La Timișoara, pe gazonul Arenei „Dan Păltinișanu” s-a disputat, duminică, 15 august, singurul meci ce a contat pentru cea de-a treia etapă a ligii secunde de fotbal. Față în față s-au aflat Politehnica Timișoara și A.S. Fotbal Club Buzău, două echipe ce au suferit schimbări majore în lot și pe banca tehnică, față de ediția trecută a competiției.
Jocul a avut un ritm destul de alert, deși s-a disputat pe caniculă, soarele torid de vară neîmpiedicând fotbaliștii aflați pe dreptunghiul verde al celei mai mari Arene din Timișoara să arate fotbal. În tribune s-au așezat în jur de 1000 de spectatori, suporterii revenind aici după o lungă perioadă de timp. Galeria lui „Poli” a fost prezentă pentru a-și încuraja favoriții și a făcut-o frumos, în spiritul Timișoarei.


La prima acțiune consistentă în ofensivă, „Poli” avea să deschidă scorul, în minutul 3, prin mijlocașul Daniel Benzar, iar din acel moment putem vorbi despre un echilibru în ceea ce privește ocaziile ratate la cele două porți.
În minutul 11, atacantul Serges Ekollo, din careul de 16 metri al lui „Poli”, a trimis cu o lovitură de cap balonul pe lângă bara din dreapta portarului George Păduraru, iar în minutele 20 și 34, prin Alin Ignea, care a executat o lovitură de colț pe poartă, dar portarul Relu Stoian a acordat corner, și prin Daniel Benzar.
În finalul primei reprize, fotbaliștii buzoieni s-au aflat mai mult în preajma porții timișorene, fără însă a reuși să schimbe scorul, ultima fază pe poartă fiind a echipei vizitatoare, prin Sebastian Ghinga, mijlocașul reluând cu capul pe spațiul porții gazdelor, un balon trimis din corner, însă George Păduraru a reținut.
Așadar, la pauză, scorul a fost favorabil echipei bănățene, 1-0.


În repriza secundă, echipa mai mult prezentă în ofensivă a fost cea din Buzău, oaspeții ieșind mai deciși de la vestiare, dar apărarea lui „Poli” a fost bine așezată și a cedat o singură dată. Fotbaliștii lui „Poli” au încercat să mențină rezultatul din prima repriză, bazându-se mult pe defensivă și pe câte un contraatac care să surprindă defensiva răsfirată a oaspeților. 
Remarcăm în primele minute ale reprizei a doua, faza din minutul 52, atunci când, după o acțiune ofensivă la poarta gazdelor, oaspeții au solicitat o lovitură de la 11 metri după intervenția lui Ioan Mera, care a respins mingea din propriul careu cu mâna, la centrarea lui Radu Zamfir, însă arbitrul a considerat că distanța dintre jucători este de un metru și nu există intenția de henț.
În minutul 68, echipa buzoiană a marcat golul egalizator prin Marian Chică-Roșă, atacantul echipei vizitatoare stabilind astfel scorul final al acestui meci, 1-1.
Sigur, ocazii de gol au mai fost, până la finalul jocului, iar în minutul 78, oaspeții au introdus mingea în plasa porții lui George Păduraru, însă Alin Cârstocea a înscris cu mâna dreaptă, iar arbitrul, care inițial a validat golul, a revenit asupra deciziei, la semnalizarea asistentului, și l-a anulat.
În minutul 81, „Poli” ratează o bună ocazie de gol, pe contraatac, prin mijlocașul Cosmin Bîrnoi, care din careul de 16 metri al oaspeților trimite pe spațiul porții lui Relu Stoian, însă portarul echipei buzoiene respinge balonul.
Din minutul 88, echipa buzoiană rămâne în inferioritate numerică, Radu Zamfir fiind eliminat de pe teren, după ce vede cel de-al doilea „galben” în urma faultului dur comis asupra lui Claudiu Pamfile la mijlocul terenului.
„Poli” a încheiat în ofensivă acest meci, iar în minutul 90+2 ratează două situații de gol, prin Cosmin Bîrnoi și Doru Andrei, ambii lovindu-se de intervențiile portarului Relu Stoian.
Așadar, meciul s-a încheiat cu rezultat de egalitate, 1-1, cele două echipe obținând, fiecare câte un punct, punct care, pentru F.C. Buzău este primul din această ediție a ligii a doua, în precedentele două jocuri, formația din „Crâng” înregistrând scoruri nefavorabile. „Poli” și-a mai adăugat zestrei de trei puncte după cele două etape și acest punct obținut în etapa a treia, iar cu un total de 4 puncte, două trei etape se află, până la disputarea celorlalte jocuri ale etapei, pe locul 8 al clasamentului acestei ediții a întrecerii.

La startul jocului, pe teren au fost prezenți:
Politehnica Timișoara: George Păduraru - Nicolae Sofran, Cristian Scutaru (Cristian Bocșan, minutul 81), Ioan Mera (cpt.), Cătălin Oanea (Cosmin Bîrnoi, minutul 71) - Alin Ignea, Rareș Lazăr - Doru Andrei, Daniel Benzar, Octavian Ursu (Claudiu Pamfile, minutul 71) -Mircea Axente (Roberto Hațegan, minutul 63). Antrenor principal, Dorin Toma.
A.S. Fotbal Club Buzău: Relu Stoian - Radu Zamfir, Kamil Wiktorski, Sebastian Ghinga (cpt.), Călin Toma (Tudor Oltean, minutul 46) - Pablo Gaitán, Ariel López (Alin Cârstocea, minutul 64) - Cristian Ciobanu (Daniel Vîrtej, minutul 85), Serges Ekollo, Ionuț Neacșu (Gheorghe Andronic, minutul 46) - Adrian Chică-Roșă (Alexandru Munteanu, minutul 78). Antrenor principal, Cristian Pustai.

„A fost un joc bun, pe care l-am început foarte bine, înscriind în primele minute, acest lucru poate un pic ne-a liniştit şi am aşteptat mai mult adversarul ca să încercăm să plecăm pe contraatac… Din păcate nu am reuşit să marcăm al doilea gol şi acest lucru a contat. Am avut acea greşeală în zona noastră dreaptă, când am primit golul, dar ne-am revenit destul de repede şi pe final puteam să câştigăm jocul cu cele două-trei ocazii avute de Benzar şi de Bîrnoi. Iniţiativa cred că s-a cedat pe un moment psihologic, după ce marchezi e mai uşor să închizi jocul, pentru că noi am jucat acum patru zile, Buzăul a jucat duminica trecută, erau mult mai odihniţi decât noi. Acest lucru s-a văzut doar din aşezarea noastră şi prin faptul că am lăsat spaţii mai mari adversarului pentru a putea contracara jocul lor.
Din păcate problemele medicale nu au ocolit echipa noastră, Denis Radu a fost o absenţă de dată recentă, pe lângă cea a lui Sebastian Serediuc, iar alţi doi alb-violeţi au cerut să fie schimbaţi pe parcursul meciului cu F.C. Buzău pentru că nu mai puteau continua partida. I-am înlocuit din motive medicale, atât pe Oanea, cât şi pe Scutaru, eram pregătiţi pentru mai multe pe faza de atac, dar din păcate apar şi astfel de accidentări. Scutaru a simţit probleme şi la Călăraşi, a dat dovadă de spirit de sacrificiu, a intrat Bocşan, care a reuşit şi el să gestioneze bine jocul. Până la urmă avem un punct şi este câştigat de echipa noastră… jocul începe să meargă, încet-încet vor apărea şi rezultatele. Astăzi Buzăul era o echipă disperată după puncte, a reuşit doar astăzi să ia un punct, ştiam ce ne aşteaptă, e o echipă bine organizată, puternică financiar şi pentru noi acest joc a fost de şase puncte”, a declarat antrenorul principal al echipei bănățene, Dorin Toma, după partida din etapa a III-a a ligii secunde de fotbal.


„Foarte greu a fost acest joc, ştiam că ne aşteaptă un meci greu, pentru că Timişoara-şi revenise la Călăraşi. A jucat foarte bine şi a câştigat, a înscris trei goluri. Din păcate, la moralul nostru, de zero puncte după două etape, s-a adăugat şi acea nesincronizare din minutul 4 şi e foarte greu să alergi iar după egalare. Aţi văzut că am încercat, chiar şi în zece oameni să câştigăm, pentru că ne trebuiesc puncte, se îndepărtează echipele care şi le acumulează, însă e bine că nu mai avem zero.
Eu zic că am dominat jocul, dar şi ei au fost tăioşi, la câteva contraatacuri, au avut şi la ultima fază a jocului, puteau să câştige. A fost un joc echilibrat, cu un avantaj la noi, de poziţionare, de posesie, de... chiar şi mai multe atacuri poziţionale cred. Dar rezultatul e echitabil, că acela rămâne.
Trebuie să ne atingem obiectivul, să fim în prima jumătate a clasamentului, dar este important să acumulăm puncte. În momentul în care eşti tot în spate şi te uiţi în sus la celelalte echipe e greu să joci şi apare presiune mult mai mare dacă primeşti gol... dar mă bucur că jucătorii au avut încredere în ei şi cu toţii am reuşit să ieşim de la zero puncte. 1-10 înseamnă că putem prinde play-off-ul, acesta e obiectivul pe acest an”, a declarat, la sfârșitul jocului de la Timișoara, antrenorul principal al echipei buzoiene, profesorul Cristian Pustai.

Etapa viitoare „Poli” Timișoara va juca în deplasare, sâmbătă, 21 august, de la ora 11, împotriva echipei A.F.C. Unirea Constanța.

Cornel Seracin