C.S. S.C.M. O.H.M.A. Timișoara a disputat două jocuri în Liga Națională de Baschet Masculin, unul contând pentru cea de-a XXIII-a etapă, la Constanța, iar celălalt, la Focșani, meci restanță din etapa a XIX-a.
În partida restanță, baschetbaliștii timișoreni s-au impus la capătul celor 40 de minute cu scorul de 91:58, obținând astfel cea de-a V-a victorie consecutivă în această ediție a Ligii Naționale de Baschet Masculin. În jocul din Sala Polivalentă din Focșani, „leii” din Banat s-au impus categoric în primele trei sferturi în fața gazdelor de la C.S.M., 26-6, 27-20 și 21-14, cedând în ultimul sfert, la limită, 17-18.
În meciul disputat în Sala Sporturilor din Constanța, baschetbaliștii bănățeni s-au întrebuințat mai mult pentru a obține cele două puncte ale echipei învingătoare. În acest meci, disputat împotriva gazdelor de la ABC Athletic Neptun, C.S. S.C.M. O.H.M.A. Timișoara s-a impus în sfertul întâi, 20-12 și a cedat în sferturile următoare, 16-17, 13-17 și 13-16. Dacă la pauză, scorul îi era favorabil, 36:29, la finalul celor 40 de minute, gazdele reușeau să restabilească egalitatea, 62:62, astfel că disputa a fost trimisă în prelungiri.
După prima repriză de prelungiri de 5 minute, „leii” din Banat aveau să se impună pe parchetul din sala de la malul mării, 9-3, astfel obținând un succes pe deplin muncit și meritat, 71:65.
În urma acestor rezultate, baschetbaliștii bănățeni se află pe locul 8 al clasamentului, cu un total de 32 puncte, după 20 de jocuri. Echipa bănățeană mai are de jucat trei meciuri restanțe, împotriva echipelor A.C.S. Universitatea-Banca Transilvania Cluj-Napoca (urmează să se stabilească data disputării), C.S.O. Voluntari, în 4 aprilie și C.S.M. C.S. Universitatea Oradea (joc tur, în data de 12 aprilie). Toate aceste meciuri restante, „leii” din Banat le vor juca pe propriul parchet.
După o serie de cinci jocuri consecutive fără înfrângere în Liga Națională de Baschet Masculin, în următoarea etapă, cea de-a XXIV-a, C.S. S.C.M. O.H.M.A. Timișoara va evolua pe propriul parchet, Sala Sporturilor „Constantin Jude”, împotriva echipei B.C. C.S. Universitatea Sibiu (locul 10, 31 puncte).
Așadar, după un adevărat „mini-tur al României”, cu meciuri la Ploiești (2 martie), Constanța (12 martie) și Focșani (15 martie), baschetbaliștii timișoreni dispută un nou joc acasă, de această dată împotriva unei echipe ardelene care și ea a jucat o partidă restantă la mijlocul acestei săptămâni și a învins Dinamo (83:81, după prelungiri, la 16 martie).


„Am încheiat un mini-tur al României și am ajuns la cinci victorii consecutive, ceea ce este foarte bine pentru noi. Urmează meciuri dificile, primul fiind acesta cu Sibiul, echipă cu jucători foarte buni, care se luptă indiferent de scor sau minut. C.S.U. Sibiu a avut un start ceva mai greu de campionat, dar acum e pe val. Jucăm acasă și zic eu că avem prima șansă, dar pentru asta trebuie să muncim în continuare cu aceeași seriozitate. Acum, că s-au ridicat restricțiile, ne dorim cât mai mulți fani în tribune, ca să continuăm seria victoriilor”, a spus baschetbalistul care evoluează pe postul de centru la C.S. S.C.M. O.H.M.A. Timișoara, Alexandru Olah.


În pauza dintre sferturile 3 și 4 ale acestui joc, în tribunele sălii timișorene vor fi aruncate trei mingi, iar fanii care le vor prinde vor fi declarați câștigători, urmând să fie îndrumați spre standul „Armour”, ce va fi amplasat în holul intrării principale în Sala „Constantin Jude”. De asemenea, în pauza mare a jocului (după finalul sfertului doi) va avea loc concursul binecunoscut „Aruncarea de 1.000 de euro - O.H.M.A. by W.In.S.Ed.Swiss”, cu cinci aruncări de la mijlocul terenului.
Organizatorii acestui meci, invită publicul care decide să fie prezent în sală, să doneze produse pentru refugiații din Ucraina (mâncare neperisabilă, scutece, lapte praf, șervețele umede, produse de igienă), produse ce vor fi colectate în holul de la intrarea principală a sălii „Constantin Jude” și care urmează să ajungă, în cel mai scurt timp, la refugiații ucraineni care au atâta nevoie de ele.
Jocul dintre C.S. S.C.M. O.H.M.A. Timișoara și B.C. C.S. Universitatea Sibiu se va disputa sâmbătă, 19 martie, de la ora 18, iar intrarea spectatorilor este liberă, fără restricții sanitare.

Cornel Seracin
Foto: arhiva, ziarul TIMISOARA