C.S. S.C.M. Timișoara a efectuat luni, 17 ianuarie, primele antrenamente din 2022. Reunirea echipei de rugby nu a avut loc pe terenul stadionului „Gheorghe Rășcanu”, din cauza faptului că acesta era înghețat, antrenamentele având loc „indoor”, într-o sală din Timișoara (cel de forță), apoi la arena cu balon din Dumbrăvița (cel tactic). Ca urmare a temperaturilor scăzute, rugby-știi vor continua pregătirea, cel puțin în prima săptămână de la reunire, în interior.
După plecarea lui Stelian Burcea, antrenorul principal Valentin Calafeteanu va fi ajutat în anul competițional 2022 de Mihăiță Lazăr, care își va continua și activitatea de jucător.
Alături de echipă se va pregăti Iulian Macovei (jucător de treisferturi), rugby-st de la echipa italiană Colleferro Rugby 1965 și component al naționalei U20 a României, în timp ce pilier-ul Gigi Militaru, la final de contract, nu va mai continua în tricoul echipei timișorene pentru care a evoluat aproape un deceniu (șapte ani neîntrerupți+un an).
Vor absenta, motivat, în această perioadă, cei trei jucători convocați la naționala de seniori, căpitanul Vlad Neculau, Gabriel Rupanu și Ciprian Chiriac. Rupanu și Chiriac sunt deja în grupul „stejarilor”, în vreme ce Neculau este bolnav și se va prezenta la lot săptămâna viitoare, după o perioadă de carantină.
Programul sezonului 2022 nu a fost stabilit încă, dar „leii” timișoreni știu sigur că vor juca finala Cupei României, împotriva campioanei C.S.M. Știința Baia Mare, sâmbătă, 2 aprilie, meci amânat în anul 2021.
Cornel Seracin
Foto: www.scmtimisoara.ro

