Etapa a şaptea a Ligii întâi de fotbal a adus pe gazonul stadionului „Dan Păltinişanu” din Timişoara o confruntare care odată umplea tribunele celui mai spaţios stadion al oraşului. A.C.S. Politehnica Timişoara şi C.S. Universitatea Craiova a strâns în tribunele celebrului stadion al Timişoarei, aproximativ 3.000-3.500 de spectatori.

În primele 11 minute ale meciului,  jocul a fost unul echilibrat, cele două echipe au construit cu multă atenţie şi migală, fără a da posibilitatea să consemnăm ocazii mari de gol la cele două porţi. Şi pentu următoarele 17 minute jocul a fost unul așezat, fără mari ocazii, în care cele două adversare au alternat momentele de posesie. Echipa Timişoarei a fost mai insistentă în atac pentru primă jumătate de oră.

Pentru prima jumătate de oră ar fi de remarcat ocaziile, din minutul 3, când timişorenii ajung primii la poarta Craiovei, obţin un corner, apărarea vizitatorilor respingând două centrări periculoase ale echipei gazdă; minutul 8, atunci când Herghelegiu este angajat cu o pasă lungă, dar portarul Kirschtein iese dintre buturi și reține din fața lui; minutul 13, atunci când Bărbuț a recuperat un balon aproape de linia de fund, a centrat lui Goga, mijlocaşul ofensiv al “studenţilor” a preluat şi a şutat puternic cu piciorul stâng, dar mingea s-a dus în plasa laterală.

În minutul 33, Croitoru încearcă să îl surprindă pe Bălgrădean cu un șut trimis direct pe poartă dintr-o lovitură liberă de la mare distanță, de lângă tușa din dreapta, dar mingea se duce peste poartă. În minutul 34, Bărbuț, după o cursă de aproximativ  40 de metri, urcă pe dreapta, centrează în mijlocul careului craiovean, dar apărarea oltenilor respinge. În minutul 43, C.S. Universitatea Craiova iroseşte cea mai mare ocazie de a deschide scorul în prima repriză. Acka a trimis periculos, pe spate, la capătul unei centrări dintr-o lovitură liberă de la mare distanță, dar portarul Kirschtein a fost atent și a reușit să respingă în corner. La pauză scorul era egal, 0-0.

În repriza secundă, jocul se animă, timişorenii par mai decişi să înscrie, iar în minutul 52, Elek a reluat cu capul o centrare venită de pe dreapta, după un corner bănățean, dar mingea a trecut cu puțin alături de poarta oltenilor. În minutele 53 şi 54, noi ocazii se înregistrează la cele două porţi. În minutul 53, oaspeţii replică după ratarea lui Elek, centrarea periculoasă trimisă în careul gazdelor spre Nuno Rocha este rezolvată de apărarea timişoreană care respinge. În minutul 54, Goga trimite un şut la poarta lui Bălgrădean, dar acesta prinde în doi timpi.

Ehipa timişoreană înscrie în minutul 57 prin Elek. La capătul unei lovituri de colţ pentru A.C.S. Poli, apărarea Craiovei este prinsă pe picior greşit, fundaşul central Dumitraş nu s-a aşezat bine la marcaj, iar Elek, cu o lovitură de cap din apropierea liniei porţii adverse introduce balonul în poarta lui Bălgrădean. Scorul devenea 1-0.

În minutele 62 şi 65, oltenii irosesc ocazii de a marca prin Mateiu. În prima fază (min. 62), acesta a prins un şut direct pe poarta timişorenilor în urma unei lovituri libere de la aproximativ 25 de metri, dar portarul Kirschtein a respins în lateral, iar în cea de-a doua fază (min. 65), Mateiu a șutat puternic, din afara careului, dar Kirschtein a reușit să respingă în corner cu o paradă frumoasă. 

În minutul 67, Croitoru se descurcă bine pe dreapta și centrează în 6 metri pentru Elek, acesta nu a ajuns la minge și nu a reușit să trimită în poartă. În minutul 83, Madson îl evidenţiază pe portarul Kirschtein după un șut puternic, de la peste 30 de metri, goalkeeper-ul bănăţean a prins mingea. 

În minutul 88, oaspeţii egalează. Nuno Rocha înscrie în poarta echipei timişorene la capătul unei centrări de pe dreapta, venite după un corner executat scurt de alb-albaștri. Atacantul “studenţilor” olteni a luat faţa fundaşului Melinte, a insistat şi a împins balonul, din apropiere, în plasa porţii lui Kirschtein. Scorul devenea egal, 1-1. 

Fluierul de final al arbitrului meciului consemnează rezultatul de egalitate între cele două echipe, echipe ce rămân cu doar o victorie în acest început din Liga întâi. De remarcat că la echipa timişoreană, Marius Croitoru, transferat de curând la bănăţeni, a evoluat titular, pentru prima dată în tricoul alb-violet, înlocuirea sa din  minutul 75 cu Rufino, aducând o slăbirea a mijlocului echipei timişorene. 

”A fost un meci cu ritm bun, am reușit să înscriem, am avut și o ocazie prin Elek la 1-0, din păcate nu am fructificat-o. Schimbarea lui Croitoru ne-a închis în spate. Am introdus un atacant dar nu am mai pus presiune. Am luat acel gol dintr-o greșeală, dintr-o fază fixă din păcate. Au reușit să ne egaleze. Mai supărat sunt pe jucătorii care au permis să centreze. O echipă a Craiovei cu jucători buni nu o putem domina până la capăt. Trebuia să ținem presiunea, pentru că era și Elek și Rufino în teren. Am intrat în precipitare, așa se întâmplă când greșești mult, apare teama, am dat mingea, nu mai țineam de ea deloc. Croitoru e un jucător foarte bun, îmi pare rău că a cerut schimbare pentru că umplea mijlocul terenului. Sunt foarte mulțumit de el, e un plus. Sunt foarte nemulțumit de rezultat. Au intrat în acea disperare pe final… De Elek sunt mulțumit în atac, dar de la unii aștept mult mai mult”, a declarat la finalul jocului, Dan Alexa, anrenorul echipei A.C.S. Politehnica Timişoara.

”A fost un joc disputat, am făcut o primă repriză modestă, în care nu am reușit să ne impunem ca joc. Aș putea să subliniez că Croitoru a făcut o partidă bună. Ne-a pus probleme. Am avut o ocazie clară în prima parte, prin Acka, dacă reușeam să marcăm se schimba fața jocului. Am făcut o repriză a doua bună, mai ales ultimele 30 de minute. După golul primit, Poli a avut șansa să facă 2-0, ce-i adevărat. Cred că atunci lucrurile s-ar fi complicat. Făcând unele schimbări, Ivan, Bancu, Măzărache, ne-am creat ocazii de a înscrie, plus șuturi, precum cel al lui Madson… Am reușit până la urmă la o fază fixă. E un campionat în care punctele se adună foarte greu. E un egal muncit până la urmă. Am făcut egal și la ASA dar am pierdut cu Viitorul din păcate. Punctul ne ajută să pregătim următoarele jocuri”, a spus la finalul meciului Emil Săndoi, antrenorul echipei C.S. Universitatea Craiova.

Echipele de start au fost:

A.C.S. Politehnica Timişoara: Kirschtein - Belu, Luchin, Melinte, Popescu - Llorente (Sarmov '66), Artean - Bărbuţ, Goga (Zicu '58), Croitoru (Rufino '75) - Elek. Antrenor: Dan Alexa.

C.S. Universitatea Craiova: Bălgrădean - Achim, Acka, Dumitraş, Vătăjelu - Zlatisnki (Bancu '72), Mateiu, Madson (Măzărache '84), Ferfelea (Ivan '58) - Herghelegiu, Nuno Rocha. Antrenori, Sorin Cârţu şi Emil Săndoi.

Jocul a fost arbitrat de Lucian Rusandu (central), Octavian Şovre (asistent), Mircea Orbuleţ (asistent).

În urma acestui rezultat, A.C.S. Politehnica Timişoara se află pe locul 12 în clasamentul ligii întâi de fotbal, acumulând 5 puncte. Etapa viitoare, echipa timişoreană va evolua în deplasare, în localitatea Ovidiu, împotriva echipei F.C. Viitorul Constanţa. 

Cornel SERACIN

Foto: sporttim.ro