Echipa de fotbal Ripensia Timișoara a încheiat sâmbătă, 13 februarie 2021, meciurile de pregătire pentru startul părții a doua a ligii secunde. Ultimul „amical” din această iarnă al echipei în galben-roșu s-a desfășurat la Reșița, pe terenul sintetic din complexul reșițean „Mircea Chivu”. Aici, „Ripi” a întâlnit C.S.M. Reșița, cele două echipe fiind față în față pentru a doua oară într-un meci amical în această iarnă.
Dacă în primul lor joc amical susținut în această perioadă de pregătire, scorul a fost favorabil echipei din Banatul Montan, jocul având loc pe terenul sintetic din Baza numărul 2 a Politehnicii, în jocul celor două de la Reșița, cele două partenere de pregătire au încheiat la egalitate, 2-2.
La pauză, a fost 0-0, dar, imediat după pauză, echipa din Reșița a punctat dintr-un penalty transformat de Laurențiu Buș, după care team-ul din Banatul Montan și-a mărit avantajul, 2-0, prin golul marcat de Alexandru Dulca.
„Ripi” a reușit să restabilească egalitatea prin golurile marcate de Nenad Lalić și Nemanja Soković.
Astfel, Ripensia Timișoara a încheiat perioada de pregătire, o perioadă care a cuprins și un cantonament centralizat în stațiunea Buziaș. De la reunire, echipa în galben-roșu a susținut jocuri amicale cu 10 partenere de pregătire și a bifat șapte scoruri favorabile, două rezultate de egalitate și un scor nefavorabil, 1-2 cu C.S.M. Reșița, la Timișoara.
În celelalte meciuri amicale din această perioadă, „Ripi” a avut de jucat cu Fortuna Becicherecu Mic, de care a dispus cu 5-1, Avântul Periam, 8-1, Crișul Chișineu Criș, 4-3, Pandurii Târgu Jiu, 4-0 și 4-4, Șoimii Lipova, 2-1, C.S.M. Reșița 2-2, C.S. Hunedoara, 4-2 și C.A. Oradea, 3-2.
În jocul susținut cu C.S. Hunedoara, la Timișoara, pentru Ripensia Timișoara a evoluat un tânăr fotbalist ce a fost lansat de F.C. Steaua București, Marius Pătru și, care, ultima dată a evoluat în Anglia la echipa Dunstable (ligă inferioară). Fotbalistul are 25 ani, joacă pe postul de fundaș și l-a înlocuit pe Mădălin Sturzu, în minutul 78.
În ultimul joc amical susținut de Ripensia în această perioadă, cel în care a avut parteneră de pregătire echipa C.S.M. Reșița, antrenorul principal al timișorenilor, Cosmin Petruescu, a trimis în teren următoarea echipă: Ștefan Dobre - Andrei Macrițchii, Darius Țieranu, Nenad Lalić, Harald Fridrich - Gabriel Stoi, Tudor Călin, Alexandru Neagu - Ionuț Vasluian, Nemanja Soković, Alexandru Piftor și, pe toată durata celor 90 de minute, nu a efectuat nicio schimbare, team-ul în galben-roșu încheind „amicalul” în formula de start.
De asemenea, se remarcă în această campanie de pregătire a Ripensiei, jocul team-ului bănățean cu una din echipele vechi din fotbalul de pe aceste meleaguri, C.A. Oradea, cele două formații întâlnindu-se în mai multe rânduri în jocurile de campionat din anii interbelici. În jocul Ripensia Timișoara-C.A. Oradea, desfășurat pe terenul sintetic din Baza Sportivă numărul 2 a Politehnicii, a fost reeditată atmosfera anilor de glorie ai celor două echipe, în anii interbelici cele două team-uri evoluând pe prima scenă a fotbalului din România.
Acest joc a avut parte și de un interesant program de meci. C.A. Oradea joacă acum în Liga 3 și se află pe locul 3 în clasamentul seriei zece.
Pentru Ripensia, urmează acum primul meci oficial din 2021, duminică, 21 februarie, de la ora 11, la București, împotriva echipei Fotbal Club Rapid, echipă ce a încheiat prima parte a ligii secunde pe locul 3 în clasament.
Ripensia Timișoara a terminat prima parte a întrecerii pe locul 15 și are, după 14 jocuri, un total de 18 puncte acumulate.

Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/RipensiaTimisoara