Cea de-a VI-a etapă din play-out-ul ligii secunde, Grupa B, a programat la Timișoara, pe gazonul stadionului „Electrica”, meciul de fotbal dintre Fotbal Club Ripensia Timișoara și F.C. Unirea Dej. Ambele echipe erau scutite de vreo grijă în acest joc, așa că, disputa a avut loc într-o atmosferă de vacanță, în care componenții celor două combatante au depus ceva eforturi să onoreze sportul rege, iar la finalul celor 90 de minute putem spune că fotbalul nu a suferit. S-a jucat vioi, cu fair-play, iar cei aproximativ 100-150 de spectatori prezenți la acest joc au avut parte de sarea și piperul unui meci de fotbal, cele cinci goluri, plus numeroasele ocazii create de cele două echipe pentru a înscrie. De-a lungul meciului nu s-a acordat vreun cartonaș galben, iar jocul de echipă, jocul de pase a fost prezent la ambele combatante, aducând spectacol.
În echipa Ripensiei și-au făcut debutul în acest meci, alți doi tineri fotbaliști, Tudor Lungu (mijlocaș, U17) și Sebastian Nica (mijlocaș, U19).

La startul jocului, Fotbal Club Ripensia Timișoara a început cu următorul „unsprezece”: Ștefan Dobre - Mădălin Sturzu, Nenad Lalić, Radu Rogac, Alexandru Piftor (Cristian Gavra, minutul 73), Claudiu Matiș (Denis Golda, minutul 46), Mihai Ene, Valerii Macrițchii (Sebastian Nica, minutul 82), Răzvan Morariu (Tudor Lungu, minutul 82), Harald Fridrich, Tudor Călin-cpt. (Gabriel Stoi, minutul 61). Antrenor, Călin Mada.
F.C. Unirea Dej a intrat pe teren în următoarea alcătuire: Claudiu Chindriș - Denis Roș, Daniel Pop, Alin Burdeț, Alexandru Gîț, Mihai Kereki-cpt. (Andrei Pop, minutul 79), Adrian Pop (Angelo Cocian, minutul 65), Alexandru Militaru (Cristian Chira, minutul 65), Vlad Bogdan, Ionuț Frăsineanu (Florin Blaj, minutul 57), Alexandru Pop (Patrick Popescu, minutul 65). Antrenor, Dragoș Militaru.
Meciul a fost arbitrat de Szabolcs Kovacs (centru), Ovidiu Timar (asistent), Răzvan Soponar (asistent). Arbitraj a fost unul bun.

Abia a început jocul, că în minutul 3, oaspeții au deschis scorul. Unirea Dej a obținut o lovitură liberă de la aproximativ 20 metri de poarta gazdelor, a executat Alexandru Pop, portarul Ștefan Dobre a respins, mingea a ajuns la Mihai Kereki care a trimis-o în plasa porții timișorene, 0-1. După înscrierea golului, echipa ardeleană s-a menținut la cârma jocului, și-a creat mai multe ocazii pentru a-și mări diferența.
Ripensia a avut o primă ocazie bună de gol, în minutul 17, în urma unei lovituri libere executate de Harald Fridrich, de la aproximativ 25, 30 de metri de poarta oaspeților. Mingea expediată de fundașul timișorean a trecut pe lângă bara din stânga portarului Claudiu Chindriș. Lovitura liberă a fost acordată ca urmare a unui fault comis de Daniel Pop, asupra lui Mihai Ene.
În minutele 33 și 35, oaspeții au două ocazii de gol, prin Alexandru Pop și Alexandru Militaru, mijlocașul echipei dejene încercând vigilența portarului Ștefan Dobre, cu o minge expediată de la aproximativ 25 metri de poarta Ripensiei, însă goalkeeper-ul gazdelor a avut o intervenție sigură și a reținut balonul.
Pentru că-n fotbal, uneori ocaziile ratate se răzbună, Ripensia, la unul din puținele atacuri la poarta oaspeților, în urma unui corner, reușește să restabilească egalitatea scorului prin Radu Rogac, în minutul 36, 1-1. Scorul egal nu se menține mult, pentru că în minutul 39, Alin Burdeț înscrie pentru Unirea Dej, 1-2, iar la pauză se intra cu avantajul oaspeților.
Repriza secundă nu începe deloc bine pentru gazde. Abia repus balonul în joc și, Unirea Dej își mărește diferența, 1-3, prin golul marcat de Adrian Pop, în minutul 46.
După primirea celui de-al treilea gol, Ripensia se revigorează și începe o suită de atacuri la poarta oaspeților, însă, fără vreo eficiență pe tabela de marcaj. Golgheterul echipei bănățene, atacantul Denis Golda, nu reușește să înscrie, în minutul 49, iar în minutul 56, la capătul unei faze de echipă, cu recuperarea balonului de către fundașul Nenad Lalić și cu câteva pase spectaculoase ale Ripensiei, trimite în bara porții oaspeților. În minutul 65, Răzvan Morariu trage peste poartă, iar în minutul 67, Alexandru Piftor nu reușește să țintească spațiul porții adverse, minge preluată de mijlocașul Ripensiei ajungând în out de poartă.
În minutul 71, portarul Ștefan Dobre are o intervenție salvatoare la mingea trimisă de Cristian Chira aflat în careul gazdelor, aproximativ 14 metri de buturile Ripensiei, acordând corner, iar în minutul 75, Patrik Popescu îl evidențiază din nou pe Ștefan Dobre, care reține balonul trimis de atacantul echipei ardelene din careul Ripensiei.
În minutul 79, Mădălin Sturzu a încercat să-l surprindă pe portarul oaspeților cu un șut de la mare distanță, dar Claudiu Chindriș a fost la post și a prins balonul.
În minutul 80, oaspeții înscriu cel de-al patrulea lor gol, prin Angelo Cocian, după o greșeală a portarului Ștefan Dobre, 1-4.
În minutul 82, Denis Golda trimite o nouă minge pe spațiul porții oaspeților, de la aproximativ 20 metri, însă Claudiu Chindriș reține. Oaspeții au fost din nou periculoși, pe contraatac, în minutul 86, când Patrik Popescu nu a reușit să-l învingă pe Ștefan Dobre, din marginea careului de 16 metri, goalkeeper-ul timișorean reușind o nouă intervenție bună și acordând corner. Ultima ocazie de gol a partidei a aparținut tot oaspeților, pe contraatac, un contraatac bine construit de Unirea Dej, succesiunea paselor punându-l pe Angelo Cocian într-o bună situație de a marca, însă, aflat în careul de 16 metri, mijlocașul team-ului ardelean este întâmpinat de portarul Ștefan Dobre care se opune golului și blochează mingea.
Meciul s-a încheiat cu victoria echipei ardelene, 1-4, astfel că, Ripensia a rămas pe locul 4 în clasamentul grupei B a play-out-ului ligii secunde, cu un total de 28 puncte și un golaveraj negativ, 5-11, iar F.C. Unirea Dej se menține pe locul 2 în clasamentul grupei, cu un total de 40 de puncte.

„Suntem, nu supărați, foarte supărați. Una vorbim la antrenamente, alta facem la meciuri. La antrenamente facem cu totul altceva. Ne respectăm sarcinile, absolut tot. La meci, parcă intervine ceva de neconceput. Nu pot să-mi dau seama nici eu. Dezamăgirea-i prea mare, e prea mare ca să mai discutăm pe tema asta. Ne parte foarte rău! Felicit echipa oaspete. Bravo lor! Consider că ne-am făcut de râs, cu vârf și îndesat”, avea să declare antrenorul echipei bănățene, fostul fotbalist timișorean Călin Mada, potrivit radiotimisoara.ro.

„A fost un meci controlat de noi, până la 3-1, apoi au fost câteva ocazii bune și de parte gazdelor, care, probabil, au riscat tot, nu mai aveau ce pierde, dar finalul de meci, cred că l-am controlat din nou și puteam să mai marcăm. Eu sunt mulțumit de atitudinea lor și de cele trei puncte, care, până al urmă, ne dau moral, așa, și pentru ultima săptămână din acest sezon”, a spus antrenorul oaspeților, Dragoș Militaru, potrivit radiotimisoara.ro.

În ultima etapă a ligii secunde, ediția 2021/2022, Fotbal Club Ripensia Timișoara va evolua în deplasare, la Târgu Jiu, împotriva echipei gazdă A.C.S. Viitorul Pandurii, sâmbătă, 7 mai, de la ora 11.

Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/glasultribuneiripensiste