Anunțul a fost făcut de viceprimarul Timișoarei Cosmin Tabără, care explică dotările pe care le va avea arena.

„Este gata și expertiza tehnică și DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) pentru arena de rugby de pe strada Pictor Theodor Aman. Așa că mai avem de așteptat, dar semnele sunt excelente. Fiindcă nu există altă variantă decât munca, muncă și pragmatism pentru a recupera timpul pierdut atâția ani. Ne lăudăm să avem o echipă de rugby campioană, o echipă care a câștigat Cupa României, iar acum este calificată în finala Cupei României. Dar ce ne facem atunci când trebuie să recunoaștem că băieții se antrenează în condiții groaznice? Acceptate de către federali doar pentru că nivelul infrastructurii în tara este deplorabil, și nu din alte motive. În aceste condiții, eu zic să ne bucurăm de prezența României la Mondiale și să nu o judecăm pentru rezultatele din grupă. Am ales să mă implic și aici, iar în acest scop, în urma cu mai bine de un an de zile, am demarat un proiect amplu pentru refacerea bazei. Acest DALI, avizat condiționat de către Comisia CTE, va fi aprobat și în Consiliul Local. Cui se adresează acest proiect? Se adresează sportului de masă și performanței, deopotrivă! Copiilor, dar și părinților, fără a exclude performanța. Ce prevede proiectul? Baza prevede construcția unei tribune cu o capacitate de 1800 locuri, cu vestiare, camere tehnice, centru de recuperare, spații destinate arbitrilor, parcare pentru autocare, un teren acoperit cu iarbă, nocturnă. Și un teren de antrenament. De asemenea, destinat exclusiv copiilor, va exista un teren de 60×40 , pe gazon sintetic, care primăvara și toamna, va fi acoperit cu balon. Sunt convins că și cei mici, și juniorii trebuie să aibă vestiare separate de cele ale seniorilor, astfel că baza va avea și un corp de clădire cu vestiare, grupuri sanitare, centru de recuperare, dar și o sala de fitness unde și părinții vor avea acces.

În plus, o cafenea pentru socializare, de unde părinții să își poată urmări copiii la antrenament. Știu, pentru mulți par toate acestea par povești și parcă îmi vine să înțeleg lipsa de încredere față de asemenea perspective ale rugbyului timișorean. Înțeleg și că, în ultimii 34 de ani, au fost multe promisiuni, dar, de data aceasta, vă asigur că exact așa se va face. La fel cum se va face și cu stadionul <<Eroii Timișoarei>> - Lego sau baza Mircea cel Bătrân a cărei construcție va începe și ea”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.