Ripensia Timişoara a disputat turul patru al Cupei României – faza naţională pe gazonul Arenei „Ciarda Roşie”, eliminând, la capătul celor 90 de minute de joc, echipa de Liga a doua F.C. Caransebeş. „Ripensiştii” au desfăşurat un joc bun, chiar foarte bun, impresionând cei aproximativ 150-200 de spectatori prezenţi la arena din Calea Buziaşului.
Golurile echipei timişorene au fost marcate de Nanu (minutul 1), Francescu (11 metri, minutul 10), Trifu (minutul 41), Mediop (minutul 67), Stancu (minutul 80) şi Blănaru (minutul 86).
Echipa din Caransebeş a deplasat pentru acest joc de la Timişoara fotbaliştii din lina a doua, păstrându-şi jucătorii de bază pentru evoluţiile din Liga secundă. Golul de onoare al echipei din Caransebeş a fost marcat de Stoica, din 11 metri, în minutul 90+1.
Antrenorul echipei „ripensiste”, prof. Cosmin Stan, a declarat că dedică această victorie „celui mai tânăr membru ripensist, e vorba de Matei Hromei (fiul antrenorului secund al Ripensiei, Mihai Hromei), care s-a născut acum trei zile”.
Riccardo Ronca, team manager-ul clubului gugulan, a ţinut să felicite echipa Ripensia Timişoara pentru victorie şi calificare şi a spus despre formația timişoreană că, „a demonstrat că este o echipă ce merită să joace într-o categorie importantă, are organizare, staff, este o echipă foarte importantă”.
Ripensia Timişoara va evolua sâmbătă la Jimbolia împotriva echipei din localitate, A.C.F. „Băban Marcel”, într-un joc ce contează pentru cea de-a cincea etapă a Diviziei D Timiş. Despre acest joc, antrenorul echipei Ripensia Timişoara, prof. Cosmin Stan, a spus: „Sunt convins că meciul de sâmbătă va fi mai dificil decât meciul de astăzi şi asta nu o spun ca să jignesc Caransebeşul, ci pentru că aşa va fi. Este perioada asta încărcată, după o victorie de maniera aceasta concentrarea jucătorilor are un pic de suferit. Problema noastră, a antrenorilor, este ca până sâmbătă jucătorii noştri să uite meciul cu Caransebeşul şi să ne pregătim mai departe pentru jocurile ce urmează, pentru că vom evolua la interval de trei zile, după calificarea mai departe în Cupă, pentru încă trei săptămâni. E un program dificil, dar putem să facem faţă”.
Turul cinci al Cupei României – faza naţională este programat să se dispute în 8 şi 9 septembrie 2015, meciurile urmând să se joace de la ora 16:30.
Cornel SERACIN

