Echipa de fotbal Ripensia Timișoara a început play-out-ul ligii secunde de fotbal, la Constanța, împotriva formației locale F.C. Farul, susținând primul ei meci din Grupa A, grupă din care mai fac parte A.C.S. Fotbal Comuna Recea, C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu, C.S.M. Slatina și A.S. F.C. Universitatea Cluj.
Ripensia Timișoara a intrat în Grupa A din play-out cu un total de 22 puncte, după disputarea jocurilor programate în prima fază a întrecerii, iar F.C. Farul Constanța a pășit în play-out cu 32 puncte, „fariștii” fiind la un pas de a ocupa un loc în play-off. Așadar, în Grupa A, cele două echipe ce au evoluat pe gazonul stadionului „Farul”, ocupă locurile 1, gazdele și locul 5, oaspeții.
Jocul nu a fost unul în care să predomine spectacolul sportiv, cele două echipe având o evoluție în care parcă s-a întrezărit un oareșce trac. Cu toate acestea, sarea și piperul nu au lipsit din acest meci, echipele aflate în joc reușind să înscrie două goluri.


Prima repriză a fost una cu puține ocazii de gol, meciul fiind unul echilibrat în primele 45 de minute. Timp de aproape 20 de minute, cele două echipe s-au remarcat prin jocul de pase, Ripensia, o adevărată specialistă la acest capitol, ținând mai mult mingea în posesie.
Prima ocazie de gol ar putea fi consemnată în minutul 17, atunci când, de pe dreapta jumătății de teren a Ripensiei, Liviu Mihai centrează în careul oaspeților, o minge înaltă, dar, din careul mic, Răzvan Greu și Robert Silaghi nu ajung mingea și aceasta iese în afara terenului de joc, în out de poartă. La două minute de la această ocazie a gazdelor, Ripensia dă replica, Denis Golda, din careul gazdelor, nu reușește să lovească bine cu capul o minge centrată de pe dreapta, de coechipierul său Andrei Macrițchii, totul încheindu-se cu balonul ajuns în out de poartă.
În minutul 24, după ce recuperează o minge în jumătatea de teren a gazdelor, Ripensia încearcă o nouă șarjă ofensivă, mingea ajunsă la Alexandru Piftor, aflat la aproximativ 18 metri de poarta „fariștilor”, poziție centrală, dar fotbalistul timișorean  a trimis mingea mult peste poarta gazdelor.
În minutul 30, gazdele au o nouă situație de a marca. Aflat la 7 metri de poarta apărată de Ștefan Dobre, Simion Măzărache, marcat de un adversar, nu reușește să reia cu o lovitură de cap, pe cadrul porții lui „Ripi”, o minge centrată de pe dreapta de un coechipier. În minutul 35, Mihai Ene, mijlocașul Ripensiei, a recuperat un balon în jumătatea de teren a gazdelor, pe stânga, a înaintat cu el la picior, a intrat în combinație cu un coechipier, a reprimit mingea și, de la aproximativ 20 metri de poarta adversă a trimis pe lângă poartă. În minutul 39, Alexandru Piftor execută o lovitură libere la poarta echipei constănțene, de la aproximativ 20 metri de buturile gazdelor, pe jos, dar portarul Cosmin Dur-Bozoancă a reținut balonul.
Ultima ocazie a primei reprize a aparținut Ripensiei, în minutul 42. Aflat în careul de 16 metri al gazdelor, Denis Golda primește o minge centrată de pe stânga, de un coechipier, dar, bine marcat de doi adversari, Liviu Mihai și Ion Cărăruș, lovește mingea cu mai puțină forță și portarul gazdelor reține. La pauză, cele două combatante au intrat la vestiare cu un scor „alb”, 0-0.


Repriza a doua a fost mult mai săracă în faze de poartă, cu toate acestea, s-au înscris două goluri. Prima ocazie de a marca în partea a doua a meciului a aparținut gazdelor. În minutul 51, Robert Băjan a executat o lovitură liberă în careul Ripensiei, de acolo minge a fost respinsă până la Simion Măzărache, aflat la aproximativ 25 metri de poarta apărată de Ștefan Dobre, iar de acolo, fotbalistul Farului expediază un șut din voleu, dar mult pe lângă poarta apărată de Dobre.
În minutul 57, atacantul echipei constănțene recuperează un balon de la Radu Rogac, intră în careul de 16 metri al echipei bănățene, iar acolo arbitrul consideră că fundașul Rogac a comis fault asupra fotbalistului echipei constănțene, prin urmare, a arătat punctul cu var în favoarea team-ului de la malul mării. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Antonio Cruceru, care a deschis scorul, trimițând balonul în stânga portarului Ștefan Dobre.  
Câteva minute mai târziu, după marcarea golului, în minutul 62, Nemanja Soković, primește o minge de la un coechipier, intră în careul de 16 metri al gazdelor, dar este pur și simplu doborând de doi adversari care-l flancau, Ion Cărăuș și Paul Antoche, arbitrul considerând că nu este penalty. În minutul 66, Denis Golda a marcat, dar arbitrul asistent a semnalizat poziție neregulamentară la fotbalistul Ripensiei, arbitrul de centru nevalidând golul.
În minutul 71, după o lovitură de colț executată în careu de Mihai Ene, fotbaliștii Ripensiei nu reușesc să trimită balonul în plasa porții adverse, atât Tudor Călin, cât și Radu Rogac lovesc mingea nepotrivit cu capul, ultimul trimițând-o în out de poartă.
În minutul 80, Ripensia Timișoara a restabilit egalitatea scorului, 1-1. Andrei Macrițchii a centrat de pe dreapta, în careul echipei constănțene, iar de acolo, Mihai Ene înscrie în poarta gazdelor.
În minutul 84, gazdele au o bună ocazie de a înscrie, mingea fiind bâlbâită de apărarea Ripensiei, dar Florin Bălan nu reușește, totuși, să fenteze fundașii adverși, Radu Rogac îndepărtând pericolul.
Ultima ocazie de gol a meciului a aparținut tot echipei dobrogene, în minutul 89. Aflat în careul de 16 metri al oaspeților, la aproximativ 14 metri de poarta lui Ștefan Dobre, pe stânga, Ilie Damașcan șutează pe spațiul porții lui „Ripi”, dar Dobre respinge, mingea ajunge la Antonio Cruceru, care, tot din careul oaspeților, din poziție centrală, expediază balonul mult peste cadrul porții timișorene.
Așadar, meciul s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 1-1, cele două combatante luând fiecare câte un punct la finalul celor 90 de minute ale disputei.

La fluierul de start al arbitrului central, Adrian Iliyeș, pe terenul de joc au fost următorii fotbaliști:
F.C. Farul Constanța: Cosmin Dur-Bozoancă - Robert Băjan, Marius Leca, Paul Antoche (cpt.), Iulian Carabela - Ion Cărăruș, Liviu Mihai (minutul 46, Antonio Cruceru) - Robert Silaghi (minutul 46, Florin Bălan), Răzvan Greu, Alexandru Stoica (minutul 46, Cosmin Bîrnoi, înlocuit, în minutul 88, cu Ilie Damașcan) - Simion Măzărache (minutul 75, Andrei Banyoi). Antrenor, Ianis Zicu.
Ripensia Timișoara: Ștefan Dobre - Andrei Macrițchii, Radu Rogac (cpt.), Harald Fridrich, Cosmin Gladun - Stephane Coulibaly (minutul 90, Gabriel Stoi), Valerii Macrițchii - Alexandru Piftor (minutul 56, Nemanja Soković), Mihai Ene (minutul 83, Alexandru Neagu), Vlad Tudorache (minutul 56, Tudor Călin) - Denis Golda (minutul 83, Cristian Pădurariu). Antrenor, Cosmin Petruescu.

În urma acestui joc, Ripensia Timișoara totalizează 23 puncte și se menține pe locul 5 în clasamentul grupei A din play-out. Etapa viitoare, cea de-a doua a play-out-ului, „Ripi” va juca la Timișoara, împotriva echipei A.C.S. Fotbal Comuna Recea.
Tot în prima etapă a play-out-ului, Grupa A, A.C.S. Fotbal Comuna Recea a învins C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu, 5-0, iar în Grupa B, A.C.S. Viitorul Pandurii Târgu Jiu a pierdut pe propriul teren, 2-4, în fața echipei    S.C.M. Gloria Buzău, C.S. Concordia Chiajna și A.F.C. Unirea Slobozia au remizat, 1-1, la Chiajna, iar C.S.M. Reșița a fost învinsă, în Valea Domanului, 0-1, de F.C Petrolul Ploiești.
În play-off, A.S.U. Politehnica Timișoara a încheiat la egalitate, 0-0, la Călărași, în fața echipei locale A.F.C. Dunărea, în primul ei meci susținut în această fază a competiției.

Cornel Seracin