Campionatul Național de Atletism, 10 km, finala pentru seniori, tineret și juniori 1, se desfășoară pentru prima dată la Timișoara, până acum având loc numai în București.
Municipiul bănățean va avea, așadar, onoare să găzduiască această întrecere planificată în calendarul Federației Române de Atletism după o muncă titanică a Asociație Județene de Atletism Timiș cu F.R.A care au reușit în octombrie 2020 să organizeze Campionatul Național de Cros pentru seniori, tineret și juniori I în comuna Giroc, județul Timiș, singura comună din România în care s-a organizat un astfel de Campionat Național.
În noiembrie 2020, F.R.A. și A.J.A. Timiș au organizat Campionatul Național de marș - 35 km, băieți și 10 km, fete, în orașul Buziaș, iar la începutul acestui an în jurul Arenei „Dan Păltinișanu”, pe un traseu special amenajat, a fost organizat Campionatul Național de marș - iarnă pentru toate categoriile existente în Atletism de la copii până la seniori.
La toate aceste competiții au participat cei mai buni atleți din România, printre ei regăsindu-se și acei sportivi care au reprezentat România la campionatele Mondiale, Europene dar și sportivi care anul acesta vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de Vară de la Tokyo.
În organizarea Federației Române de Atletism, împreună cu Asociația Județeană de Atletism Timiș, cu sprijinul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Timiș și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, la data de 04.04.2021, începând cu ora 10, în municipiul bănățean se va desfășura Campionatul Național de Atletism, 10 km, finala, pentru seniori, tineret și juniori 1, pe un traseu de 2,5 km, special amenajat pe itinerarul B-dul Vasile Pîrvan - Pasajul Michelangelo - B-dul Corneliu Coposu - Retur.
Pentru buna desfășurare a acestei competiții majore de atletism desfășurată pentru prima data în orașul de pe Bega, se va interzice duminică, 4 aprilie, accesul circulației în intervalul orar 08:30-13, pe următoarele segmente de drum:  
- traseul competiției: B-dul Vasile Pîrvan - Pasajul Michelangelo (sub) - B-dul Corneliu Coposu - Retur;
- de pe B-dul Mihai Viteazul către B-dul Vasile Pîrvan;
- de pe strada Traian Lalescu către B-dul Vasile Pîrvan;
- de pe strada Michelangelo către B-dul Vasile Pîrvan;
- de pe strada Johan Heinrich Pestalozzi către B-dul Corneliu Coposu.
La desfășurarea acestei competiții va fi prezent, potrivit organizatorilor, Președintelui Federației Române de Atletism, Florin Florea, „care laudă fenomenul ce a luat amploare în județul nostru în acest sport, ATLETISMUL, supranumit Regina Olimpiadelor”.
Probele la seniori, tineret și juniori 1 vor fi susținute la masculin și feminin, cu participare individuală și pe echipe, fiecare echipă putând fi compusă din 4 atleți, din care vor puncta 3 în ordinea sosirii în clasamentul general.
Dintre echipele participante la această întrecere, amintim aici, C.S. Athletic Club Bistrița, C.S. Athletics Timișoara, C.S. Locomotiva București, C.S. Știința Bacău, C.S. Unirea Alba Iulia, C.S.M. Cluj Napoca, C.S.M. Craiova, C.S.M. Oradea, C.S.M. Sighișoara, C.S.M. Timișoara, C.S.Ș. Mediaș, C.S.U. Arad, C.S.U. „Poli” Timișoara, C.S.U. Reșița, S.C.M. Gloria Buzău etc.
Toți  participanții  (sportivi, voluntari, oficiali  etc.)  trebuie  să își  monitorizeze  starea de sănătate și să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19,  cum  ar  fi  igiena mâinilor, distanțarea interpersonală, evitarea  atingerii  ochilor, nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice bolii. Se va efectua un triaj al sportivilor, antrenorilor, oficialilor,voluntarilor și al însoțitorului minorului. Sportivii au obligația să păstreze distanțarea fizică prevăzută în ordinul nr.780/1.432/2020. Accesul spectatorilor în zona de start este strict interzis, conform Ordinului 780/1.432/2020. Este interzisa participarea cu echipamentul echipei naționale.
Se vor premia, primele 3 locuri, la individual, masculin și feminin și echipe, masculin și feminin. Premiile vor fi acordate de Federația Română de Atletism și vor consta în medalii, diplome şi tricoul de campion național pentru primul clasat. Premierea la Campionatul Național se va face la toate categoriile de vârstă.
Atletismul a reprezentat județul Timișul și municipiul Timișoara la cel mai înalt nivel în sportul din întreaga lume și a adus numeroase medalii pentru comunitatea atletismului din Banatul de câmpie, performanțe greu de egalat de alte sporturi.

Cornel Seracin
Foto: www.fra.ro