Simona Halep a avut un început dificil la U.S. Open. Deşi a început greu acest turneu, sportiva constănţeană a reuşit să se califice în turul secund al turneului de Grand Slam, după mari emoţii. Simona s-a impus în faţa  campioanei colegiilor americane, Danielle Rose Collins, după ce a pierdut manşa inaugurală la tiebreak, 6-7(2), 6-1, 6-2.
Primul set a fost început bine de Simona, după 10 minute românca conducea cu 3-1, apoi a urcat scorul la 4-2. Treptat, treptat, greşelile îşi fac apariţia în jocul Simonei, acestea permiţându-i americancei să treacă la timona partidei şi să se impună cu lovituri plate şi foarte puternice. Collins a egalat la 4 şi a mers cap la cap până în tiebreak. Finalul de set a adus multe greşeli în jocul Simonei, iar după 50 de minute de joc a cedat manşa inaugurală, scor 2-7.
Românca începe setul doi cu multă hotărâre şi cu mai puţine greşeli. După 33 de minute de joc, cea de-a doua jucătoare de tenis din lume a câştigat setul cu 6-1. Setul decisiv a aparţinut tot româncei, Simona Halep reuşind să-l câştige cu 6-2. 
Deşi a avut un început destul de greu, Halep rămâne optimistă şi doreşte să obţină noi victorii în această întrecere: „Mi-ar plăcea să ajung în sferturile de finală pentru a-mi asigura permsiul de acces la US Open pe viaţă. Când încep un turneu mă gândesc doar la primul meci pentru că mai mereu este cel mai dificil. Vreau să văd lucrurile treptat, meci cu meci, şi să văd cât de departe pot sa ajung”, a spus Simona Halep, conform site-ului oficial al competiţiei.
Următoarea adversară a Simonei Halep este Jana Čepelová, slovaca ce a eliminat-o în runda inaugurală pe iberica Maria-Teresa Torro-Flor.
Cornel Seracin
Foto: pagină Facebook, Simona Halep