Ultima evoluție a echipei de baschet feminin a Timișoarei în ediția 2015-2016 în Liga Națională de Baschet Feminin s-a încheiat cu un succes scontat în fața echipei C.S. Rapid București. A fost ultimul joc al fetelor în play-out-ul întrecerii interne, confruntările dintre B.C.M. Tymes și Rapid din această a doua fază a campionatului fiind la egalitate, 1-1, meciul decisiv pentru locul 9 jucându-se astăzi de la ora 15 în Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara.
Elevele antrenorului Bogdan Bulj au început bine jocul, iar după trei minute din primul sfert conduceau cu 6-2, Alexandra Dumitrache deschizând seria punctelor echipei în alb-violet printr-o „triță”, Cristina Zidaru marcând următoarele trei puncte ale echipei bănățene. Seria punctelor echipei „feroviare” a fost deschisă de Adina Lovasz cu o reușită de două puncte.
Sfertul întâi s-a încheiat la egalitate, 15-15, întregul lui parcurs fiind unul strâns din punct de vedere al evoluției scorului.
În sfertul doi, mai bine de 3 minute echipa gazdă nu reușește să înscrie, în timp ce vizitatoarele punctează în urma a patru aruncări libere (două Florina Diaconu și două Natalia Burlakova). Sfertul este strâns, prin scor, până la 6-6, după care, echipa vizitatoare începe să se detașeze, 6-12, aceasta fiind cea mai mare diferență de scor în sfertul secund. Echipa gazdă revine, dar, la finalul sfertului avantajul era de partea „feroviarelor”, 9-13, vizitatoarele conducând și la scorul general, 24:28, cu acest rezultat încheindu-se prima parte a jocului.
Partea a doua este începută bine de timișorence, echipa în alb-violet distanțându-se la o diferență de 12 puncte de echipa vizitatoare pe finalul sfertului trei, Ivana Grbić (foto) încheind tabela celei de-a treia perioade cu o „triță” ce aducea echipei bănățene un succes decisiv în acest sfert, 23-9, la scorul general, 43:37.
Ultimul sfert este câștigat de „feroviare”, 15-17, dar diferența de două lungimi față de echipa bănățeană, la finalul ultimei perioade, nu le mai aduce vizitatoarelor succesul la scorul general, jocul revenind echipei B.C.M. Tymes Politehnica Timișoara, cu scorul general de 62:54.
În urma acestui rezultat, B.C.M. Tymes Politehnica Timișoara încheie evoluțiile în ediția 2015-2016 a campionatului intern, pe locul 9, urmând să evolueze și în viitoarea ediție a întrecerii interne în prima competiție de baschet a României.
Marcatoarele punctelor pentru echipa timișoreană au fost, Ivana Grbić (18 puncte), Alexandra Dumitrache (13 puncte), Renata Szmutku (12 puncte), Briana Wilson (9 puncte), Carlee Lough (5 puncte) și, căpitanul echipei bănățene, Cristina Zidaru (5 puncte). Pentru echipa vizitatoare, cele mai multe puncte au fost reușite de Florina Diaconu (15 puncte), baschetbalista „feroviară” reușind 30 de puncte în primul meci al play-out-ului jucat la Timișoara și adjudecat, surprinzător, de echipa ceferistă cu scor de 64:68.
Cornel Seracin
Foto: totalbaschet.ro

