După surprinzătoarea înfrângere din etapa trecută, A.S.U. Politehnica Timișoara a evoluat, într-un meci ce a contat pentru etapa cu numărul cinci, la Clinceni, împotriva echipei locale A.C.S. F.C. Academica Clinceni. Gazdele au început favorite acest meci, iar după 16 minute de joc aveau avantaj, 2-0. 

În minutul 2, echipa din Clinceni a deschis scorul. După o acțiune ofensivă, Șandru i-a pasat lui Mihalcea, care, aflat în centrul careului de 16 metri advers, a înscris în poarta lui Fișteag, 1-0. Gazdele au marcat din nou, în minutul 16, majorându-și scorul la 2-0, prin reușita lui Tătaru.

Gazdele au continuat să pună în pericol poarta echipei timișorene și au expediat de două ori mingea în bară, întreaga durată a reprizei întâi fiind practic dominată de Clinceni. Și totuși, în minutul 45, „Băieții în Ghete” au înscris. Marius Staicu a intrat în poseia unui balon, la 30 metri de poarta adversă, a înaintat și a înscris, 2-1. În minutul 45+2, Carol Taub a marcat cu o lovitură de cap, iar scorul era egal, 2-2. Așadar, la pauză, deși gazdele și-au creat mai multe ocazii de gol și au condus cu 2-0 un timp, scorul a fost egal, 2-2. 

În repriza secundă, A.S.U. Politehnica a fost mai prezentă în faza ofensivă, iar din minutul 60, odată cu eliminarea din joc a fundașului Deaconescu (a primit cel de-al doilea cartonaș galben după un fault asupra lui Sorescu), echipa timișoreană a pus stăpânire pe joc. 

În repriza secundă, gazdele au irosit, în minutul 51, o bună ocazie de a marca. Lazăr a executat o lovitură liberă de la 25 metri de poarta adversă, dar mingea a fost trimisă peste. 

Din ocaziile echipei timișorene, consemnăm aici ratările din minutele 72 și 74 ale lui Bădăuță. În minutul 72, după o centrare din 7 metri a lui Sorescu, atacantul timișorean a trimis mingea puțin pe lângă poarta gazdelor, iar în minutul 74, singur cu portarul Ureche, Bădăuță a trimis mingea în acesta, după care balonul i-a revenit, dar l-a trimis pe lângă poartă.  

În minutul 84, Deian Sorescu a marcat pentru 2-3. Bădăuță a trimis cu capul către poarta lui Ureche, acesta a respins, iar din 4 metri, din alunecare, Sorescu a înscris și a consfințit rezultatul final al jocului, A.C.S. F.C. Academica Clinceni-A.S.U. Politehnica Timișoara 2-3. 

Echipele de start au fost:

A.C.S. F.C. Academica Clinceni: Andrei Ureche – Samson Nwabueze, Ionuț Tătaru, Mihai Deaconescu, Cristian Pulhac - Alexandru Lazăr, Gabriel Simion – Ciprian Gliga (minutul 75, Alexandru Văduva), Marin Constantinescu (cpt.), Mihai Şandru - Vlad Mihalcea (minutul 65, Cătălin Găină, iar din minutul 89, Găină a fost înlocuit de Bogdan Barbu). Antrenor, Erik Lincar.

A.S.U. Politehnica Timișoara: Emanuel Fişteag – Radu Motreanu, Ioan Mera (cpt.), Dănuț Bilia, Carol Taub – Ionuț Coadă (minutul 62, Raul Krausz), Mădălin Stancu – Deian Sorescu, Cornel Predescu, Ionuț Plămadă (minutul 58, Răzvan Ghinescu)- Marius Staicu (minutul 46, Cătălin Bădăuță). Antrenor, Bogdan Andone.

Jocul a fost arbitrat de, Ionuţ Iugulescu (centru), Alexandru Midvichi (asistent), Gheorghiţă Bălan (asistent). 

Așadar, A.S.U. Politehnica Timișoara a obținut trei puncte prețioase în urma jocului de la Clinceni, recuperând înfrângerea din etapa trecută de pe teren propriu. În urma acestei strălucite victorii, A.S.U. Politehnica Timișoara a acumulat 9 puncte în clasamentul legii a doua și, se află, după cinci meciuri disputate, pe locul 6. Etapa viitoare, A.S.U. Politehnica Timișoara va evolua pe teren propriu, Arena „Știința” din Timișoara, împotriva echipei C.S. Mioveni, sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 17.

Cornel Seracin

Foto: www.facebook.com/sspolitimisoara