Echipa de handbal masculin a Timișoarei, S.C.M. Politehnica, se află în municipiul Sfântu Gheorghe unde dispută cel de-al doilea turneu din Liga „Zimbrilor”. Acest al doilea turneu cuprinde etapele 4-9, iar după două jocuri, S.C.M. Politehnica a adunat tot atâtea succese.
Pentru că C.S.M. Bacău și Magnum Botoșani, primele două adversare pe care team-ul bănățean le-a avut programate, pentru etapele patru și cinci, din cauza faptului că sunt afectate de criza sanitară, nu s-au prezentat, echipa timișoreană nu a susținut primele ei două meciuri din cadrul celui de-al doilea turneu din municipiul de reședință al județului Covasna.
Referindu-se la cele două jocuri nedisputate la acest turneu, managerul sportiv al echipei timișorene, profesorul Dan Dumitru, a spus: „Timișoara a demonstrat întotdeauna fair-play și cred că ar trebui găsită o variantă ca punctele să se stabilească pe teren, nu la masa verde”.
În locul celor două jocuri pe care le-au avut programate, handbaliștii timișoreni au efectuat antrenamente, având în vedere meciurile programate împotriva celorlalte patru echipe din acest turneu, jocuri pentru etapele 6-9.


În cadrul etapei a șasea, handbaliștii timișoreni au jucat împotriva celeilalte echipe bănățene, C.S.M. Reșița, iar la capătul celor 60 de minute ale confruntării au obținut un rezultat de succes, 27-23 și trei puncte în clasamentul întrecerii.
Reșița a condus scorul cu un avantaj de un gol, până prin minutul 7 al jocului, iar din acel moment, după ce Poli Timișoara a egalat prin golul lui Flavius Cîmpan, 3-3, a preluat, treptat-treptat conducerea pe tabela de marcaj, până în minutul 20 luând un avans de trei goluri față de echipa reșițeană, 10-7, iar la pauză, intra într-un avantaj de două goluri, 12-10.
În repriza a doua, Poli Timișoara a continuat desprinderea, iar din minutul 42 conducea cu scorul de 20-14, această diferență fiind cea mai mare înregistrată între cele două echipe în acest joc.
Marcatorii Politehnicii în această întâlnire au fost Marius Sadoveac, 9 goluri, Sergio Barros, 8, Cristian Fenici, 2, Liviu Caba, 2, Robert Năstăsie, 2, Ramon Șomlea, 1, Bogdan Baican, 1, Flavius Cîmpan, 1, Denis Neamțu, 1. Pentru C.S.M. Reșița, cele mai multe goluri în acest joc le-au înscris Marius Bahan, 8 și Oleksander Starchenko, 5.


A urmat meciul etapei a șaptea, joc în care S.C.M. Politehnica Timișoara a primit replica echipei bucureștene, C.S.M., pe parchetul din „Sepsi Arena”. La capătul unei evoluții foarte bune, echipa bănățeană a obținut cele trei puncte, impunându-se cu scorul final de 26-22 în fața echipei bucureștene. Cu un joc, în primele 12 minute, în care a reușit să înscrie de 12 ori, încasând doar trei goluri, team-ul timișorean a intrat în avantaj la pauză, 13-11, iar în repriza a doua, deși s-a clătinat un pic în fața formației din capitală, C.S.M. București reușind să egaleze și să se desprindă la un gol, în minutul 51, 20-21, finalul jocului a fost al timișorenilor. Marius Sadoveac avea să înscrie, din aruncare de la 7 metri, pentru un scor egal, 21-21, în minutul 54, după care, tot el, în minutele 55 și 57, din aruncare de la 7 metri, să aducă avnatajul de două goluri pentru Poli Timișoara, 23-21.
În minutul 58, C.S.M. București a revenit la un gol în spatele lui Poli, prin reușita lui Henrique Teixeira, din aruncare de la 7 metri, 23-22, dar Sergio Barros, Marius Sadoveac și portarul Vasile Tcaciuc au marcat pentru Poli și au adus cele trei puncte în visteria clubului bănățean.
Pentru S.C.M. Politehnica Timișoara au marcat în acest joc, Marius Sadoveac, 11 goluri, Sergio Barros, 5 goluri, Cristian Fenici, 3 goluri, Ramon Șomlea, 3 goluri, Robert Năstăsie, 2 goluri, Bogdan Baican, un gol, Vasile Tcaciuc, un gol.
Pentru C.S.M. București, cele mai multe goluri în partida cu Poli Timișoara au fost marcate de Nantes Campos, 8 și Alexandru Tărîță, 5.
Astfel, după două meciuri disputate la acest al doilea turneu din Liga „Zimbrilor”, S.C.M. Politehnica Timișoara are un total de 9 puncte în clasamentul campionatului, golaveraj pozitiv, 132-123, și se află pe locul 8.


În etapele opt și nouă, handbaliștii bănățeni vor înfrunta A.H.C. Dobrogea Sud, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11, iar duminică, 11 octombrie, de la ora 11, vor disputa ultimul lor meci din acest turneu, împotriva echipei A.H.C. Dunărea Călărași. Ambele confruntări se vor juca pe parchetul din „Sepsi Arena” și vor fi transmise, în direct, la TvR 2.

Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/scmpolitehnica