După un an în liga secundă de futsal, la finalul anului competițional trecut C.F.R. Timișoara a promovat în Liga I, iar acum a luat startul în ediția 2021/2022 a primei ligi de fotbal în sală a României. Așadar, fotbalul în sală se joacă din nou la Timișoara și chiar de Liga I, noua echipă care va aduce bucurie suporterilor acestui sport numindu-se acum C.F.R. Timișoara.
Sigur, „leoparzii” au efectuat schimbări în lot pentru a se alinia cerințelor ligii întâi, în echipa ce poartă culorile alb-vișiniu, aflându-se, Robert Lupu, Robert Matei, Valentin Ilaș, Stojan Milovac, Teodor Lungu, sportivi care au evoluat și pentru Informatica Timișoara, aducând performanță pentru această echipă.


Dar, iată aici lotul echipei C.F.R. Timișoara, lot aliniat în jocul primei etape a ligii întâi: Teodor Lungu și Raul Filimon (portari), Valentin Ilaș, Robert Matei, Robert Vârlan, Răzvan Plopeanu, Eduard Codreanu, Stojan Milovac, João Fernandes, Robert Lupu, Cristian Buhăceanu, Mădălin Trion. Antrenor principal, Robert Lupu, antrenor secund, Robert Matei, președintele clubului, Constantin Nedela, manager sportiv, Florin Chirițescu.


C.F.R. Timișoara a luat startul în noua ediție a campionatului de futsal, în Sala Sporturilor „Constantin Jude”, evoluând în fața echipei Luceafărul Buzău, o echipă care anul trecut juca în Liga I, dar a încheiat întrecerea pe ultimul loc.


Luceafărul Buzău a avut în terenul de joc, pentru startul meciului, următorii 5 sportivi: Gică Dospinescu - Toma Vincene (căpitan), Paul Isac, Gabriel Bobe, Marius David. Antrenor principal, Radu Burciu.


La capătul unui joc intens, cu multe goluri, spectatorii prezenți în tribunele sălii timișorene s-au bucurat pentru succesul echipei în alb-vișiniu, C.F.R. Timișoara impunându-se la capătul celor 40 de minute ale disputei, 6-5.
Oaspeții au început mai bine jocul, iar în minutul 5 au deschis scorul prin Marius David. În minutul 11, tot oaspeții aveau să înscrie, prin Radu Burciu, apoi, cinci minute mai târziu, Paul Isac avea să înscrie un nou gol pentru buzoieni, iar tabela să arate 0-3.
Conduși cu o diferență de scor destul de mare pentru un debut în Liga I, după ce anul trecut au obținut numai succese în liga secundă, asigurându-și promovarea fără mari emoții, sportivii feroviari au îndrăznit mai mult și s-au năpustit spre poarta „luceferilor”. Au irosit bune situații, dar, în ultimul minut de joc, Stojan Milovac, din pasa lui Robert Matei, a redus diferența, la pauză intrându-se la vestiare cu oaspeții în avantaj de două goluri, 1-3.
În repriza secundă, gazdele au dovedit mai mult inițiativă ofensivă, mai multă eficiență în această inițiativă, reușind să se impună la scorul final. În minutul 26, Răzvan Plopeanu avea să înscrie pentru C.F.R. Timișoara, scorul reducându-se acum, 2-3, însă, după un minut, oaspeții refac diferența de două lungimi prin golul înscris de Dumitru Ion, 2-4. După un minut de la golul primit, Valentin Ilaș avea să înscrie pentru echipa timișoreană un nou gol, astfel restabilindu-se diferența de un gol, 3-4.
În minutul 34, C.F.R. Timișoara avea să restabilească egalitatea scorului, 4-4, golul fiind marcat de Stojan Milovac, iar după 40 de secunde de la marcarea golului egalizator, același Stojan Milovac aducea, pentru prima dată în acest joc, C.F.R. Timișoara în avantaj, 5-4. Fostul antrenor-jucător al campioanei României la fotbal în sală, Informatica Timișoara, Robert Lupu, ridica avantajul echipei feroviare, 6-4, imediat, prin antrenorul-jucător Radu Burciu, Luceafărul Buzău avea să reducă diferența, 6-5.
Ultimele momente ale confruntării au fost, aproape pe muchie de cuțit, gazdele pe contraatac, ar fi putut să-și mărească avantajul, dar și oaspeții, care au mărit intensitatea ofensivă, ar fi putut restabili egalitatea scorului, echipa buzoiană trimițând mingea în bara transversală a porții feroviare.
Astfel, Timișoara revine în lumea futsalului din România cu un succes muncit, chiar în sala în care a jucat și Informatica Timișoara, echipă care are în palmares un titlu de campioană (2018), două Cupe ale României (2017 și 2018) și două Supercupe (2017-2018).
Cu primele trei puncte în clasamentul întrecerii, C.F.R. Timișoara așteaptă etapa a doua, când se va deplasa la Odorheiu Secuiesc, pentru un meci împotriva gazdelor de la Futsal Klub.
Jocul de la Timișoara, dintre C.F.R. și Luceafărul (6-5) a fost ultimul al primei etape din noua ediție a ligii întâi, în celelalte jocuri ale primei etape înregistrându-se rezultatele: Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăşti-Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 5-7, C.S. United Galaţi-C.F.F. Clujana Cluj-Napoca 23-1.

Cornel Seracin