Cea de-a patra a zi a „europeanului” de fotbal, Euro2016, a încheiat prima etapă în grupele D şi E. Astfel, Spania şi Cehia au încheiat prima etapă a grupei D. După victoria obţinută cu 1-0 împotriva cehilor, spaniolii se află la egalitate de puncte cu croaţii, clasamentul grupei D, după această primă etapă, nefiind încă unul clar.
În grupa E, Irlanda şi Suedia au avut un joc care s-a încheiat la egalitate, 1-1, cele două echipe naţionale participante în această grupă luând câte un punct fiecare după cele 90 de minute de confruntare. În celălalt joc al grupei E, Italia s-a impus în faţa Belgiei, cu 2-0, italienii devenind liderii grupei, cu trei puncte, fiind secondaţi de Irlanda şi Suedia, cu câte un punct, iar pe locul ultim, Belgia, cu zero puncte.


Spania – Cehia 1-0
Campioana Europei în exerciţiu, naţională de fotbal a Regatului Spaniei, a oferit în primul său meci de la Euro2016, un joc ce a dat destule bătăi de cap suporterilor, aceştia stând în tribunele stadionului Municipal din Toulouse, cu sufletul la gură până pe finalul meciului. În prima repriză, cele două echipe au etalat un joc mediocru, fără momente impresionante. Spaniolii au dominat primele 45 de minute, mai mult prin posesia mingii, cehii utilizând o apărarea bine organizată. La pauză scorul a fost alb, 0-0.
În repriza secundă, cele două echipe au menţinut tactica din prima repriză, spaniolii au pasat mai mult şi au ţinut în favoarea lor posesia mingii, iar cehii s-au mulţumit cu o defensivă bine aşezată. În minutul 87, echipa naţională a Spaniei a înscris golul izbăvitor, prin Gerard Piqué, fundaşul echipei iberice primind o pasă lobată de la Andrés Iniesta,  Piqué, de la mică distanţă de poartă, a lovit mingea cu capul şi a plasat-o pe lângă Petr Čech, în poartă. 


Irlanda – Suedia 1-1
Primul joc al grupei E, a adus pe gazonul stadionului „Stade de France” din Paris, duelul dintre Irlanda şi Suedia.  În prima parte a jocului, am putut vedea un meci plictisitor, lipsit de şansa de a marca din partea celor două echipe, momentele din joc fiind foarte puţin interesante. Niciuna dintre cele două echipe nu a manifestat superioritate în jocul primelor 45 de minute, ambele echipe încercând dominarea folosindu-se de combinaţii ale mingii.
Repriza secundă a adus golurile. Chiar în debutul părţii a doua a meciului, irlandezul Wesley Hoolahan a preluat, în interiorul careului de 16 metri, o pasă magistral trimisă de Seamus Coleman şi a expediat balonul în stânga portarului suedez, care, deşi a plonjat, nu a mai putut împiedica deschiderea scorului. Irlanda conducea cu 1-0 din minutul 48.
În minutul 71, tot irlandezii aveau să înscrie, dar, de această dată în propria poartă. Ciaran Clark aflat în interiorul careului de şase metri a încercat să respingă o centrare a lui Zlatan Ibrahimovic, dar, cu capul, îşi introduce mingea în propria poartă, scorul devenind egal, 1-1.
Per ansamblu, primul joc al grupei E a fost unul, din punct de vedere al atractivităţii, mediocru, destul de echilibrat. Cele două combatante au utilizat mingile lungi şi centrările, acestea fiind principalele lor arme în încercările de a introduce balonul în poarta adversarilor.


Belgia – Italia 0-2
Cel de-al doilea meci al grupei E a încheiat ziua a patra a „europenelor”, Belgia şi Italia debutând şi ele pe gazonul stadionului „Parc Olympique Lyonnais” din Lyon.
Caracterizând jocul celor două echipe, putem spune că el a cuprins câteva faze, puţine, e drept, care au impresionat spectatorii, cu siguranţă fotbaliştii care apără tricolorul celor două naţionale de fotbal din Uniunea Europeană vor fi capabili mai târziu să ofere fotbal mult mai electrizant fanilor. Jocul a fost unul echilibrat, echilibrul putând fi observat mai ales în repriza secundă. Ambele echipe au făcut multă risipă de energie şi nu s-au menajat deloc din punct de vedere fizic. Belgienii au dorit să ţină mai mult mingea, în timp ce italienii au recurs la atacuri iuţi şi precise.
Dacă în prima repriză, italienii au înregistrat o posesie a balonului de aproape 90% din timpul de joc, în partea secundă, belgienii au încercat să ţină mai mult balonul, încheind, la capitolul posesie, după cele 90 de minute ale jocului, cu 61% din timpul de joc. Uşoara dominare a echipei italiene din prima repriză a adus golul în poarta lui Thibaut Courtois, Emanuele Giaccherini preluând (minutul 32) din interiorul careului o minge venită din centrarea lui Leonardo Bonucci, şi printr-o atingere din prima a balonului, atacantul Italiei a şutat în colţul din stânga portarului belgian, sus.
Pe fondul unor acţiuni ofensive ale belgienilor, grăbiţi să înscrie golul egalizator, “azzurri” declanşează un contraatac (minutul 90+2) care se încheie cu cel de-al doilea lor gol în poarta belgienilor. Autorul golului a fost Graziano Pellè, după pasa primită de la Antonio Candreva.


Cornel Seracin
Foto: uefa.com