Vicecampioana judeţului Timiş, Ripensia Timişoara, a obţinut un nou succes important în întrecerile interene. În primul meci oficial susţinut pe propriul teren în ediţia 2015-2016, Arena „Ciarda Roşie”, „ripensiştii” au depăşit în turul trei al Cupei României, faza naţională, echipa de Liga a treia, „Nuova Mama Mia” Becicherecu Mic, reuşind, în urma unei evoluţii foarte bune, să administreze echipei din comuna vecină un scor de 3-0, calificându-se astfel în turul patru al competiţiei.

Jocul a început cu voinţa vădită a „ripensiştilor” să înscrie repede în poarta adversarilor, fotbaliştii roş-galbeni depunând multă risipă de energie pentru a puncta în poarta adversă încă din primele minute ale jocului. Astfel, prima ocazie apare în minutul 2, atunci când Briciu, care pătrunde în careul echipei din Becicherec, este încolţit de trei adversari, Telescu, Ştefănescu şi Luţă, ultimul îl faultează, arbitrul îi arată cartonaşul galben şi dictează lovitură de la 11 metri pentru echipa Ripensia Timişoara. În minutul 3, Trifu execută penalty-ul, telefonat însă, portarul Culda apără şi îşi salvează echipa de la un gol aproape realizat.
Ripensia nu depune armele şi în condiţiile unei temperaturi extrem de ridicate continuă să atace poarta adversă. În minutul 5, Ripensia începe o fază din propria jumătate de teren, Francescu, aflat la centru terenului, pe partea dreaptă, îl găseşte cu o minge pe Păscăleanu aflat exact în centrul terenului, Păscăleanu aruncă mingea în careul advers, iar de acolo, presat de un „ripensist”, Niţă, dorind să degajeze, trimite mingea în propria poartă. Scorul devenea 1-0.
Cel de-al doilea gol al meciului a venit în minutul 12, atunci când Ripensia a început un atac din propria jumătate de teren, chiar din apropierea propriului careu de 16 metri, atac ce a ajuns pe partea stângă a terenului. La capătul mai multor pase reuşite de echipa „ripensistă”, mingea a ajuns la Briciu, iar aceasta, de pe partea stângă a centrat în careul echipei adverse, pentru Trifu care îşi răsumpără greşeala de la penalty şi introduce pentru a doua oară balonul în poarata lui Culda. Scorul devenea 2-0.
După acest gol, Ripensia nu a încetat atacurile la poarta echipei din Becicherec, aceasta replicând palid prin câteva contraatacuri lipsite de consistenţă. Jocul echipei „ripensiste” s-a caracterizat printr-un joc de pase foarte reuşit în prima parte a meciului şi cu încercări de a construi atacuri poziţionale. Scorul a fost 2-0 la pauză.
În partea secundă, ritmul jocului a fost aproape acelaşi ca în prima repriză. Ripensia a practicat acelaşi joc bun de pase, a făcut presing avansat asupra adversarei sale, aceasta mulţumindu-se să surprindă echipa timişoreană pe contraatac, din păcate pentru formaţia din Becicherec, lipsa unui vârf capabil să puncteze decisiv pentru ea, s-a văzut foarte bine, cifra care puncteză introducerea mingii în plasa porţii adverse rămânând zero în dreptul echipei din comuna timişeană.

Un singur gol a mai fost marcat în partea secundă a disputei, un gol din lovitură de la 11 metri dictat de arbitrul întâlnirii după un henţ în careu făcut de unul din fotbaliştii echipei din Becicherec. Henţul a fost făcut în urma unui atac al Ripensiei Timişoara pe partea drepată, penalty-ul fiind transformat, în minutul 69, cu foarte multă siguranţă, de Cătălin Toma.
Ripensia Timişoara a obţinut o victorie de preţ pentru moralul său în vederea viitoarele confruntări oficiale, echipa din Becicherec fiind una din fruntaşele Ligii a treia, clasându-se pe locul secund al Seriei a patra, două sezoane la rând.
La capătul unui joc bine aşezat, un joc în care a dominat spiritul de echipă, Ripensia Timişoara a obţinut calificarea în turul patru al Cupei României, faza naţională, ediţia 2015-2016.
Unul din artizanii acestei victorii, de curând sosit în echipa „ripensistă”, mijlocaşul Florin Nanu, a declarat la finalul jocului: „În teren a fost bine! În primul rând ţin să spun că a fost foarte cald, dar noi am fost pregătiţi de meci şi eram convinşi că o să obţinem calificarea mai departe. Mă aşteptam la o diferenţă aşa de clară pentru că noi avem echipă bună, iar jocul a demonstrat asta.”
Antrenorul principal al echipei Ripensia Timişoara, profesorul Cosmin Stan, a declarat următoarele, la finalul meciului: „A fost o victore concludentă, dar s-a văzut ceea ce am anticipat înainte de joc, s-a văzut că ei sunt într-o altă fază a pregătirii. Deci, noi am avut două jocuri oficiale, ei au avut doar jocuri amicale şi, pentru că mai au trei săptămâni până când începe campionatul divizei „C”, probabli că nu au insistat pe prospeţime. S-a văzut că din punct de vedere al prospeţimii, noi am fost mult peste ei. Sunt foarte mulţumit de începutul acesta de sezon pentu noi, victorii la scor mare, victorii fără nici un fel de dubiu, fără nici un fel de problemă. Nu pot să fiu decât foarte mulţumit de randamentul jucătorilor până în momentul de faţă. Astăzi chiar am avut multe momente în care am jucat foarte economicos. Ne-am gândit şi pentru ce urmează. Am întâlnit cel mai greu adversar cu care puteam juca. Aşa consider eu. Dacă în turul patru vom întâlni tot un adversar care să fie cel mai greu, nu e nici un fel de problemă. Eu sunt convins că o să trecem şi de turul patru.”
„Ripensia a fost echipa mai bună astăzi. A meritat victoria. Îi felicit pentru victorie! Sincer, Cupa nu făcea parte din planurile noastre. Noi suntem în plin cantonament. Chiar a picat într-un momnt nu foarte bun pentru noi. Suntem încă într-o perioadă de pregătire, într-o perioadă de căutări. Dacă aţi observat, astăzi am jucat fără nici un atacant, nu aveam nici unul. Dar, să nu căutăm scuze. Ăştia suntem astăzi, noi, munca o vom începe peste trei săptămâni, iar atunci vă promit că o să arătăm altfel. Exact aşa cum vreau eu şi cu completarea lotului şi altcumva din punct de vedere fizic şi tehnico-tactic”, a spus antrenorul echipei „Nuova Mama Mia” Becicherecu Mic, Sorin Bălu.
Echipele aliniate la startul meciului au fost:
Ripensia Timişoara: Rădulescu – Popa, Francescu, Luca, Toma – Păscăleanu, Zaluschi, Briciu – Blănaru, Trifu, Nanu. Antrenor, Cosmin Stan (principal), Mihai Hromei (secund). Au mai evoluat, înlocuindu-şi coechipierii: Stancu, Herțanu, Mediop, Popescu.
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic: Culda – Telescu, Hodorog, Niţă, Radu, Ştefănescu, Negruţ, Artimon, Luţă, Stefanovici, Tăbăcaru. Antrenor, Sorin Bălu. Au mai evoluat, înlocuindu-şi coechipierii: Mărginean, Saizu, Nicoară.
Arbitrii jocului au fost: Nicolae Drăgoi (centru), Gabriel Golosie (asistent), Lavinia Bozdog (asistent).
Următorul tur al Cupei României, faza naţională, va avea loc în 26 august, Ripensia Timişoara urmând să evolueze de la ora 17:30.
Cornel SERACIN

