro-ro.facebook.com/CSC1599Selimbar

