A.S.U. Politehnica Timișoara a suferit o surprinzătoare înfrângere pe propriul teren, Arena „Știința”, într-un joc ce a contat pentru etapa a patra din Liga a II-a de fotbal, în fața echipei nou-promovate, F.C. Metaloglobus București.
Echipa timișoreană s-a impus la capitolul posesie de-a lungul acestui meci, dar în faza de finalizare, deși a fost în multe rânduri în situația de a marca, „Băieții în Ghete” au ratat introducerea balonului în plasa porții adverse, dovedind că nu au destulă limpezime în fazele decisive.
Adversara echipei în alb-violet, F.C. Metaloglobus București, antrenată de fostul goalkeeper Bogdan Vintilă, a arătat o bună stăpânire a fazei defensive, declanșând contraatacuri tăioase, unul dintre acestea soldându-se cu introducerea balonului în poarta apărată de M. Gakos.
A.S.U. Politehnica Timișoara a început bine meciul, iar în minutele 1 și 2, Predescu a irosit două bune oportunități de a deschide scorul, în ambele situații portarul Geantă având intervenții salvatoare. În minutul 7, Sorescu a declanșat o acțiune individuală, a dribalt un adversar și a șutat peste „transversala” porții echipei bucureștene. În minutul 41, Predescu a periclitat, din nou, poarta apărată de Geantă. Carol Taub a trimis lui Predescu care a șutat la poarta adversă, fără preluare, Geantă respingînd spectaculos de sub bara transversală.
Oaspeții au avut o primă acțiune la poarta lui Gakos, în minutul 34. Vlad a încercat un șut de la distanță, dar mingea s-a dus departe de poarta lui M. Gakos. În minutul 38,
Sava a trimis mingea în bara porții lui M. Gakos, echipa timișoreană scăpând cu bine din această fază.
În penultimul minut al reprizei întâi, minutul 44, oaspeții au știut să profite de lentoarea apărării gazdelor, deschizând scorul. Aflat la marginea careului de 16 metri advers, Ghenovici a șutat plasat, iar mingea la înfrânt pe portarul M. Gakos și a poposit în poarta echipei în alb-violet. Oaspeții au deschis astfel scorul și au intrat cu avantaj la vestiare, 0-1.
Repriza secundă a fost în totalitate la discreția gazdelor, dar lipsa de luciditate a fotbaliștilor în alb-violet, coroborată cu apărarea bine așezată de antrenorul Vintilă, au zădărnicit ocaziile gazdelor, echipa timișoreană nereușind să scuture plasa porții adverse, în acest meci.
În minutul 53, Predescu a irosit o bună ocazie de a egala. Aflat în careul advers, cu spatele la poartă, a șutat din întoarcere, dar a fost blocat. În minutul 61, Ghinescu a executat bine o lovitură liberă, iar căpitanul Ioan Mera a lovit balonul cu capul și a trimis puțin pe lângă vinclul porții lui Geantă. În minutul 69, Ghinescu a șutat violent, fără preluare, puțin pe lângă poarta lui Geantă. Sorescu a trimis balonul cu o lovitură de cap, în minutul 75, dar Geantă a reținut. În minutul 84, Sorescu a pătruns în careul advers, după o cursă de câțiva metri, și a șutat la colțul scurt al porții lui Geantă, dar portarul bucureștean a respins. Staicu a reluat o minge care s-a dus sub „transversală”, dar
Geantă a fost din nou la post și a respins.
În minutul 90+1, oaspeții au declanșat un contraatac, în urma căruia Robu a dublat avantajul echipei bucureștene, 0-2.
Echipele de strat au fost:
A.S.U. Politehnica Timișoara: Markos Gakos - Radu Motreanu, Dănuț Bilia, Ioan Mera - cpt., Carol Taub , Adrian Poparadu, Deian Sorescu, Cornel Predescu (minutul 60, Marius Staicu), Ionuț Plămadă (minutul 56, Răzvan Ghinescu), Raul Krausz, Alexandru Bădăuță. Antrenor, Bogdan Andone
F.C. Metaloglobus București: Robert Geantă - Robert Gheorghe (minutul 46, Alin Robu), George Caramalău (minutul 18, Floris Iordache), Andrei Sava, Raul Negotei, Mădălin Răileanu, Ștefan Stângă - cpt. (minutul 60, Antonio Popa), Valentin Ghenovici, Auraș Mariaș, Vlăduț Vlad, Mădălin Martin . Antrenor, Bogdan Vintilă.
Arbitrii acestui meci au fost, Denis Haidiner (central), Ionel Dumitru (asistent), Doru Zamfir (asistent). Cartonașe galbene au primit, Robert Gheorghe, Mădălin Martin (de la Metaloglobus București), Dănuț Bilia, Marius Staicu (de la A.S.U. Politehnica Timișoara).
Astfel, A.S.U. Politehnica Timișoara încheiei jocul etapei a patra cu o înfrângere și rămâne cu 6 puncte, situându-se pe locul 12 în clasamentul ligii a doua. Etapa viitoare, A.S.U. Politehnica Timișoara va evolua în deplasare, împotriva echipei A.C.S. F.C. Academica Clinceni, sâmbătă, 26 august, de la ora 11.
Celelalte rezultate ale etapei a IV-a, au fost: A.F.C. Ripensia Timișoara- A.F.C. A.S.A. 2013 Târgu Mureș 3-2, A.F.C. Dunărea 2005 Călăraşi-C.S. Balotești 2-1, C.S. F.C. Olimpia 2010 Satu Mare- A.F.C. Hermannstadt 2-0, A.F.C. U.T. Arad-C.S. Mioveni 1-1, C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu- A.C.S. F.C. Academica Clinceni 1-2, C.S. Știința Miroslava-A.F.C. Chindia Târgoviște 0-9, A.C.S. Foresta Suceava-Fotbal Club Argeș 0-2, C.S. Luceafărul Oradea-A.C.S. Dacia Unirea Brăilă 3-4, C.S. Sportul Snagov S.A.-C.S. Afumați 2-0.
După patru etape disputate în Liga a doua, pe primul loc se află A.F.C. Ripensia Timișoara (12 puncte), pe locul doi, A.F.C. A.S.A. 2013 Târgu Mureș (9 puncte), pe locul trei, A.F.C. Hermannstadt (9 puncte).
Etapa viitoare programează meciurile: A.F.C. A.S.A. 2013 Târgu Mureș-C.S. Sportul Snagov S.A., A.C.S. Dacia Unirea Brăila-A.F.C. Ripensia Timișoara, Fotbal Club Argeș-C.S. Luceafărul Oradea, A.F.C. Chindia Târgoviște-A.C.S. Foresta Suceava, F.C. Metaloglobus București-C.S. Știința Miroslava, C.S. Balotești-C.S. F.C. Olimpia 2010 Satu Mare, C.S. Afumați-A.F.C. Dunărea 2005 Călărași, A.F.C. Hermannstadt-A.F.C. U.T. Arad, C.S. Mioveni-C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu (luni, 28 august).

Cornel Seracin

