
O veste tristă pentru iubitorii fotbalului timișorean a venit aseară din Spania. A încetat din viață MARCEL SABOU, fost jucător al Politehnicii Timișoara la mijlocul anilor '80. Acesta a murit la vârsta de 59 de ani, după o lungă luptă cu scleroza laterală amiotrofică (SLA).
Sabou a fost diagnosticat cu temuta scleroză laterală amiotrofică în 2013. De atunci, el a luptat din toate puterile pentru a întârzia inevitabilul, încercând în același timp să dea vizibilitate acestei boli neuromusculare degenerative, care l-a răpus în cele din urmă.
Marcel Sabou a rămas în occident în luna august 1989, pe când se afla la un turneu în Spania, alături de Dinamo București, unde s-a transferat după ce în sezonul 1985-1986 a evoluat pentru Politehnica Timișoara pe prima scenă a fotbalului românesc.
După ce s-a pregătit cu Rayo Vallecano, Sabou a ajuns la echipa satelit a lui Real Madrod, Castilla, unde a fost antrenat de Vicente del Bosque și i-a avut colegi pe Santiago Canizares sau Ismael Ursaiz.
În vara lui 1990 s-a transferat la Tenerife, unde a jucat la nivelul primei ligi spaniole.
A jucat apoi pentru Racing Santander, în liga a doua, între 1991 și 1993.
Între 1993 și 1996 Sabou a jucat la Sporting Gijon, iar în cele trei sezoane a marcat de șase ori în 72 de meciuri.
Finalul carierei l-a prins la Deportivo Chavez, în prima ligă din Portugalia.
La 32 de ani s-a retras, după ce a jucat 59 de meciuri și a marcat de 10 ori pentru portughezi.
Dumnezeu să-l odihnească!

