Medaliată cu „bronz” la finalul campionatului trecut, supercampioană a României la fotbal în sală, deținătoare a Cupei României (ediția 2016/2017), C.S. Informatica Timișoara a debutat cu o victorie în ediția 2017/2018 a campionatului național (Liga I).
Prima etapă a întrecerii interne i-a găsit pe „informaticieni”, la Călărași, acolo unde, în Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”, au întâlnit gazdele de la Dunărea Călărași.
Spre deosebire de sezonul trecut, când Dunărea Călărași s-a impus pe propriul parchet, în meciul tur, cu 5-3, în fața Informaticii Timișoara, în prima etapă din acestă ediție a ligii întâi, lucrurile nu au stat la fel. Supercampioana României la fotbal în sală, C.S. Informatica Timișoara, a învins cu 4-2 Dunărea și a obținut primele trei puncte în clasamentul noii ediții de ligă întâi.
Prima repriză s-a disputat sub semnul echilibrului, scorul fiind o singură dată modificat, „informaticienii” reușind golul în minutul 7, prin Miloš Simić.
După pauză, gazdele au fost mai periculoase, iar din minutul 22 au restabilit egalitatea, 1-1, prin golul înscris de atacantul Stefan Krstić. Egalitatea a durat câteva secunde, Sávio Valadares readucând Informatica Timișoara în avantaj, 1-2. Din minutul 30, Felipe Oliveira a ridicat scorul la 1-3, dar, după un minut, Stefan Krstić a înscris pentru 2-3.
În minutul 37, Dunărea Călărași a rămas în inferioritate numerică timp de două minute, prin eliminarea din joc a lui Marian Plugaru (cumul de cartonașe galbene). În minutul 38, André „Deco” Nogueira a înscris pentru 2-4 și a consfințit rezultatul final al jocului.
Scorul ar fi putu fi mult mai categoric în favoarea echipei timișorene, dar intervențiile lui Marian Șotârcă și Eugen Cinaru, portarul gazdelor parând lovitura de la 10 metri executată de Miloš Simić, au menținut rezultatul final 2-4.
„Noi, cred că plecăm cu a treia șansă în campionat. Avem un lot valoric de șase, șapte jucători. Ca să putem ataca titlul trebuie să ne apropiem de Deva și Galați, să aducem 12 jucători, sau 10, măcar. Dar, una peste alta, avem un joc foarte bun. Sperăm să o ținem tot așa și până-n iarnă, iar din iarnă, cu o susținere financiară mai bună, pentru că trecem printr-o perioadă foarte grea, poate vom aduce niște jucători și atunci vom ataca titlul”, a declarat, la finalul meciului, antrenorul-jucător al echipei Informatica Timișoara, Robert Lupu.
La finalul disputei, antrenorul-jucător al echipei Dunărea Călărași, Marian Șotârcă, a declarat: „Am început prost campionatul, cu o înfrângere acasă. A fost, rău! Dacă nu am reușit să înscriem la început, la 0-0, când am avut o ocazie, apoi ușor, ușor, ei și-au impus jocul și, până la urmă se zice că e victorie meritată pentru Timișoara”.
Jocul dintre Dunărea Călărași și C.S. Informatica Timișoara a încheiat etapa întâi a noii ediții de campionat, în celelalte dispute înregistrându-se următoarele rezultate, Imperial Wet-Spicom Sfântu Gheorghe 9-1, C.S. United Galați-City’us Târgu Mureș 3-0, Muncitorul Reșița-Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 3-13, Autobergamo Deva-C.S.M. Politehnica Iași 12-1.
În jocul de la Călărași, în echipa C.S. Informatica Timișoara a evoluat și internaționalul Ion Al-Ioani, revenit în echipa de fotbal în sală a Timișoarei, după ce sezonul trecut s-a aflat în tabăra campionilor de la Autobergamo Deva.
Etapa viitoare, C.S. Informatica Timișoara va evolua pe propriul parchet, împotriva echipei Municitorul Reșița, luni, 4 septembrie, cu începere de la ora 18, în ultimul joc al etapei a doua.
Cornel Seracin
Foto: www.facebook.com/Dunarea.Calarasi

