Cea mai mare parte a meciurilor Cupei Mondiale a luat sfârşit. Faza grupelor şi optimile de finală ne-au oferit jocuri spectaculoase. Din cele opt partide ale acestei faze, trei au necesitat prelungiri a câte două reprize de 15 minute fiecare, alte două având nevoie de lovituri de la 11 metri pentru a afla echipele calificate în faza următoare.
Să aruncăm o scurtă privire asupra jocurilor ce vor avea loc, astăzi şi mâine, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, Brazilia 2014.
Primul sfert de finală este Franţa-Germania. Cele două echipe sunt rivale vechi în lumea Cupei Mondiale, întâlnindu-se în fazele superioare ale Campionatului Mondial de fotbal în Mexic 1986 şi în Spania 1982, în ambele dueluri câştig de cauză având naţionala de fotbal a Germaniei. La turneul final al Campionatului Mondial din Suedia 1958, Franţa şi Germania s-au întâlnit în finala mică, francezii câştigând cu 6-3 şi adjudecându-şi locul trei al turneului scandinav.
În confruntarea de vineri, se pare că ambele echipe au câţiva jucători incerţi. Germania nu este sigură de evoluţiile lui Mustafi, Hummels şi Podolski, iar Franţa nu este sigură de evoluţia lui Sakho.
Antrenorul Franţei, Didier Deschamps, a dorit să tempereze euforia creată în jurul echipei sale după calificarea survenită ca urmare a victoriei împotriva Nigeriei, încercând să păstreze ferm, pe fiecare component al echipei Les Bleus, cu picioarele pe pământul localităţii de cantonament, Ribeirao Preto.
Legat de meciul cu Germania, Deschamps a spus că victoria împotriva Nigeriei „nu servește nici unui scop dacă se uită realitatea. Realitatea este acum Germania, vineri. Toată lumea poate visa, inclusiv eu, dar eu sunt un pragmatic și realist. Vineri este singurul lucru care contează”. Pentru meciul de la Rio de Janeiro, antrenorul Franţei a spus că: „Mergem acolo pentru a da tot ce avem, nu ca simpli turiști”.
Un sfert de finală sud-american opune Brazilia, Columbiei. Este un duel clasic al continentului sud-american, cele două echipe întâlnindu-se până acum de 25 de ori. Brazilia a câştigat 15 partide, iar Columbia s-a impus de două ori, restul partidelor terminându-se la egalitate.
Este interesant de urmărit duelul dintre columbianul James Rodriguez, mijlocaşul care a marcat până acum nu mai puţin de 5 goluri pentru echipa sa la acest turneu final, şi mijlocaşul brazilian Fernandinho, autor al unui gol pentru naţionala Carioca.
În vârstă de 22 ani, playmaker-ul columbian a evoluat pentru F.C. Porto şi A.S. Monaco, mijlocaşul trecând de la echipa portugheză la cea franceză în vara anului trecut pentru suma de 36 millione de lire sterline.
Conştient de potenţialul lui Rodriguez, Fernandinho este determinat să-l ţină liniştit pe mijlocaşul columbian, brazilianul declarând, sub impresia evoluţiei adversarului său direct la acest turneu final: „La această Cupa Mondială el a arătat tuturor că banii plătiţi pentru el de Monaco au fost bine investiți”.
Brazilia este decisă să învingă Columbia şi să evolueze în faza următoare a competiţiei, în acest sens Fernandinho declarând: „Avem o responsabilitate foarte mare, reprezentând o țară de 200 de milioane de oameni care speră pentru fericire și zile mai bune, prin fotbal”.
Partida dintre Brazilia şi Columbia se anunţă una pe viaţă şi pe moarte, echipa ţării organizatoare a turneului final fiind obligată să învingă un adversar tradiţional. Câştigătoarea acestui meci va evolua, marţi, 8 iulie, în semifinale, împotriva învingătoarei din meciul Franţa-Germania.
Argentina – Belgia este cel de-al treilea sfert de finală, un joc echilibrat între două echipe ce, se pare, nu şi-au arătat până acum întregul potenţial de joc. Argentina a câştigat mai toate jocurile disputate la acest turneu final datorită sclipirilor de geniu ale lui Messi, Belgia arătând că ştie să macine adversarul, demoralizându-l printr-o apărare bine închegată, apoi lovindu-l decisiv în ultimele 20 de minute ale jocului.
Cele două naţionale s-au mai întâlnit până acum la turneele finale de Cupă Mondială. În 1982, în Spania, Begia şi Argentina au jucat în aceeaşi grupă, rezultatul fiind atunci favorabil belgienilor, aceştia impunându-se cu 1-0. La turneul final din Mexic, 1986, cele două echipe au evoluat în semifinale, victoria revenind atunci Argentinei, „pumele” impunându-se cu 2-0.
Argentina a devenit echipa „expertă” în ultima vreme în a fi elimiantă din faza sferturilor de finală. Argentinienii se află pentru a noua oară în acestă fază a competiţiei. De ultimele trei ori când a ajuns aici, „pumele” au fost eliminate (1998, 2006 şi 2010). Să nu uităm, totuşi, Argentina este dublă campioană mondială (1978 şi 1986) şi a mai jucat alte două finale de Cupă Mondială (1930 şi 1990).
Pentru jocul de sâmbătă, cele două echipe nu au certitudinea evoluţiei lui Vanden Borre şi Vermaelen, în tabăra belgiană, a lui Agüero pentru argentinieni.
Bineînţeles că Belgia doreşte să ţintească mai sus decât generaţia de la turneul final mexican, 1986, prin urmare, elevii pregătiţi de antrenorul Mark Wilmots vor evolua în acest meci cu gândul la depăşirea adversarului din sferturi şi accederea în faza următoare, semifinale, acolo unde e posibil să întâlnească, miercuri, 9 iulie, câştigătoarea meciului dintre Olanda şi Costa Rica.
Ultimul sfert de finală aduce faţă în faţă Olanda şi Costa Rica. Două echipe tinere, promiţătoare, care cu siguranţă vor oferi prin evoluţia lor un meci spectaculos cu multe faze electrizante la cele două porţi.
Costa Rica este pentru a patra oară la un turneu final al Campionatului Modial de fotbal, reuşind să depăşească, până acum, doar odată faza grupelor, la Mondialul din 1990, la acestă ediţie aflându-se pentru prima dată în faza sferturilor de finală.
Olanda nu a reuşit până acum să câştige Cupa Mondială de fotbal, deşi a jucat de trei ori finala competiţiei: 1974, 1978 şi 2010. Este a cincea oară când Portocala Mecanică ajunge în faza sferturilor de finală, o singură dată fiind eliminată în acestă fază a competiţiei, în ediţia 1994, atunci când Brazilia, viitoarea campionană mondială, a eliminat-o, câştigând cu 3-2.
În partida de sâmbătă, în tabăra olandezilor se anunţă doi fotbalişti incerţi, de Jong şi Fer, iar în tabăra costaricanilor nu va putea evolua în acest meci Duarde pentru cartonaşul roşu primit în meciul contra Greciei.
Cornel SERACIN