După eșecul din etapa trecută de la Cugir, împotriva echipei locale Metalurgistul, A.S.U. Politehnica Timișoara a revenit pe propriul teren într-o confruntare cu echipa C.S.M. Lugoj, în meciul ce a contat pentru etapa a XIX-a a Ligii a treia, Seria a IV-a.
Dacă în jocul tur, lugojenii antrenați de profesorul Cosmin Petruescu s-au impus cu 1-0, la capătul unui joc în care echipa timișoreană și-a creat numeroase ocazii de a marca, în jocul retur de pe gazonul stadionului „Știința”, echipa timișoreană s-a impus mai greu, obţinând în cele din urmă, cu destul trudă, cele trei puncte puse în joc.
Începutul meciului a fost unul echilibrat, dar, echipa în alb-violet a reușit o ușoară dominare asupra adversarei sale din teren. În primul minut de joc remarcăm loviturile de colț executate de Tulcan și Vucea, cornere rămase fără rezultat, iar în minutul 15, după un corner executat de Ghinescu, mingea este trimisă la Bilia în careul de 16 metri, care trimite cu capul pe spațiul porții lui Iordache, portarul lugojenilor reținând mingea. În minutul 17, oaspeții au o primă oportunitate de a marca în urma unei lovituri libere executată de Dobricean, de la aproximativ 40 de metri de poarta polistă, în careul de 16 metri, dar mingea este respinsă de portarul Fișteag, ieșit dintre buturi. Lovitura liberă a fost dicatată de arbitrul meciului ca urmare a unui fault comis de căpitanul „studenților”, Gălan, asupra lugojeanului Pîntea.
În minutul 18 are loc deschiderea scorului. „Studenții” declanșează un contraatac prin Vucea care avansează pe partea dreaptă a terenului, intră în jumătatea adversă de teren, degajează spre un coechipier, dar Pîntea se opune pentru un moment ca mingea să ajungă la destinație. Și totuși, din greșeala lui Ardelean, Tulcan îl deposedează de balon pe fundaşul lugojean, intrând la minge prin alunecare, pe partea dreaptă a careului de 16 metri, pătrunde în careu și înscrie printr-un șut la colțul lung al portarului Iordache. A.S.U. Politehnica Timișoara conducea cu 1-0, oaspeții protestând pentru fault al lui Tulcan la Ardelean.
După marcarea golului, A.S.U. Poli rămâne să preseze defensiva adversă, dar fără ocazii notabile.
În minutul 31, egalitatea este restabilită pe tabela de marcaj. Rebenciuc îl faultează la aproximativ 25 de metri de buturile echipei politehniste pe Dobricean, arbitrul jocului dictează lovitură liberă pentru echipa lugojeană. Lovitura liberă este executată de Dobricean în partea dreaptă a portarului timișorean, pe colțul scurt, mingea lovește interiorul transversalei porții, ajunge în fața porții, iar de acolo, apare Ardelean și o împinge în plasă. Scorul era egal, 1-1.
În minutele 34 și 42, gazdele irosesc oportunități de a marca, Taub trage de la 20 de metri, pe jos, însă pe lângă stâlpul din dreapta lui Iordache, iar după cornerul executat de Ghinescu, Gălan trimite cu capul pe centrul porții și Iordache reține.
La pauză se încheie egal, 1-1, A.S.U. Politehnica Timișoara-C.S.M. Lugoj.
În minutul 48, lugojenii irosesc o bună oportunitate de a se desprinde. Rotea a centrat de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Porcescu în careul de 16 metri, acesta trimițând balonul cu capul pe spațiul porții lui Fișteag, dar portarul „studenților” este la post și reține mingea. În minutele 52 și 54, Tulcan și Rebenciuc irosesc bune oportunități pentru a marca și a-și desprinde echipa. În minutul 60, după o lovitură liberă executată din colțul careului mare, Tulcan centrează pentru Sulea care, din patru metri, trimite peste poartă. În minutul 69, Ghinescu execută o lovitură liberă din tușa dreaptă a terenului echipei vizitatoare, centrează în careul de 16 metri, iar Bădăuță, cu capul, trimite mingea pe spațiul porții lui Iordache care respinge în corner.
În minutul 76, A.S.U. Politehnica Timișoara marchează golul victoriei. Bădăuță este lansat la marginea careului de 16 metri advers, întoarce minge pentru Giuricici aflat la aproximativ 18, 20 de metri de poarta adversă, Giuricici scapă de un adversar, stop și șut din vole, sub bară, balonul intrând în poarta lui Iordache.
Până la finalul jocului nu se mai consemnează ocazi de notat, scorul final fiind stabilit, prin golul de generic al lui Giuricici, 2-1 în favoarea echipei A.S.U. Poli Timișoara.
În urma acestui rezultat, A.S.U. Poli își adaugă încă trei puncte în clasamentul Seriei IV, rămâne pe primul loc cu un total de 43 puncte, cu două puncte mai mult decât urmăritoarea sa directă, Metalurgistul Cugir.
Echipele de start au fost:
A.S.U. Politehnica Timișoara: Emanuel Fișteag - Branimir Ștefanovici, Dănuț Bilia, Cristian Gălan – cpt., Carol Taub, Dinu Rebenciuc, Andrei Țugui (min. 66, Mladibor Giuricici), Răzvan Ghinescu (min. 84, Miodrag Todorov) , Marius Marin, Ionuț Vucea (min. 56, Andrei Sulea) , Flavius Tulcan (min. 62, Alexandru Bădăuță). Antrenor, Sorin Brîndescu
C.S.M. Lugoj: Paul Iordache - Cosmin Mînecan (min. 62, Cristian Poiană), Mario Porcescu (min. 74, Bogdan Pleșcan), Răzvan Dobricean (min. 81, Caius Marta), Cătălin Pîntea, Sergiu Precupanu, Cristian Rotea, Răzvan Mardare, Eduard Olariu, Claudiu Ardelean (min. 88, Cosmin Loga), Eugen Miculescu – cpt. Antrenor, Cosmin Petruescu.
Etapa viitoare, A.S.U. Politehnica Timișoara va evolua în deplasare, la Filiași, împotriva echipei locale A.C.S.O. Filiași. Jocul va avea loc sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17.
Cornel Seracin
Foto: sporttim.ro

