Cea de-a doua ligă de fotbal a României și-a reluat jocurile, astăzi disputându-se patru din cele șase meciuri programate pentru etapa a XXII-a (a treia a returului), un meci jucându-se ieri, iar ultimul joc al etapei urmează să aibă loc mâine, cu începere de la ora 11. 

După ce în prima parte a întrecerii, C.S. Șoimii Pâncota a fost exclusă și A.C.S. Berceni s-a retras, în prima etapă din anul 2017 încă două cluburi au spus pas ligii a doua, nemairezistând financiar până la finalul competiției, C.S. Unirea Tărlungeni și C.S.M. Râmnicu Vâlcea, cele două echipe urmând să piardă toate jocurile pe care ar fi trebuit să le dispute în partea a doua, cu 0-3, adversarele lor primind toate cele trei puncte puse în joc. Astfel că, partea a doua a ligii secunde de fotbal va continua cu 16 echipe. 

A.S.U. Politehnica Timișoara a început bine primul joc oficial al anului 2017, remizând spectaculos pe gazonul stadionului „Areni” din Suceava, 2-2, împotriva echipei A.C.S. Foresta Suceava, echipă aflată, la finalul primei părți a întrecerii, pe locul 8 în clasament, cu un total de 26 puncte.

Efectuând câteva transferuri care să ducă mai departe mersul lui A.S.U. Poli în Liga a doua, studenții antrenați de prof. Sorin Brîndescu au avut o evoluție bună la Suceava, obținând un punct foarte prețios în fața unei echipe care a învins-o în tur, la Timișoara, pe gazonul stadionului „Dan Păltinișanu”, la limită, 2-3. Dintre cei șapte nou transferați în echipa timișoreană, cinci au fost incluși în lotul prezent pe gazonul stadionului „Areni” (fundașul Ioan Mera, mijlocașul Bogdan Nicolescu, portarul Victor Gîrlea, mijlocașul Vlad Bîte și atacantul Răzvan Gorovei), ceilalți doi fotbaliști transferați în această iarnă în lotul lui A.S.U. Poli, mijlocașul Adrian Ungureanu (accidentat în jocurile de pregătire), ajuns sub formă de împrumut, doar pe perioada desfășurării celei de-a doua părți a ligii a doua, de la Ripensia Timișoara și portarul Ricardo Filip (format la echipa mehedințeană C.S.Ș. Turnu Severin), nu au fost incluși în lotul alb-violet pentru jocul de la Suceava. Dintre „veterani” au lipsit din lotul echipei A.S.U. Poli, pentru jocul de la Suceava, fiind accidentați, fundașul Carol Taub și atacantul Darius Neamțu. 

Potrivit relatărilor de la fața locului, gazdele au irosit primele ocazii de a deschide scorul, Bogdan Rusu (minutul 12) și Daniel Lung (minutul 13), trimițând mingea peste, respectiv pe lângă colțul scurt al porții lui Markos Gakos. 

În minutul 16 a fost consemnată prima ocazie de a marca pentru oaspeți. Alexandru Birău a scăpat singur cu portarul Niga, dar apărătorul buturilor sucevene a ieșit și a respins din fața mijlocașului echipei timișorene. În minutul 21, Arthur Teuț a expediat un șut la colțul scurt al porții sucevene, dar Toma Niga a reținut mingea. 

A urmat, în minutul 25, șutul de la aproximativ 14 metri de poarta lui Gakos, din drop, expediat de Cătălin Vraciu, dar portarul Gakos a reținut mingea în doi timpi, după care, în minutul 27, la șutul lui Răzvan Ghinescu, portarul Toma Niga a scos, în corner, mingea de la rădăcina barei. 

În minutul 35, Andrei Cerlincă a ridicat mingea peste apărarea lui A.S.U. Poli, Cătălin Vraciu a preluat și, singur cu Gakos, a trimis puțin pe lângă poarta echipei timișorene. În minutul 37, Arthur Teuț a centrat, mingea a traversat întregul careu de 16 metri al gazdelor, dar nici unul dintre coechipierii săi nu a ajuns să devieze mingea în poarta adversă. În minutul 44, Mădălin Stancu a șutat din drop, iar mingea a trecut milimetric peste „transversala” porții lui Niga.

La pauză scorul a fost egal, 0-0, întreaga repriză întâi fiind, așa cum o arată și scorul, una echilibrată, în care cele două echipe și-au împărțit ocaziile de a marca.

Partea a doua a jocului a început cu o bună ocazie de a marca pentru A.S.U. Poli. În minutul 47, Radu Motreanu a șutat puternic, de la aproximativ 25 metri de poarta adversă, într-unul din stâlpii porții lui Niga, din bară, mingea ricoșând în portarul sucevean, după care un apărător al gazdelor a respins-o. O nouă bară a echipei timișorene a fost consemnată în minutul 49, atunci când Arthur Teuț a șutat din unghi la rădăcina barei, pe colțul lung, mingea lovind unul din stâlpii porții lui Niga. Seria barelor s-a încheiat pentru A.S.U. Poli în minutul 51, atunci când, Ștefan Blănaru, golgheterul echipei timișorene după prima parte a întrecerii (9 goluri marcate), a scăpat singur spre poarta lui Niga, a șutat la colțul scurt, mingea a lovit unul din stâlpii porții sucevene și s-a dus lateral. 

În minutul 54, A.S.U. Politehnica Timișoara a deschis scorul. După o lovitură de colț, mingea a ajuns la Alexandru Birău, care a prins un vole spectaculos de la 22 metri, la semiînălțime, în dreapta portarului Toma Niga, 0-1. 

În minutul 65, Vlad Stănescu, după o respingere a fotbaliștilor de la A.S.U. Poli, de la 20 de metri de parta lui Gakos, a prins un șut fără preluare și a trimis mingea în vinclul porții lui Gakos, 1-1. 

În minutul 75, Alexandru Bădăuță a șutat bine de la marginea careului, dar Niga a reținut mingea. După un minut de la faza relatată mai sus, minutul 76, Andrei Cerlincă a prins un șut defectuos la poarta echipei timișorene, fotbaliștii lui A.S.U. Poli pornesc pe contraatac, Bădăuță a scăpat singur cu portarul Niga, a șutat, dar suceveanul a respins în corner. 

În minutul 77, gazdele au marcat și au înclinat scorul în favoarea lor, 2-1. Bogdan Rusu și Lucian Dumitru au scăpa pe contraatac, Rusu a pasat decisiv lui Dumitru, iar mijlocașul echipei sucevene (Lucian Dumitru) a preluat din 16 metri și, cu un șut plasat, peste portar, a înscris.  

În minutul 85, scorul redevine egal ca urmare a golului marcat de Alexandru Bădăuță. După un contraatac al echipei timișorene, mingea a ajuns în careu, la Bădăuță, care a preluat mingea și a trimis-o pe lângă portarul Toma Niga, la colțul lung, în plasa suceveană, 2-2. Oaspeții au irosit ultima posibilitate de a marca, în minutul 90+1, atunci când, pe un nou contraatac al echipei timișorene, Alexandru Bădăuță, de pe linia de 16 metri, a tras periculos, migea trecând peste bara transversală a porții apărată de Toma Niga. 

Astfel scorul a fost consfințit 2-2, odată cu acest rezultat A.S.U. Politehnica Timișoara adunând un total de 20 puncte în clasamentul ligii a doua, menținându-se pe locul 14, poziție pe care a încheiat prima parte a competiției. 

Echipele de start au fost:

A.C.S. Foresta Suceava: Toma Niga - Daniel Bălan (cpt.), Lucian Asanache (minutul 64, Alin Mutu), Daniel Lung, Constantin Drugă - Andrei Cerlincă, Lucian Dumitriu, Alexandru Dănilă (64, Vlad Stănescu), Cornel Căinari - Bogdan Rusu, Cătălin Vraciu. Antrenor, Cristian Popovici.

A.S.U. Politehnica Timișoara: Markos Gakos - Radu Motreanu, Dănuț Bilia, Ioan Mera, Cristian Gălan (cpt.), Răzvan Ghinescu - Alexandru Birău (minutul 84, Andrei Țugui), Mădălin Stancu, Bogdan Nicolescu (70, Răzvan Gorovei), Arthur Teuț - Ștefan Blănaru (minutul 62, Alexandru Bădăuță). Antrenor, Sorin Brîndescu.

Meciul a fost arbitrat de, Ovidiu Oprea (centru), Ovidiu Arusoaiei (asistent) și Florin Cosma (asistent). 

Etapa viitoare, A.S.U. Poli Timișora va evolua pe teren propriu, împotriva echipei A.C.S. Dacia Unirea Brăila.

Tot în etapa a XXII-a a ligii secunde de fotbal, alături de jocul al cărui rezultat l-am consemnat prin prezenta cronică, au mai jucat: C.S. Mioveni-A.F.C. Dunărea 2005 Călărași 2-2, C.S. Luceafărul Oradea-A.C.S. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-2, A.C.S. F.C. Academica Clinceni-C.S. Afumați 1-0, S.C. F.C. Brașov-C.S. F.C. Olimpia 2010 Satu Mare 1-2. Jocurile C.S. Metalul Reșița-C.S. Unirea Tărlungeni și C.S.M. Râmnicu Vâlcea-C.S. Balotești au fost omologate cu 3-0 în favoarea echipelor Metalul Reșița și Balotești, adversarele lor retrăgându-se din competiție. Echipele S.C. Juventus București și F.C. Chindia Târgoviște nu au evoluat, adversarele lor nemaifigurând în competiție. Meciul A.C.S. Dacia Unirea Brăila-A.C.S. U.T. Arad „Bătrâna Doamnă” se va disputa duminică, 26 februarie. 

În clasament, pe primul loc se află S.C. Juventus București (45 puncte), pe locul doi, C.S. F.C. Olimpia 2010 Satu Mare (40 puncte), pe locul trei, A.C.S. U.T. Arad „Bătrâna Doamnă” (39 puncte). Locurile retrogradabile (16, 17 și 18) sunt ocupate, în ordine, de C.S. Balotești (16 puncte), C.S. Metalul Reșița (13 puncte) și C.S. Unirea Tărlungeni (11 puncte). 

Etapa viitoare se vor disputa jocurile: F.C. Chindia Târgoviște- A.C.S. F.C. Academica Clinceni, C.S. Balotești-A.C.S. Foresta Suceava, A.C.S. U.T. Arad „Bătrâna Doamnă”-C.S. Metalul Reșița S.A., A.F.C. Dunărea 2005 Călărași-S.C. F.C. Brașov,  A.C.S. Sepsi OSK Sf. Gheorghe-C.S. Afumați, S.C. Juventus București-C.S. Luceafărul Oradea și A.S.U. Politehnica Timișoara-A.C.S. Dacia Unirea Brăila. Potrivit site-ului oficial al Federației Române de Fotbal, jocurile celei de-a XXIII-a etape a ligii a doua de fotbal a României, urmează să se dispute sâmbătă, 4 martie, cu începere de la ora 11. 

Cornel Seracin

Foto: Emanuel T. Ilieși