În incinta complexului „Popasul căprioarei” a avut loc premierea Campionatelor de Automobilism & Drift & Karting Timiş, ediţia a XXI-a, denumită „GALA CAMPIONILOR AUTOMOBILISM & KARTING TIMIŞ 2021”, în organizarea Asociaţiei Auto Club Rally Timiş. Evenimentul a fost onorat cu prezenţa de numeroşi sponsori, colaboratori, presă şi fani, care astfel dovedesc încă odată că respectă sportul şi apreciază sportivii timişeni.
Preşedintele Asociaţiei Auto Club Rally Timiş, dipl. ing. Ladislau Giurisici, a prezentat pentru început o scurtă retrospectivă a anului 2021, în care Asociaţia Auto Club Rally Timiş a fost din nou lider în România şi cel mai prolific organizator de competiţii auto & kart român, cu patru campionate (auto & drift & eco şi motor karting) a câte nouă etape, un concurs internaţional de VTM şi pentru al optulea an consecutiv Cupa României la Automobilism, un total de 33 de concursuri de auto, karting şi drift, aproape mai mult decât au avut celelalte competiţii de gen din România la un loc.
A fost evidenţiată activitatea ProMotorSport Academy, unica academie profe- sionistă de gen din vestul ţării, înfiinţată în 2019 şi care a avut şi în acest an trei sesiuni de succes maxim, prin care s-a introdus şi promovat pentru prima dată în România la un asemenea nivel karturile ecologice, cu motoare electrice. Cei 25 de arbitri, din care zece internaţionali, fiind astfel cel mai bun colegiu de arbitri
din ţară, au fost aplaudaţi la scenă deschisă de toţi cei prezenţi. Marele câştigător al anului 2021 la automobilism, pentru al patrulea an consecutiv, a fost pilotul
Marius Giurisici. Apoi au fost prezentate planurile pentru 2022, cu păstrarea numărului de concursuri, cu intenţia de a organiza şi în zona Dudeştii Noi şi a-şi
extinde activitatea competiţională şi în judeţul Caraş Severin, în zona municipiului Reşiţa, cu un concurs de VTM şi unul de circuit viteză. Cele peste 80 de premii oferite au încununat munca şi performanţele acestor minunaţi sportivi, campioni de marcă ai sporturilor auto & drift & karting. (A.B.)

