Echipele naţionale de fotbal ale României şi Franţei au onorat pasionaţii „sportul rege”, practicând un joc bun în meciul de început (Grupa A) de la turneul final al Campionatului European, ediţia a XV-a, Franţa 2016, evoluând pe gazonul stadionului Stade de France din Paris.
La capătul unei prime reprize ce a fost lipsită de spectaculozitate pe terenul de joc, dar cu câteva faze interesante, scorul s-a încheiat egal, 0-0. Ocaziile cele mai mari de a marca pentru România în acestă primă repriză au fost în minutul 5, atunci când, după două lovituri de colţ, Stancu şi Andone au ratat deschiderea scorului, în prima fază Bogdan Stancu a întâmpinat opoziţia portarului Hugo Lloris care a apărat uluitor (foto), iar în cea de-a doua fază, Florin Andone a trimis, cu o lovitură de cap din careu, mingea puţin deasupra porţii lui Lloris. Francezii au răspuns în minutul 11, atunci când Dimitri Payet a trimis o centrare cu efect în mijlocul apărării adverse, iar pe traiectoria balonului, Olivier Giroud, aflat în centrul careului advers, a lovit mingea cu capul, trimiţând-o pe lângă poartă. A urmat, în minutul 14, o minge trimisă cu capul, de Antoine Griezmann, în bara din stânga porţii lui Tătăruşanu. O altă ocazie bună de a marca pentru francezi a fost în minutul 36. Dimitri Payet îl găsește pe Antoine Griezmann cu o pasă foarte bună, dar atacantul „cocoşilor”, din interiorul careului, nu ţinteşte bine poarta, balonul trecând pe lângă poarta adversă.
Astfel, prima repriză se încheiei cu un scor alb, echipa dominantă fiind cea a Franţei, fotbaliştii francezi dictând ritmul jocului prin pasele mai precise şi printr-o activitate destul de crescută în terenul de joc. Francezii au ţinut adversarul sub presiune, defensiva „tricoloră” făcând faţă cu brio atacurilor „cocoşilor”.


Repriza secundă a început cu o bună oportunitate de a marca pentru naţionala de fotbal a României. În minutul 48, Bogdan Stancu s-a descurcat bine și a ajuns centrarea lui Nicolae Stanciu, dar șutul său trece puțin pe lângă poarta adversă.
În minutul 52, Olivier Giroud pătrunde în interiorul careului de penalitate şi interceptează o pasă, trimite un şut precis în direcţia centrului porţii, dar Ciprian Tătăruşanu respinge şutul. În minutul 57, Paul Pogba a aşteptat mingea la marginea careului şi a trimis un şut puternic din voleu pe mijlocul porţii, dar Tătăruşanu a intervenit şi a salvat situaţia, trimiţând în corner.
În minutul 57, Dimitri Payet a centrat în interiorul careului advers, iar Olivier Giroud a sărit împreună cu portarul Tătăruşanu şi a reuşit să trimită mingea în poarta adversă, deschizând scorul. Franţa conducea cu 1-0.
În minutul 64, a fost acordat penalty pentru naţionala de fotbal a României. Nicolae Stanciu a fost faultat în careul de 16 metri, de Patrice Evra. A executat Bogdan Stancu, în stânga portarului Lloris, iar scorul a devenit 1-1.
Când se părea că totul s-a încheiat în acest prim meci, în minutul 89, N'Golo Kanté l-a găsit bine cu o minge pe Dimitri Payet care a preluat-o şi a catapultat-o, printr-un şut precis, de la aproximativ 22 metri de poarta lui Tătăruşanu, în colţul drept de sus. Scorul devenea favorabil Franţei, 2-1, cu acest scor încheindu-se jocul.
Aşadar, primul joc de la turneului final al Campionatului European, Franţa 2016, a fost unul care a mulţumit iubitorii „sportului rege”, fotbaliştii celor două echipe nepracticând un joc plictisitor, ci unul atractiv, cu destule faze de gol. Echipa Franţei a oferit adversarei sale din teren un joc greu cu atacuri rapide şi agresive, principala prioritate a „tricolorilor” fiind apărarea, apărare ce nu a putut fi învinsă decât de mingea, genial expediată de Payet, mijlocaşul francez fiind declarat jucătorul meciului.
Naţionala de fotbal a României a practicat un joc îndrăzneţ, dovedindu-se periculoasă în câteva rânduri (în începutul celor două reprize), în apărarea rezistând bine atacurilor franceze.


Echipele de start au fost:
Franţa: Lloris – Sagna, Evra, Rami, Koscielny, Matuidi, Payet (min. 90+2, Sissoko), Pogba (min. 77, Martial), Kanté, Giroud, Griezmann (min. 66, Coman). Antrenor, Didier Deschamps.
România: Tătăruşanu – Raţ, Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Hoban, Pintilii, Stanciu (min. 72, Chipciu), Ad, Popa (min. 82, Torje), Stancu, Andone (min. 61, Alibec). Antrenor, Anghel Iordănescu. 
Arbitrii jocului au fost din Ungaria, Viktor Kassai (central), György Ring (asistent) şi Vencel Tóth (asistent). Cartonaşe galbene au primit, pentru România, Raţ, Chiricheş şi Ad. Popa, pentru Franţa, Giroud.
Din tabăra „tricolorilor” este de remarcat, ca fiind cel mai bun în acest joc, Bogdan Stancu. Atacantul roman s-a dovedit a fi mai rapid decât francezii în acţiuni, fundaşii centrali, Vlad Chiricheş şi Dragoş Grigore, având multă autoritate în joc, iar în momentul când au cedat, Bogdan Stancu a încercat să găsească soluţii la mijlocul terenului. Bune intervenţiile lui Tătăruşanu, goalkeeper-ul român având câteva salvatoare pentru poarta „tricolorilor”.


La finalul acestui joc, antrenorul echipei Franţei, Didier Deschamps, a declarat, potrivit uefa.com: „Există atât de multă pasiune în spatele naţionalei Franței, iar jucătorii sunt conștienți de acest lucru şi ştiu că au anumite îndatoriri. Nu este uşor de gestionat mental, dar am fost răsplătiți. Asta ne va da mai multă încredere și calm."
Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Anghel Iordănescu, a declarat pentru PRO Tv, la finalul meciului: „Felicit pe jucătorii noştri pentru faptul că au pus în practică extraordinar de bine, planul tactic pe care l-am discutat şi pe care l-am impus încă dinaintea partidei. Pot spune că am avut o foarte bună organizare a jocului, dar au fost şi momente când am cedat mijlocul terenului. E dureros şi trist să pierzi în minutul 88. Ne gândim cu toţii să reuşim să recuperăm, din punct de vedere fizic băieţii noştri şi, în acelaşi timp, mental. Ne aşteaptă două jocuri extrem de importante pentru soarta calificării şi noi sperăm ca să avem aceeaşi abordare la meciul cu Elveţia."
Următoarea partidă a naţionalei de fotbal a României la turneul final al Campionatului European, Franţa 2016, va ava loc miercuri, 15 iunie, de la ora 19, împotriva naţionalei similare a Elveţiei.
Cornel Seracin
Foto: uefa.com