O competiție sportivă de tradiție va avea loc în următoarele zile într-o comună din Timiș. Succesul edițiilor precedente, în care s-au adunat mulți competitori, face ca acest eveniment să fie așteptat cu mult interes și anul acesta.
Este vorba de Cupa Pipatch de la Lovrin, manifestare ajunsă la ediția a IV-a. Vor avea loc întreceri de fotbal, tenis de câmp, tenis de masă și handbal, acestea făcând parte din „Zilele Comunei Lovrin”, un eveniment mai amplu, care va culmina cu spectacole de muzică ușoară și populară, în 29 și 30 iunie.
Cupa Pipatch se va desfășura între 23 și 25 iunie.