Anul 2009 a adus o premieră în istoria literaturii române. La 8 octombrie 2009 Herta Müller a primit Premiul Nobel pentru literatură, acordat „persoanei care a realizat cea mai uimitoare lucrare de literatură în direcţia idealului”, aşa cum a cerut Alfred Nobel în testamentul său. Numai că ea a fost nominalizată pentru a treia oară de Germania, ţara sa de adopţie, acolo unde a decis să se refugieze de dictatura comunistă.

Originea şi studiile

S-a năcut în judeţul Timiş, la Niţchidorf, în data de 17 august 1953. Tatăl ei a fost un şvab bănăţean şi, ca mulţi alţi cetăţeni români de naţionalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, apoi, după război, şi-a câştigat existenţa ca şofer de camion. După venirea la putere a comunismului în România, acesta a fost expropriat – asemeni altor cetăţeni – de noul regim. Mama scriitoarei a fost deportată începând cu 1945, timp de cinci ani, în Uniunea Sovietică, în fostul lagăr de muncă forţată de la Novo-Gorlovka, astăzi în Ucraina.
Herta Müller a spus că regimul dur la care i-a fost supusă familia a influenţat-o decisiv, iar asta se vede în scrierile sale, pe care le consideră anti-dictatură. Despre copilăria sa, scriitoarea spune că a fost şi tristă, şi fericită. „Aşa cum e de obicei pentru copii. Şi fericirea, şi nefericirea la un copil se schimbă foarte repede şi merge una în alta”. „Timpurile au fost cum au fost, stalinism şi frică, era o frică politică la oamenii maturi. Mama mea a fost într-un lagăr de muncă şi poate că un copil simte destul de bine dacă părinţii duc cu ei o greutate şi asta am simţit probabil şi eu”, a declarat laureata premiului Nobel pentru literatură.
Herta Müller a făcut studii de germanistică şi de limbă şi literatură română la Universitatea din Timişoara, în perioada 1973–1976.

Persecuţia în comunism

Începând cu anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenţi şi scriitori şvabi bănăţeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Acest fapt a adus-o în atenţia Securităţii. În alocuţiunea rostită la Stockholm, pe 10 decembrie 2009, Herta Müller i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: „Din fericire am întâlnit în oraş (la Timişoara) o mână de tineri poeţi din Grupul de Acţiune Banat. Fără ei nu aş fi citit cărţi şi nu aş fi scris nicio carte. (…) Cu ajutorul acestor prieteni am supravieţuit. Fără ei n-aş fi rezistat represiunilor. Mă gândesc astăzi la aceşti prieteni. Şi la cei pe care Securitatea îi are pe conştiinţă şi care se află astăzi în cimitire”.
După 1977 Müller a făcut parte şi din cenaclul literar (Literaturkreis) „Adam Müller-Guttenbrunn”, afiliat Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara.
Un grup de zece tineri poeţi au debutat cu versuri în antologia de poeme tradusă în 1982 în limba română, „Vînt potrivit pînă la tare”, grup din care făcea parte Herta Müller alături de colegii săi Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok, Rolf Bossert, Horst Samson şi alţii. După terminarea facultăţii, Herta Müller nu s-a prezentat la locul repartizat în învăţământ, dar a obţinut un post privilegiat, de traducător, la întreprinderea „Tehnometal”. Acest lucru a fost posibil datorită intervenţiei scriitorului şi redactorului-şef al ziarului „Neue Banater Zeitung”, Nikolaus Berwanger, prieten apropiat cu directorul uzinei Tehnometal, Pitzer. La scurt timp însă, tânăra scriitoare a fost demisă din cauza refuzului de a colabora cu securitatea comunistă. Ulterior aceasta şi-a câştigat traiul – ca toţi ceilalţi absolvenţi de universitate care nu s-au prezentat la postul repartizat iniţial în învăţământ – lucrând ca învăţătoare şi profesoară suplinitoare în diferite şcoli, printre care şi în Liceul „Nikolaus Lenau”, precum şi acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină şi ucide”.
Volumul de debut, „Niederungen” - „Ţinuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura care i-a „curăţat” simţitor manuscrisul, volumul fiind totodată premiat de Uniunea Tineretului Comunist la secţiunea „lucrări în limbile naţionalităţilor conlocuitoare”. Doi ani mai târziu cartea a fost publicată şi în Republica Federală Germania, exact aşa cum fusese scrisă de autoare. Reacţia autorităţilor din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.
Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn”, Franz Thomas Schleich a raportat Securităţii că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” - „Depresiuni” sau „Ţinuturile joase”, conţine „orientări anti-statale”. Concret, într-o notă datată 16 martie 1982, „Voicu” scria: „Critică şi iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi ce rost au aceste texte?!”. Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller.
Începând cu 1982 i s-au permis trei vizite în Germania Federală, din care s-a întors de fiecare dată în România. Totuşi, Herta Müller a emigrat în februarie 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soţul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner.

Activitatea literară

În 1995 scriitoarea a devenit membră a Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă şi Poezie) şi a început să primească numeroase invitaţii de a preda la diverse universităţi din Anglia, Statele Unite şi Elveţia.
Dintre lucrările sale amintim: „Animalul inimii” („Herztier”, 1994), „În coc locuieşte o damă” („Im Haarknoten wohnt eine Dame”, 2000); „Regele se-nclină şi ucide” („Der König verneigt sich und tötet”, 2003), „Patria mea era un sâmbure de măr” („Mein Vaterland war ein Apfelkern”, 2014). În 2005 a publicat în limba română colecţia de poezii „Este sau nu este Ion”.
Literatura Hertei Müller şi angajamentul ei curajos pentru respectarea drepturilor omului, pentru libertate şi democraţie, pentru clarificarea trecutului dictatorial, atât cel comunist cât şi cel fascist, i-au conferit un loc de vârf în literatura universală. Cărţile ei au fost traduse în peste 20 de limbi, printre care engleză, franceză, italiană, spaniolă, norvegiană, japoneză, chineză şi altele.
În 1999 scriitoarea de origine română a fost propusă de guvernul german pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În anul 2008 propunerea pentru această prestigioasă distincţie a fost reiterată a doua oară, tot de către Germania.
În anul 2009 a publicat capodopera „Leagănul respiraţiei” („Atemschaukel”), în care a scris despre deportarea unor cetăţeni români de naţionalitate germană, trimişi la muncă în Uniunea Sovietică şi supuşi unui regim de exterminare. Acelaşi an avea să-i aducă o nouă nominalizare – a treia oară avea să fie cu noroc: pe 8 octombrie 2009 Hertei Müller i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universal dezrădăcinaţilor”, fiind a douăsprezecea femeie care era răsplătită cu acest trofeu. Conform secretarului permanent al Academiei Suedeze, Peter Englund, Müller se potriveste „perfect” criteriului. „Pe de o parte este un autor excelent cu un limbaj cu adevărat fantastic, şi pe de altă parte are capacitatea de a te face conştient cu privire la viaţa dusă sub dictatură, ce înseamnă să faci parte dintr-o minoritate într-o ţară şi ce înseamnă exilul”.
Englund a lăudat „precizia cuvintelor” Hertei Müller. „A trăit sub o dictatură care în mod constant a folosit greşit şi a abuzat de limbă, obligând-o pe aceasta să fie foarte sceptică în privinţa folosirii cuvintelor, a limbajului. Deţine o foarte ascuţită precizie în limbajul folosit”, a menţionat Englund.
La momentul anunţului Academiei Suedeze, Herta Müller a declarat, potrivit Reuters, că dictatura a determinat-o să scrie. „Scrisul meu s-a referit întotdeauna la cum apare o dictatură, cum poate apărea o situaţie atunci când o mână de oameni puternici domină o ţară, iar ţara dispare şi rămâne numai statul”, a spus scriitoarea. „Cred că literatura provine întotdeauna din lucruri care au făcut rău cuiva, şi există un fel de literatură unde autorii nu îşi aleg subiectele, ci au de a face cu un subiect care a venit asupra lor. Şi nu sunt singurul autor în această situaţie”, a mai precizat Herta Müller.
Valoarea premiului era de 10.000.000 coroane suedeze, ceea ce echivala cu 972.000 Euro. În realitate o asemenea distincţie nu poate fi însă cuantificată, ea aducând posesorului o valoare uriaşă, un capital de imagine şi o autoritate simbolică. Ceremonia de înmânare a premiului a avut loc pe 10 decembrie 2009 la Stockholm. Odată cu primirea prestigiosului trofeu, Műller a intrat în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toţi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură.
Ca o premoniţie, într-un interviu publicat în „Observator cultural” la 27 septembrie 2007, Stefan Sienerth a declarat: „... cred că dacă Herta Müller ia mâine Premiul Nobel, literatura română şi dicţionarele de literatură română o vor accepta subit”.
De-a lungul timpului scriitoarea a fost recompensată cu peste treizeci de premii literare, iar unele dintre scrierile sale au stat la baza unor filme de lung metraj şi documentare.
În anul 1993 regizorul Stere Gulea a regizat filmul „Vulpe vânător”, realizat după romanul Hertei Müller „Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul”; o producţie care surprinde atmosfera tensionată de dinaintea revoltei de la Timişoara, care a dat startul Revoluţiei din 1989 ce a dus la căderea regimului comunist.
În 2010 Helmuth Frauendorfer şi Michael Baum au semnat un film documentar, „An den Rand geschrieben - Rumäniendeutsche Schriftsteller im Fadenkreuz der Securitate” în care au abordat subiectul presiunilor făcute de securitate asupra scriitorilor germani din Banat şi evoluţia literaturii de limbă germană în vestul României în anii ‘70 şi ‘80. În film este narată viaţa scriitorilor Herta Müller, William Totok, Gerhardt Csejka, Horst Samson, Richard Wagner şi Johann Lippet. Documentarul a fost sponzorizat de ministrul pentru cultură şi medii din Republica Federală Germania, conform unei decizii a Bundestagului german.

Activitatea politică

În ziarul „Frankfurter Rundschau” din 17 iulie 2008, adresându-se lui Horia-Roman Patapievici, scriitoarea a protestat împotriva invitării foştilor colaboratori ai Securităţii Sorin Antohi şi Andrei Corbea Hoişie de către Institutul Cultural Român la Berlin la conferinţa organizată la 19-25 iulie 2008. Într-un articol publicat în revista „Die Zeit”, ediţia din 23 iulie 2009, sub titlul „Die Securitate ist noch im Dienst“ – „Securitatea este încă în serviciu”, Herta Müller a descris maşinaţiile la care a fost şi la care mai este supusă până în prezent de către lucrători ai serviciilor secrete româneşti.


Răzvan IDVOREAN