Cea de-a doua zi a turneului final, Euro2016, s-a încheiat, la capătul a trei jocuri deosebit de interesante. Dacă Elveţia şi Albania, în grupa A, nu au oferit vreo surpriză, echipa din Ţara Cantoanelor impunându-se la limită, 1-0, dominând meciul de la un capăt la altul, în grupa B, jocurile au adus rezultate, poate, mai puţin aşteptate, Ţara Galilor impunându-se în faţa Slovaciei, cu 2-1, iar Anglia şi Rusia încheind la egalitate, 1-1, cu un gol al ruşilor căzut chiar în ultimele momente ale jocului.
Albania-Elveţia 0-1
După ce primul meci al grupei A s-a încheiat cu succesul Franţei, cel de-al doilea joc al grupei a revenit Elveţiei, Albania, echipa debutantă la un turneu final, nereuşind să reziste naţionalei antrenate de croatul Vladimir Petković, elveţienii reuşind să marcheze în minutul 5 prin Fabian Schär, fundaşul echipei lui Petković introducând mingea în plasa porţii albanezilor, printr-o lovitură de cap, după un corner executat de Xherdan Shaqiri.
Albanezii au rămas în 10 fotbalişti, din minutul 36, Lorik Cana fiind eliminat din teren după ce a primit cel de-al doilea cartonaş galben pentru un henţ, primul cartonaş galben l-a văzut în minutul 23, pentru un fault.
Deşi în 10 fotbalişti, albanezii nu au mai primit gol, deşi echipa naţională a Elveţiei şi-a creat nenumărate ocazii de a marca prin Haris Seferović, Breel Embolo, Xherdan Shaqiri. Albanezii au avut două ocazii mari de a înscrie, în minutul 77, prin Armando Sadiku şi în minutul 87 prin Shkelzen Gashi.
Per ansamblu, jocul a fost unul frumos, cu destule moment captivante. Controlul jocului a aparţinut Elveţiei, elveţienii ţinând mai mult de minge şi căutând să paseze decisiv. Albania a încercat să surprindă adversarii pe contraatac.
Astfel, pe gazonul stadonului „Stade Bollaert-Delelis” din Lens, Elveţia a învins Albania, a câştigat trei puncte şi, se află, după prima etapă, pe locul secund al grupei, primul loc fiind ocupat de Franţa (cu trei puncte), locul trei, România şi locul patru Albania.
Ţara Galilor-Slovacia 2-1
Grupa B şi-a început primele jocuri, încheindu-şi prima etapă. În primul meci, Ţara Galilor a reuşit să învingă Slovacia pe gazonul stadionului „Nouveau Stade” din Bordeaux, galezii impunându-se cu 2-1.
La finalul primelor 45 de minute de joc scorul a fost favorabil galezilor, Gareth Bale a executat o lovitură liberă de la aproximativ 20, 25 de metri de poarta slovacilor, a trimis balonul peste zid pe centrul porţii, mingea schimbându-şi traiectoria în faţa portarului şi poposind în dreapta sa. Caracterizând prima repriză din acest joc, putem spune că a fost un meci plictisitor, fără vreo şansă de a marca pentru cele două echipe, fără momente interesante. Nu se poate spune că vreuna din cele două echipe a beneficiat de controlul jocului în prima repriză. Galezii au încercat să învingă defensiva slovacilor, folosind contraatacuri, în timp ce slovacii au încercat să domine bazându-se pe combinaţii.
În minutul 68, slovacii au egalat. Noul introdus în teren, Ondrej Duda, a fost găsit cu o pasă de către Robert Mark, iar Duda, din interiorul careului, îl învinge pe portarul Ward, trimiţând mingea în colţul din stânga portarului galez.
În minutul 81, galezii înscriu golul victoriei. Aaron Ramsey trimite o pasă la Hal Robson-Kanu, iar mijlocaşul galez, cu mult calm, din interiorul careului a plasat balonul în colţul stâng al portarului, jos.
Jocul se încheiei cu victoria galezilor, 2-1, cele 90 de minute ale jocului putând fi caracterizate ca fiind mediocre şi nu prea spectaculoase. A fost un meci echilibrat, galezii bazându-se pe contraatacuri, iar slovacii au utilizat tactica prin care şi-au propus să şuteze la poarta adversă şi să alerge.
Anglia-Rusia 1-1
Cel de-al doilea joc al grupei B a avut loc pe gazonul stadionului „Vélodrome” din Marseille, aducând faţă în faţă Anglia şi Rusia.
În primele 45 de minute de joc, echipa Angliei s-a evidenţiat prin precizia paselor şi începutul încet de construire în atac, jocul caracterizându-se prin multă acţiune, englezii impunând ritmul. Ruşii au replicat printr-o ofensivă puternică şi au rezistat încercărilor echipei engleze.
În minutul 73, englezii au înscris din lovitură liberă, Georgi Schennikov având o intervenţie dură asupra unui adversar, la marginea careului de 16 metri, perpendicular pe poartă. Lovitura liberă a executat-o foarte bine Eric Dier, fundaşul englez trimiţând mingea sub bara transversală.
În minutul 90+2, ruşii au egalat. Denis Glushakov a înscris împingând mingea în poarta lui Hart, după ce Vasili Berezutski a trimis decisiv, cu capul, mingea în colţul din dreapta portarului englez, Glushakov atingând ultimul balonul.
Jocul s-a încheiat egal, 1-1, jocul putând fi caracterizat ca unul foarte bun, cu multă risipă de energie din partea ambelor echipe. Englezii au construit lent, în timp ce ruşii au utilizat pase lungi şi centrări în interiorul careului. După prima etapă, Ţara Galilor este lider în grupei B, cu trei puncte, urmată de Anglia şi Rusia, cu câte un punct, iar pe ultimul loc se află Slovacia, cu zero puncte.
Cornel Seracin
Foto: uefa.com

