Ultima etapă din prima parte a ligii secunde de fotbal a fost una decisivă pentru multe echipe angrenate în obținerea unui loc în play-off. A fost „bătălie” mare pentru unul din locurile 1-6, iar în urma rezultatelor, lucrurile s-au limpezit până la urmă.
Astfel, în play-off-ul ligii a doua au acces echipele, U. Craiova, Dunărea Călărași, C.S. Mioveni, Fotbal Club Rapid, A.F.K. Csikszereda și „Poli” Timișoara, iar în play-out au rămas să joace celelalte echipe, cele clasate pe locurile 7-20, echipe care vor fi împărțite în două grupe, astfel:
Grupa A (locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19): Farul Constanța, Metaloglobus București, U. Cluj, A.F.C. Comuna Recea, Ripensia Timișoara, C.S.M. Slatina, Pandurii Lignitul Tg. Jiu;
Grupa B (locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20): Viitorul Pandurii Tg. Jiu, F.C. Petrolul Ploiești, S.C.M. Gloria Buzău, Concordia Chiajna, Unirea Slobozia, C.S.M. Reșița, Aerostar Bacău.
Cele șase echipe din play-off urmează să-și dispute promovarea pe prima scenă a fotbalului din România în jocuri tur/retur, astfel rezultând un total de 10 meciuri pentru fiecare echipă (cinci etape, tur, cinci etape, retur), iar echipele din play-out vor disputa câte un singur joc între ele, fiecare având adversari din grupa în care a fost repartizată. Echipele clasate pe locurile cinci în cele două grupe vor disputa un joc de baraj între ele pentru menținerea în Liga 2, iar echipele clasate pe locurile 6 și 7 din cele două grupe ale play-out-ului vor retrograda în Liga 3.
Tragerea la sorți a programului celor două faze, play-off şi play-out, va avea loc luni, 29 martie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
Revenind la ultima etapă a primei faze a acestei inedite ediții a ligii secunde, „ediția de pandemie”, 2020/2021, consemnăm rezultatele obținute de cele două echipe din Timișoara, Ripensia și A.S.U. Politehnica, „Ripi” evoluând pe gazonul Arenei „Dan Păltinișanu”, împotriva echipei A.C.S. Fotbal Comuna Recea, în timp ce „Poli” a disputat jocul în deplasare, la Chiajna, împotriva echipei locale C.S. Concordia.
Ripensia a început jocul împotriva echipei din Recea de pe locul 15, având acumulate un total de 21 puncte, iar adversara, de pe locul 13, cu un total de 22 puncte.
A fost un joc lipsit de spectaculozitate, încheiat cu un rezultat de egalitate, 0-0, poate echitabil, dar echipa gazdă a desfășurat o evoluție bună, știind să țină adversara la distanță de poarta apărată de Ștefan Dobre și, în multe rânduri, a practicat un bun joc de pase, încercând să afle culoarele de pătrundere spre poarta oaspeților.
Evoluția echipei din Recea a fost una curajoasă, prin care a arătat că știe să joace la rezultat, în cea de-a doua parte a meciului, fotbaliștii antrenați de Florin Fabian și Daniel Ardelean, fiind mult mai prezenți în preajma porții echipei bănățene, dar presiunea lor pe apărarea ripensistă nu a adus vreo modificare pe tabela de marcaj a „Marelui Oval”.
În prima repriză, o singură ocazie de gol putem consemna, iar aceasta este în contul echipei maramureșene, în minutul 33. Un atac al oaspeților la poarta apărată de Ștefan Dobre îl aduce pe Adrian Micaș în careul de 16 metri al lui „Ripi”, pe partea stângă, iar de acolo a trimis lui Marius Coman, aflat la câțiva metri în fața porții Ripensiei, în careul de 6 metri, dar atacantul echipei din Recea, bine marcat de fundașul Nenad Lalić, nu a reușit să recepționeze balonul, iar acesta s-a scurs paralel cu linia porții echipei bănățene și a ieșit în out de margine.
În această primă repriză a jocului, în contul lui „Ripi” consemnăm o singură ocazie de gol, cea din ultimul minut al primei părți, atunci când, în urma unei lovituri libere acordate echipei bănățene ca urmare a unui fault comis de unul din fotbaliștii  oaspeți, Mihai Ene a executat în careul oaspeților, în dreapta, iar de acolo a țâșnit, nemarcat, Nenad Lalić și a trimis balonul cu capul pe lângă stâlpul din stânga portarului Dorian Răilean.
De asemenea, am remarcat în această primă repriză, câteva faulturi comise de echipa din Recea, faulturi destul de dure comise asupra fotbaliștilor în galben-roșu, aceste faulturi aducându-le și cartonașele galbene.  
În repriza secundă, echipa mai bună pe faza de atac a fost cea din Recea, fotbaliștii oaspeți irosind situații bune de a deschide scorul în minutele 46, prin Adrian Micaș (șut la poarta gazdelor, de la aproximativ 20-25 metri, dar fără efect pe tabela de marcaj), 59, șut al lui Alin Văsălie, din dreapta careului de 16 metri advers, mult peste poarta lui Ștefan Dobre, 66, Ciprian Brata a încercat vigilența portarului Ștefan Dobre cu un șut expediat de la aproximativ 30-35 metri de poarta lui „Ripi”, dar apărătorul buturilor bănățene a intervenit salutar și a trimis mingea în corner.
Ofensiva Ripensiei nu a rămas datoare în această repriză a doua. În minutul 72, Nemanja Soković, aflat la aproximativ 7, 8 metri de poarta oaspeților a irosit o bună situație de a înscrie, dar marcat de un adversar, nu a reușit să miște tabela de marcaj în dreptul Ripensiei, iar în ultimul minut de joc, Valerii Macrițchii, din stânga careului de 16 metri al oaspeților a trimis un șut-centrare la poarta lui Dorian Răilean, dar portarul oaspeților a intervenit și a boxat mingea, astfel îndepărtând-o din preajma porții sale.

La starul jocului, pe teren s-au aflat următorii fotbaliști:
Ripensia Timișoara: Ștefan Dobre - Andrei Macrițchii, Radu Rogac, Nenad Lalić (min. 80, Harald Fridrich), Cosmin Gladun -Stephan Coulibaly, Tudor Călin (cpt.) - Alexandru Popovici (min. 46, Vlad Tudorache), Mihai Ene (min. 88, Alexandru Neagu), Alexandru Piftor (min. 60, Valerii Macrițchii) - Nemanja Soković (min. 88, Cristian Pădurariu). Antrenori, Cosmin Petruescu (principal), Iulian Muntean (secund).
Fotbal Comuna Recea: Dorian Răilean - Bryan Mendoza, Gabriel Oiță, Alin Burdeț, Rareș Ispas - Adrian Micaș (cpt.), Rassambek Akhmatov - Alexandru Măries (min. 63, Ciprian Brata), Alin Fica, Alin Văsălie (min. 80, Adrian Bura) - Marius Coman (min. 89, Paul Batin). Antrenori, Florin Fabian, Daniel Ardelean (secund).
Meciul a fost arbitrat de Vladimir Nagy (centru), Gheorghiță Bălan (asistent), Mihai Ionescu (asistent). A fost un arbitraj bun.
În echipa bănățeană a debutat, într-un joc oficial, Cristian Pădurariu, mijlocașul sosind la Ripensia în luna ianuarie 2021 sub formă de împrumut de la C.S. Ghiroda și Giarmata Vii, urmând să evolueze pentru Ripensia în următorii doi ani și jumătate.
La antrenamentul ce s-a desfășurat înaintea jocului, Ionuț Vasluian, de la Ripensia, s-a accidentat, iar în echipa de start a fost introdus, în locul lui, Cosmin Gladun.
În urma acestui rezultat de egalitate, 0-0, în ultimul meci din prima parte a ligii a doua, Ripensia Timișoara, cu 22 puncte, s-a clasat pe locul 15 al clasamentului.

„Consider c-a fost un meci între două echipe care și-au dorit, în primul rând, să nu piardă. Era important pentru ambele echipe să rămână-n cărți, cum se spune, în cazul unui succes al uneia dintre ele, păstra o distanță față de cealaltă. Nu știu dacă este un rezultat echitabil. Un joc închis, un joc modest practicat de echipa noastră, dar, cu toate acestea, consider c-am avut două ocazii foarte mari pe final de partidă, în care, cu puțin noroc puteam să obținem toate cele trei puncte puse în joc.
Recea, nu întâmplător are numărul de goluri marcate, având cel mai bun atac din Liga a doua, până la ora disputării acestui joc. Acesta ar fi un aspect pozitiv, faptul că nu le-am dat posibilitatea să aibă o ocazie clară de gol. Nu întâmplător au legat în 2021 seria acelor rezultate pozitive.
Legat de echipa noastră, cred că și-a pus puțin amprenta dorința de victorie, tracul și-a pus amprenta asupra jucătorilor noștri, dar, sunt tineri și trebuie să treacă peste, și, din astfel de partide încrâncenate, acumulează experiență și sperăm să învățăm ceva din jocul de astăzi pentru că ne-așteaptă o serie de jocuri dificile și importante în perioada imediat următoare”, a declarat, printre altele, antrenorul principal al echipei bănățene, profesorul Cosmin Petruescu.

„A fost un meci cum ne așteptam. Știam că întâlnim o echipă, Ripensia, de gabarit, de angajament, o echipă masivă care are probleme acasă, câștigând puține meciuri. Au avut multe momente când au pierdut puncte prețioase acasă. Noi am venit să câștigăm aici, am venit să jucăm fotbal, ce-am arătat, de fapt, de când a început acest mini-retur, să zic. Am avut momente bune de joc. Cred că puteam scoate mai multe de la acest meci, pentru c-am dominat, în special în repriza a doua și sunt puțin nemulțumit. Ca urmare a dominării meciului în repriza a doua, păcat că n-am avut mai multă incisivitate și decizie la finalizare. Felicit fotbaliștii Ripensiei, o echipă tânără, am observat lucrul acesta, și le doresc succes și lor”, a declarat, la finalul jocului, Florin Fabian, director tehnic al echipei din comuna maramureșeană.

Cealaltă echipă timișoreană, A.S.U. Politehnica Timișoara, a jucat împotriva echipei C.S. Concordia Chiajna, în deplasare. La finalul celor 90 de minute ale disputei, „Poli” a suferit o înfrângere, dar succesul echipei bănățene a fost că, deși a pierdut bătălia finală, războiul primei părți l-a câștigat, obținând calificarea de pe locul șase, în play-off-ul întrecerii.
Gazdele au deschis scorul în minutul 37, prin Ionuț Biceanu, prima repriză încheindu-se cu avantajul ilfovenilor, iar în repriza secundă, C.S. Concordia a reușit să-și mărească avantajul, 2-0, prin reușita lui Azdren Llullaku, în ultimul minut de joc.
Prima repriză a jocului a fost lipsită de ocazii, dar partea secundă, după câteva schimbări efectuate la pauză în echipa timișoreană, oaspeții au avut ocazii de a egala, prin Stjepan Plazonja, minutele 48 şi 53, iar cu 11 minute înainte de finalul jocului, prin Mircea Axente.
Gazdele, pe contraatac, în minutul 63 puteau să-și majoreze diferența, prin  Costin Ciucureanu.
Într-un clasament la finalul primei părți a întrecerii, „Poli” Timișoara, cu 32 puncte, același număr de puncte cu alte trei formații, toate concurente pentru zona play-off, A.F.K. Csikszereda Miercurea Ciuc, A.F.C. Farul Constanţa și A.C.S. Viitorul Pandurii Târgu Jiu, a ieșit pe locul 6, în fața echipelor A.F.C. Farul Constanţa și A.C.S. Viitorul Pandurii Târgu Jiu pentru că în meciurile directe disputate de echipa în alb-violet împotriva celor două, „Poli” s-a impus, 2-1, pe teren propriu, în fața Constanței și 1-0, în deplasare, în fața Viitorului Tg. Jiu. În stabilirea finală a clasamentului primei părți s-a avut în vedere, în caz de egalitate de puncte, departajarea în urma rezultatelor din meciurile directe.
Tot în ultima etapă a primei părți a ligii a doua au mai fost înregistrate rezultatele: F.C. Metaloglobus Bucureşti-Fotbal Club Rapid 2-4, C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu-A.F.C. Unirea Slobozia 1-0, C.S. Mioveni-C.S. Aerostar Bacău 5-1, A.S. F.C. Universitatea Cluj-F.C. Petrolul Ploieşti 1-2, Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița-Universitatea Craiova 0-2, A.F.K. Csikszereda Miercurea Ciuc-C.S.M. Slatina 1-0, A.F.C. Dunărea Călăraşi-A.C.S. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-1.

Cornel Seracin