Etapa a XXI-a a Ligii a patra, Timiş, a programat pe gazonul stadionului de la Gara Mare din Timişoara, jocul dintre C.S.F. C.F.R. 1933 Timişoara şi A.C.S. Ghiroda, un joc între ocupanta ultimului loc (echipa timişoreană) şi ocupanta locului trei (echipa din Ghiroda).
Bineînţeles, confruntarea dintre cele două echipe a fost una care, dacă apelăm la istorie, putem spune că a purtat, oarecum, amprenta celebrelor personaje, David şi Goliat, echipa timişoreană jucând cât de cât rolul personajului David, opunând o bună rezistenţă în apărare în prima repriză, dar, datorită unui joc mai dinamic practicat de oaspeţi în partea secundă, A.C.S. Ghiroda a învins lejer, marcând în partea a doua a meciului, nu mai puţin de patru goluri.
Aflaţi în reconstrucţie, C.F.R.-iştii, antrenaţi de Nicolae Butnăraşu, au suferit mult în acest meci datorită lipsei consecvenţei în pregătire, condiţia fizică spunându-şi cuvântul în cele din urmă. Grupaţi sub numele unui brand al Timişoarei, fotbaliştii echipei „feroviare” nu au înţeles destul de obiectiv importanţa acestui club de tradiţie din Banat, rămânând sub imperiul crizei financiare care bântuie încă, din păcate, clubul C.F.R.-ist.
Jocul a început în nota de dominare a echipei vizitatoare, fotbaliştii antrenaţi de Paul Codrea fiind din primele minute orientaţi în a marca gol în poarta gazdelor, iniţiind în acest sens câteva acţiuni ofensive. Astfel, în minutul 3, Cosmin Mancaş a fost faultat de fotbalistul „feroviar” Sebastian Janai, în apropierea careului de 16 metri (lateral stânga), arbitrul jocului dictând lovitură liberă în favoarea oaspeţilor. Lovitura liberă a fost executată de căpitanul echipei A.C.S. Ghiroda, Emanuel Pătraşcu, dar portarul echipei în alb-vişiniu, Mircea Ardelean, a prins mingea.
Oaspeţii au continuat asaltul la poarta gazdelor, dar, în minutele 10 şi 11, Alexandru Bârsan şi Emanuel Pătraşcu l-au evidenţiat pe portarul „feroviar”, acesta reţinând mingea, în cazul şutului expediat din marginea careului, de Bârsan şi al şutului expediat de Pătraşcu, de la aproximativ 20, 25 metri de poarta sa.
În minutul 17, oaspeţii au deschis scorul. După un atac ce a ajuns să fie purtat pe partea dreaptă a apărării feroviare (în direcţia de atac a vizitatorilor), mingea este trimisă în bara stâlpului din stânga portarului Ardelean, de aici mingea ajunge la Brian Filimon care, din careu, cu piciorul, înscrie primul gol al meciului.
În minutul 23, consemnăm primul şut pe spaţiul porţii echipei vizitatoare. Ionuţ Baidoc a încercat vigilenţa portarului Alexandru Ilie, încercând să-l surprindă prin expedierea unui şut de la aproximativ 20 metri de poarta sa, dar portarul vizitatorilor a fost pe fază şi a reţinut mingea.
Ar mai fi de consemnat în prima repriză, ocazia din minutul 33 a echipei vizitatoare, atunci când, în urma unei lovituri de colţ excutată de Brian Filimon, Alexandru Bârsan, din careu, trimite mingea pe lângă poarta feroviară.
Apărare bună practicată de echipa gazdă în prima partea a jocului, şi amintim aici intervenţia salvatoare a lui Paul Dănilă (minutul 27), fundaşul „feroviar” respingând mingea din marginea careului de 16 metri, cu capul, nepermiţând unui adversar să fie deschis în aşa fel încât să rămână în situaţie clară de a marca, faţă în faţă cu portarul. Un joc destul de lent al vizitatorilor în prima repriză, primele 45 de minute de joc închindu-se cu avantajul echipei din Ghiroda, 0-1.
Repriza secundă a adus în teren o echipă a Ghirodei mult mai decisă să înscrie, iar, din minutul 48 scorul devine 0-2, o centrare de pe dreapta trimisă de Filimon în careu, îl găseşte pe căpitanul echipei vizitatoare, Pătraşcu, nemarcat, iar acesta, cu capul, înscrie golul doi.
În minutul 53, oaspeţii marchează cel de-al treilea gol. După o fază ce a fost purtată pe partea stângă în direcţia de atac a echipei vizitatoare, mingea este trimisă pe poarta feroviară, portarul respinge, mingea ajunge la Alexandru Bârsan care, din careu, a înscris în plasa porţii lui Ardelean.
Două minute mai târziu, minutul 55, tot în urma unei faze de pe partea stângă în direcţia de atac a echipei vizitatoare, Pătraşcu înscrie pentru 0-4, majorându-se diferenţa scorului.
În jocul echipei din Ghiroda au fost introduse forţe proaspete, locul lui Pătraşcu a fost luat de David Berivoiescu, noul intrat dinamizând jocul echipei din Ghiroda, Bârsan a fost înlocuit de Florin Dochiţa, Cosmin Mancaş şi Bogdan Miheţ au fost înlocuiţi cu Eduard Zele, respectiv, Valentin Danci.
În minutul 64, oaspeţii irosesc o nouă oportunitate de a marca, centrarea lui Berivoiescu de pe dreapta, este reluată de pe stânga (din unghi) de Florin Dochiţa, dar portarul Ardelean (foto) respinge şi, în acelaşi minut, Dochiţa îl evidenţiază pe portarul C.F.R.-ist care-i respinge mingea şutată din careul mare.
În minutul 67, are loc primul atac la poarta vizitatorilor. Din careul de şase metri, uşor lateral stânga în direcţia de atac a echipei gazdă, Emanuel Ardelean este blocat de un adversar, fotbalistul Ghirodei acordând corner.
În minutul 71, Berivoiescu i-a pasat lui Sebastian Budur care a pornit pe dreapta spre poarta gazdelor, a intrat în careul de 16 metri, l-a fentat pe portarul Ardelean care a plonjat la firul ierbii crezând că Budur va trimite pe jos, Budur a luat o poziţie centrală în careu şi a trimis peste poartă.
În minutul 72, Brian Filimon înscrie un gol spectaculos, în urma unui şut expediat de la aproximativ 25, 30 de metri de poarta echipei feroviare, uşor lateral stânga, pecetluind rezultatul final, C.S.F. C.F.R. 1933 Timişoara- A.C.S. Ghiroda 0-5.
În minutul 75, Berivoiescu, în urma unui şut de la aproximativ 20 metri (uşor lateral dreapta) de poarta lui Ardelean, a expediat un balon care a căzut pe „transversala” porţii gazdelor, după care a ieşit în afara terenului de joc.
Schimbările efectuate de antrenorul Butnăraşu în echipa „feroviară”, Ionuţ Baidoc, Sebastian Janai, Gabriel Chelbu şi Silviu Lazăr, înlocuiţi cu Ionuţ Lupu, Bogdan Mărcuţi, Marius Lăzău şi Ionuţ Humoiu, nu au reuşit să limiteze pofta de gol a echipei vizitatoare, nerespectarea, în terenul de joc, a tacticii stabilite de antrenorul echipei „feroviare”, coroborată cu lipsa rezistenţei fizice, au adus echipei C.F.R.-iste o nouă înfrângere, cea de-a XIX-a, după 20 de jocuri în actuala ediţie a Ligii a IV-a, Timiş.
Până la finalul meciului, ar mai fi de consemnat, în minutul 85, şutul lui Ionuţ Baidoc de la aproximativ 25, 30 de metri de poarta lui Ilie, portarul echipei vizitatoare prinzând mingea.
La finalul jocului, antrenorul echipei C.S.F. C.F.R. 1933 Timişoara, Nicolae Butnăraşu, a declarat: „Cât am putut să alergăm, am făcut faţă, ţinând cont şi de adversari. Nu am putut să aducem mingea foarte mult la finalizare, având în vedere şi calitatea individuală a celor de la Ghiroda. Lipsa de pregătire a jucătorilor, lipsa de omogenitate între ei, de aceea nu putem duce mingea la finalizare. Am trecut de cele trei echipe foarte puternice, din punctul meu de vedere, acum sperăm să omogenizăm lotul şi să aducem puncte în următoarele etape. C.F.R. Timişoara, dacă continuă ca şi acuma, nu se va ridica, din punctul meu de vedere. C.F.R. Timişoara este un brand, trebuie mai multă implicare din partea conducătorilor Regionalei, să fie alături de echipă, dar, în condiţiile astea, când jucătorii, unii vin, alţii nu vin la antrenamente, noi nu ne putem ridica, din păcate. Ăsta e nivelul fotbalului la Divizia D, nu sunt motivaţi financiar şi, atunci, nu putem să-i constrângem ca să vină la antrenamente, să faci ceva cu ei. În următorul meci, dacă va fi bine, sperăm să nu pierdem, ne ducem cu gândul să luăm cele trei puncte, considerând că după primele patru etape am acumulat cât de cât experiență, echipa fiind formată în două zile, practic, dar noi sperăm ca în următoarele etape să şi facem puncte. ”
Preşedintele echipei A.C.S. Ghiroda, Daniel Borchescu, a declarat la finalul jocului: „Felicit băieţii pentru evoluţie şi sunt bucuros să mergem mai departe spre victorii. Dintre jucătorii Ghirodei, remarc astăzi evoluţia lui Pătraşcu, dar întregul grup este de remarcat pentru jocul prestat astăzi. Pentru etapa viitoare vom pregăti cu seriozitate meciul şi dorim să rămânem acolo în faţă, cât se poate.”
La fluierul de start al brigăzii de arbitrii din Lugoj, ce a avut la centru pe Elvis Nanu, asistat de Vlad Boicu şi Marius Ţepeş, au fost aliniate echipele:
C.S.F. C.F.R. 1933 Timişoara: Mircea Ardelean – Sebastian Janai, Andrei Popa, Paul Dănilă, Nicolae Gaşpar, Darius Năstase, Ionuţ Baidoc, Gabriel Chelbu, Silviu Lazăr, Marian Florei, Emanuel Ardelean. Antrenor, Nicolae Butnăraşu.
A.C.S. Ghiroda: Alexandru Ilie – Sebastian Protopopu, Lucian Gavriluţă, Octavian Firuţ, Bogdan Miheţ, Cosmin Mancaş, Emanuel Pătraşcu, Brian Filimon, Leonard Naidin, Sebastian Budur, Alexandru Bârsan. Antrenor, Paul Codrea.
Jocul a fost unul curat, fără faulturi dure, cele două echipe văzându-şi de joc, arbitrii meciului neieşind în evidenţă prin greşeli de arbitraj. Nu au fost acordate cartonașe galbene sau roșii. Arbitrajul a fost foarte bun.
În urma acestui rezultat, A.C.S. Ghiroda a adunat un total de 49 puncte, fiind situată pe locul trei în clasamentul întrecerii judeţene, în timp ce echipa C.S.F. C.F.R. 1933 Timişoara rămâne pe ultimul loc, cu trei puncte.
Etapa viitoare, A.C.S. Ghiroda va evolua pe propriul teren în compania echipei A.C.S. Murani, în timp ce echipa „feroviară” se va deplasa la Sânnicolau Mare, aici urmând să întâlnească echipa C.S. Unirea, din localitate.
Cornel Seracin

