Moment aniversar pentru fandom-ul S.F., anul acesta, revistei „Helion” i s-a marca împlinirea a patru decenii de la apariție. Sigur, revista este cea a Clubului de anticipație „Helion”, Club de Artă, S.F. și F., al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Fiind vorba despre „Helion”, acest Club și revista lui sunt strâns legate de profesorul Cornel Secu, fondatorul lor. Altfel spus, dacă „Maître”, așa cum îi zic apropiații, nu era, clubul și revista „Helion” nu ar fi existat, dar așa, ele există, de 41 ani, Clubul și de 40 ani, revista. Atât clubul cât și revista au aceeași lună de întemeiere, martie, doar că diferă ziua și anul. Dacă clubul „Helion” s-a fondat în 18 martie 1980, revista clubului a avut prima ediție în 25 martie 1981.
Fondatorul clubului și al revistei „Helion”, profesorul Cornel Secu, a fost aniversat anul acesta la 75 ani de viață, reunirea clubului din 26 februarie însemnând o festivitate prin care helioniștii l-au serbat pe fondatorul clubului „Helion”, în mediul on-line.
Cornel Secu este absolvent al facultății de Filologie, Universitatea din Timișoara, promoția 1969. Profesor de română și latină la Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, din Câmpulung Moldovenesc, instructor al Casei de Cultură a Studenților, Timișoara, din martie 1972, până în martie 1981, coordonator al cercurilor și cenaclurilor de la Casa Studenților și, apoi al activității de club. Împreună cu scriitorul bănățean Marcel Luca a editat în 1972, 1973, 1974 primele numere ale revistei „Paradox”, prima revistă a unui club din România. În 1980, Cornel Secu a înființat, la Casa Tineretului din Timișoara, clubul de anticipație „Helion”, pe care l-a coordonat până în anul 2014. Din 1981, până în prezent, redactor șef al revistei tipărite „Helion”, din 2010, până la 30 decembrie 2016, redactor-șef al „Helion Online” (67 de numere), președinte executiv al A.R.C.A.S.F. (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction), laureat al premiului pentru promotor, acordat de Societatea Europeana de S.F. - Eurocon 1994, Diploma de Excelență a Primăriei Timișoara, oferită în anul 2007, autor al mai multor articole, cronici, interviuri în „Forum”, „Paradox”, „Helion” etc.,.
Am realizat, în cele de mai sus, doar o scurtă incursiune în bogata biografie a părintelui „Helion”-ului, Club de Artă, Science-Fiction și Fantasy.

Cu prilejul aniversării celor patru decenii de la apariția primei ediții a revistei „Helion”, în cele ce urmează, vă invităm să citiți un interviu acordat publicației on-line www.ziarultimisoara.ro de fondatorul clubului și revistei „Helion”, profesorul Cornel Secu.

- Când ați început să activați în presa din România?

- Am început să activez, din 1968, când a apărut revista „Forum” a Universității din Timișoara. În această revistă au fost primele articole scrise. Am avut două rubrici: rubrica „Arhivă” și rubrica „Sport”. Rubrica „Sport”, pentru că eu am făcut sport de performanță, fiind atlet la Știința Timișoara, un an de zile, dar am putut să am tangențe cu sporturile, nu numai cu atletismul, dar și cu baschetul, cu volei-ul, mai puțin cu fotbalul.
În articolele respective, în rubrica „Arhiva”, există un „Fond Vukovics”, un fond foarte puțin cunoscut și cercetat de istoricii români. Costin Feneșan a scris ceva despre subiect. „Fondul Vukovics” e împărțit în două țări, în România și-n Serbia, iar în România era în cinci locuri, la Arhivele Naționale, la Arhivele din Timișoara, la Biblioteca Județeană Timiș, la Biblioteca Central Universitară și la Biblioteca Județeană Arad. Este important acest Fond pentru că, conține foarte multe documente din perioada de sfârșit a secolului al XVIII-lea și până după anul 1850. Așa am descoperit că în „Fondul Vukovics”, la revoluția de la 1848, în Consiliul Comunal al Timișoarei a fost și un român pe care-l chema Rotaru și era din Mehala și că a solicitat și a și obținut terenul pe care se ridică acum catedrala din Mehala. Acest document este redactat și în limba română.
La rubrica „Sport” am scris despre echipa de baschet care era atunci foarte bună, avea și jucători de națională și învingea fără foarte multe dificultăți echipele care trăgeau la titlu, Steaua, CCA (cum era atunci) și Dinamo București. Dintre echipele studențești era cea mai bună. Stăteam bine la volei masculin, la volei feminin, la handbal feminin și masculin, iar la handbal feminin era campioană. Aveam o colegă de grupă, Caspari, Eva Caspari, care era pivot și era și campioană națională, dar a fost și campioana Europei. Lupta se dădea între Știința Timișoara și Rapid București, la feminin. Deci, eram bun cunoscător al sportului universitar și am scris despre el.

- Care este istoria de început a clubului HELION? Cum ați decis numele clubului? A fost o decizie a dumneavoastră sau a fost una de grup? De ce HELION?

- „Helion”-ul este un nume dat de către mine, când am hotărât să înființăm clubul. Înainte de a înființa clubul au fost mai multe nume, cred că vreo 10, și din toate, eu am reușit să-l impun pe acesta. Nu cu greutate, pentru că atunci nu se impunea. Trebuia să-l impui la conducerea Casei Tineretului, pentru că acolo s-a înființat. La conducerea Casei Tineretului era o doamnă, Teodora Ghinea-Nagy, care era mai deschisă la nou, iar Helion-ul e un nume neutru care nu are nicio legătură politică, se referă la nucleonul de heliu, iar simbolistica lui a fost să existe ca o ardere continuă. Heliul este în Soare, iar acolo arderile sunt continue, până când moare și Soarele odată, dar mai e până atunci. Deci, decizia cu „Helion”-ul, se poate spune că e o decizie individuală, dar eu am fost și am prezentat-o la directoare și a fost de acord cu ea, cu denumirea asta, și așa s-a fondat clubul cu denumirea asta. La prima întâlnire, istoria e puțin șmecheră aici, nu au fost chiar membri fondatori, în 18 martie 1980. Membri fondatori au venit în 25 martie, la o săptămână după prima întâlnire, Marcel Luca, Lucian Ionică, Silviu Genescu, Dușan Baiski și eu, toți debutaseră în S.F., iar unii erau cu destul de multe povestiri publicate. Marcel Luca era format scriitor, dar ceilalți au crescut mult în valoare la „Helion”. La prima întâlnire a fost numai Zoltan Barra, care a plecat în Germania, în vara lui ̓80 cred, iar ceilalți, erau elevi de la licee, Liceul Azur, Liceul 7, Informatică și cam atât.
Mai târziu am avut mai mulți elevi de la Liceul de Telecomunicații, iar pentru că-l cunoșteam pe directorul acestui liceu, profesorul Ioan Dăneți, care a fost și inspector școlar, am organizat la acest liceu două întâlniri sub genericul „100 de minute în compania anticipației”, una în toamna lui ̓80, iar cealaltă în ̓81. După fiecare întâlnire am avut câțiva elevi care-au venit la Club, iar unii s-au detașat, cum ar fi Achimescu, și când au devenit studenți au revenit la Club, dar s-au implicat mai mult în activitatea studențească, n-au fost atât de creativi.
Când am ajuns la Casa Tineretului am impus acolo emisiunea „60 de minute plus”, iar în toamna lui ̓83 am încheiat emisiunea.
„Helion”-ul, într-un an de zile, a devenit un club foarte important pentru că s-a dezvoltat cu oameni tineri și a plecat la drum cu câțiva oameni cu experiență, Lucian Ionică, Marcel Luca, Dușan Baiski, Silviu Genescu și cu mine, toți aveam experiență, și eu nu atât cu experiență literară cât mai mult experiență organizatorică. Avem 8 ani de zile în spate de management cultural, care nu era de ici de colo, ci de la Casa Studenților, iar Casa Studenților din Timișoara era pe atunci numărul 1 în țară. Eram eu, Țăpârdea, Viorel Marineasa, Daniela Gheorghiu, Emilian Dumitru, Achim Ciucurel (nepotul poetului-țăran din Șoșdea, Ioan Ciucurel). Eram o trupă extraordinară. Valeriu Panasiu, directorul Casei, avea oameni foarte buni cu care să lucreze.

- Care este istoria începutului revistei HELION?

- Noi ne-am înființat clubul în martie, iar în toamna lui ̓80 a fost Convenție Națională la Timișoara, iar noi am devenit co-organizatori ai Convenției Naționale, și în cadrul Convenției am lansat un FANZIN, micro-FANZIN al clubului Helion, pe care l-am prezentat la întâlnirea de acum 5 ani, când a fost aniversarea de 35 ani. Noi, pentru început, nu ne-am propus să tipărim o revistă în primul an. Trebuia să ne evaluăm forțele, să vedem cum stăm, și nu era chiar simplu să tipărești o revistă. Nu era simplu nici să editezi un micro-FANZIN, cum era cel pe care noi l-am făcut în 200 de exemplare. L-am tipărit la Electrotimiș pentru că aveam în club un membru, Emerich Algayer, șeful atelierului tipografic de acolo, creator de bandă desenată. Emerich Algayer are o bandă desenată în primul număr.
Revista a avut un rol foarte mare în creșterea prestigiului clubului „Helion”, la nivel local, național și internațional. La fel și concursul de proză scurtă, „Helion”, care a lansat și consolidat în lumea S.F.-ului nume importante precum Ovidiu Pecican, Alexandru Ungureanu, Rodica Bretin, Sergiu Someșan, Cristian Mihail Teodorescu, Liviu Surugiu ș. a.
Nu eram angajat la Casa Tineretului, în ̓80, când am înființat Clubul, eram angajat la Casa Studenților. În decembrie, se făceau proiecte pentru anul viitor, atunci i-am spus directoarei să mă treacă cu o publicație, o revistă a clubului „Helion”, nu-i dădusem numele, putea să aibă alt nume decât „Helion”-ul. I-am spus ce tiraj va avea, i-am spus că o vom vinde și i-am dat garanții că vom scoate bani din această revistă. Am avut totdeauna venituri consistente, pentru că toate costurile de tipar erau acoperite din publicitate.
Primul număr din revistă a ieșit în 25 martie 1981, iar primul număr nu arăta rău. Nu mi-e rușine cu niciuna dintre ediții. Singura chestie era că cei de la comitetul județean al tinerilor comuniști au schimbat vreo două-trei fraze pe acolo ca să dea mai bine, dar în rest, cum scrisesem eu acolo cuvântul de-nceput nu avea nicio legătură cu partidul și cu tineretul comunist, ca arondare ideologică. Au trecut „pentru educația tineretului revoluționar”, niște chestii de genul acesta. Ionel Cioaric era șeful secției de propagandă la județeana tinerilor comuniști, și-a băgat pixul, un tip bine școlit. Am avut mari dificultăți cu Cioaric pentru că, fiind cu facultate la zi, era mai greu de strecurat anumite texte. Când la secția de propagandă a județenei de partid a fost activist Mihail Glăja, care răspundea de presă, acesta era mai ușor de convins să accepte anumite texte pentru a fi publicate.
Primul număr l-am editat din fonduri proprii, ale Casei Tineretului, iar Casa Tineretului se autofinanța, nu era la bugetul public.
Materialele le-am strâns în decembrie și ianuarie, pe urmă au început vizele. Cu primul număr nu am mers la București, dar cu numărul doi am ajuns și la București. Ca să poată fi tipărită, revista nu intra la tipar fără vizele secției de propagandă de la județ. Fără vizele secției de propagandă nu se putea tipări nimic.
Toată literatura S.F. puteai să o strecori mai ușor decât alt gen de literatură. În general, era literatură esopică.

- Au fost, în prozele publicate în paginile revistei, aluzii la regimul totalitar din acel vremuri?

- Nu, direct nu erau. Erau proze în care se găseau și personaje care erau dictatoriale, dar erau puse într-o civilizație cosmică și nu terestră și așa era greu să fie repudiate de reprezentanții regimului. Nu făceau referire nici la țară, nici la sistem. Nu erau împotriva lui Ceaușescu în mod evident, în niciun caz. Și acestea au fost trunchiate și s-au scos unele pasaje care se păreau „periculoase” sau chestii de acest gen. În momentul în care apărea în text un cuvânt, „democrație”, și era într-un alt context decât democrația socialistă, ori îl schimbai, ori trebuia reformulat acolo tot pasajul, cădea.

- Ați avut dificultăți la editarea revistei HELION?

- La început am întâmpinat dificultăți de editare a revistei, pentru că programul de tipărituri al județului era un program ținut de secția de propagandă a partidului comunist de la județ.
Revista „Helion”, la început, a fost 5 lei, apoi 8 lei, apoi 12 lei, ori 12 lei, la un tiraj de 7.500 (prima ediție), 15.000 și apoi 25.000, având șapte, opt reclame, unde majoritatea reclamelor erau 7.500 de lei. Deci, numai din reclame se plătea prețul de producție, iar noi o distribuiam prin direcția regional de poștă și telecomunicații, cu sprijinul unui om deosebit pe care-l chema Ion Marinescu, un tip extraordinar, de treabă, absolvent de filologie și care se bucura la fiecare apariție a „Helion”-ului. Niciodată nu s-a întârziat cu decontările. Comisionul de distribuție era 11% din prețul revistei. Ei luau revista din tipografie, noi rețineam 200 de bucăți, iar restul era distribuit în toată țara. Primul număr a fost numai în Regionala P.T.T.R., Timiș, Caraș, Hunedoara și Arad, dar numărul 2 a fost în toată țara.
Aveam și zilele „Helion”, cu filme, abonamente și se adunaseră foarte multe venituri. În ̓83 am vrut să scoatem două numere din „Helion”, dar n-am putut pentru că mereu se invoca „criza de hârtie”. Am obținut, cu revista „Helion”, două premii europene, la Convențiile Europene, la Brighton (Anglia), în 1984 și la San Marino, în 1988, iar cu „Biblioteca Nova”, în 1989, la „Eurocon”-ul de la Budapesta. Revista „Helion” se găsește în cea mai mare bibliotecă destinată literaturii S.F. din lume, biblioteca de la Liverpool (construită cu fonduri europene). Cele mai bune perioade ale revistei „Helion” au fost 1981-1990, 1994-1996, 2006-2010 și 2013-2019.
În ̓90 eram la Casa Universitarilor, dar în ̓90 am fost prin spitale și revista care-a ieșit în ̓90, a ieșit la sfârșitul anului. Am fost prin Franța, la Strasbourg, în spitale. Am avut probleme de sănătate cu piciorul și am fost operat în Italia, dar am fost operat abia în martie ̓91. Între ̓91 și ̓94 n-am mai putut să scoatem revista. Am avut și probleme economice. Casa Universitarilor n-a mai mers bine și era riscant să tipărești ceva din cauza devalorizării, mai ales că nu se mai plăteau la timp, nu te alegeai cu nimic. A fost acea inflație galopantă în ̓92, ̓93, ̓94 chiar.
„Helion”-ul și-a continuat activitatea de club, dar fără revistă în ̓91, ̓92, ̓93… .
În ʼ94 și-n ʼ95 au apărut șase numere (patru în ʼ94 și două în ʼ95) și sunt în format A5. Atunci a apărut ca publicație a Asociației Române de Science-Ficțion (A.R.S.F.A.N.) și era publicată de „Sedona”, „Sedona” fiind firma mea. Cele șase numere din anii 1994, 1995 au apărut în distribuție națională și aveau un tiraj de 5.000 exemplare și nu au adus venituri. În primul rând, era obiceiul distribuitorilor de a nu deconta banii la timp. Plăteau după șapte luni sau unii nu mai plăteau deloc. Erau și mulți particulari atunci, apăruseră multe rețele de distribuție particulare și, pe la Galați, pe la Brăila, am avut probleme cu distribuția.
În formatul A5, cu această revistă nu am reușit să acoperim cheltuielile. În primul rând, cheltuielile de distribuție au crescut. La Marinescu erau 11%, după aceea au ajuns la 30 și, dacă era 30%, era bine, dar au ajuns la 32-35%, majoritatea. Singura chestie bună era distribuția în librării. Noi am distribuit revistele prin librării. Erau unele librării în care comisionul era în jurul a 20-22%. Comisionul era mare, prețul era mic și prețul era puțin mai mult decât prețul de producție, că nu puteai să pui... 1.500 lei era, atunci. Asta ar veni un leu și ceva. Nu acopeream cheltuielile, iar asta pentru că nu aveam reclame cum am avut în perioada de început a revistei.
După ʼ95, am concluzionat că nu merită să mai tipărim pentru că efortul financiar e prea mare față de rezultat, chit că, dacă avem un sponsor se putea continua, dar la acea oră era o perioadă foarte dificilă economic, iar etica comercială era la pământ. Atunci am făcut pauză în privința revistei tipărite. N-am mai scos nici „Biblioteca Nova” (până-n 2006, nu am mai scos).
Activitatea Clubului a scăzut. În 1999 am făcut ultima sesiune „Helion”, în 2000, n-am mai făcut-o, în 2001 am suspendat activitatea. Am mai ținut Revelioanele S.F. și ne mai întâlneam ocazional așa, la vreun restaurant, la o cafenea, pentru discuții. Dar, în rest, nu am mai avut o activitate organizată, ritmică.
Am început activitatea în 2005 și, imediat, în 2006 am scos revista și, tot atunci am scos și „Biblioteca Nova”. În 2006 am pregătit Almanahul Science-Fiction, am scos trei ediții, două de iarnă, care, de fapt, anunțau anul următor și una de vară care-a fost de mare succes, ca vânzări, dar am avut pierderi masive datorită firmei de distribuție, RODIPET. Ne-a dat banii cu țârâita și nu ne-a dat. În primul rând, 780.000 a fost debitul pe care ei îl aveau la noi. Am făcut toate prin altă firmă, unde aveam și mașini de tipar, dar Almanahul nu-l scoteam la această firmă, pentru că la tirajul mare (la început am avut 15.000 de exemplare, și mai târziu, la cel estival am avut un succes teribil) am fost nevoiți să-l scoatem la rotativă. Nu am avut retur. S-a vândut foarte mult la mare și-n stațiuni. RODIPET-ul a vândut la mare vreo 9000 de exemplare, ceea ce era extraordinar de mult, dar nu ne-a plătit banii din vânzări pentru c-a intrat în faliment.
După ce am renunțat la RODIPET am mers pe varianta cu SIMETRIA, dar nici această firmă de distribuție nu era din punct de vedere etic un partener corect. Deconta târziu. Până la urmă, decontau, dar era complicat. Ei aveau o rețea foarte bună de distribuție.
Oricum, atunci distribuția de revistă și de carte era dificilă și această distribuție ne-a creat probleme și nouă și atunci ne-am aliniat la acest capitol al perdanților, datorită distribuitorilor care, pe măsură ce nu decontau banii, măreau comisioanele. Librăriile, la fel. Singurele librării corecte au fost cele de stat, TIMLIBRIS-ul sau Bucureștiul, Compania de Librării. Erau serioși. Și la Craiova erau serioși și la Suceava, la Iași. Foarte serioși. Numai că ei nu puteau să vândă prin librării tipul acesta de publicație, pentru că era făcută pentru chioșc. Când am avut formatul A5, a mers în librării, dar nu am avut vânzări grozave.
În 2006, când am scos primul tiraj, a fost 5.000, din acestea am vândut vreo 3.700, apoi am scăzut tirajul, 4.500, 4.000 și tot mai jos.
Am dus-o greu în perioada de după 2008. Am scăzut aparițiile. Nu mai aveam șase apariții pe an. Am trecut la patru apariții și în 2008 am scos numai două apariții, iar în 2010, la fel. În 2011 nu am mai putut să finanțăm și am fost nevoiți să apelăm la bunăvoința autorităților județene.
Din 2010, revista am distribuit-o doar în Timișoara și mai trimiteam la cluburi, gratuit, revista. Nu ne-a mai interesat partea de venituri. Din 2010, am făcut Asociația „Helion” și am scos și revista on-line, iar on-line-ul avea vizibilitatea mult mai bună și ceea ce voiam noi să exprimăm în revista tipărită, am reușit să exprimăm în revista on-line. Atunci, revista on-line s-a impus rapid în lumea publicațiilor S.F. din România. Într-un timp foarte scurt am avut peste 5.000 de vizitatori unici. După noi, Gazeta S.F. avea vreo 600. Era un decalaj foarte mare. Sărisem de 40.000 de accesări.
A scăzut numărul de vizitatori datorită unui individ care nu a înțeles o treabă: a vrut să fim cosmopoliți și a schimbat site-ul din .ro, în .eu și atunci lumea nu ne-a mai găsit. Deci, acei vizitatori unici nu ne-au mai întâlnit. Până când am trecut la .ro a mai trecut un an și ceva, timp în care am scăzut și, după aceea, nu ne-am mai refăcut până acum la nivelul de început al revistei on-line.
Revista a avut un impact puternic pentru că a și avut colaboratori buni. Era Opriță, Robu, interviuri de calitate, oameni care știau să facă interviuri, Bădulescu, Szabo și fiecare găsea în revistă o porțiune editorialistă pe care puteau să o urmărească număr de număr.
Revista era atrăgătoare din punct de vedere al conținutului. Oamenii se regăseau acolo. Primeam mesaje de încurajare, primeam telefoane. Era ceva... număr de număr. Nu era simplu de editat o astfel de revistă, pentru că lucram cu amatori, nu se respectau termenele, deci, nu era o obligație contractuală și, atunci, era complicat din punctul acesta de vedere.
Au fost scoase 67 de numere pe mijloacele tehnice ale familiei Secu.

- Cum vedeți revista în viitor?

- Nu știu ce va fi în viitor. Eu aș susține varianta tipărită.

Interviu realizat de Cornel Seracin