Oare ce fiori te vor străbate, vizitatorule, oricare și de unde ai fi, când, venit la Anina, vei afla că pe aici, în urmă cu 35.200 de ani, a trecut cel mai vechi om modern din Europa?

Comoara antropologică

Explorată de speologii Pro Aqua Group din Timişoara, în 2002, şi cercetată în 2003, 2004 şi 2005, Peştera cu Oase a făcut ca numele Aninei (şi, implicit, cel al judeţului Caraş Severin şi al României) să facă înconjurul lumii. Dar şi să intre în conştiinţa antropologilor din marile universităţi din lume şi a oamenilor de rând ca fiind locul în care au fost descoperite oase aparţinând celor mai vechi oameni moderni din Europa.
Peştera cu Oase este o reţea alcătuită din 12 galerii, situată pe versantul Vestic al sistemului carstic Valea Minişului, de lângă Steierdorf/Anina, între Peştera Plopa şi Ponor. La cartarea acesteia au fost identificate trei sectoare importante. Peştera Plopa reprezintă sectorul inferior, de la intrarea în peşteră, până la Sifon. Urmează Puţul, de la Sifon la nivelul superior. Şi apoi Peştera cu Oase, alcătuită din 12 galerii, dintre care mai cunoscute sunt Galeria Culcuşurilor, Panta Strămoşilor şi Sala Mandibulei.
În 2002, în Sala Mandibulei a fost descoperită o mandibulă completă cu cinci molari (Oase 1). Cartarea din 2003 a evidenţiat, în Galeria laterală Panta Strămoşilor, un schelet facial superior de adolescent, cu şase molari, foarte bine conservat, oase parietale şi un temporal aproape complet (Oase 2). Iar prin săpăturile sistematice, dintre 2004 - 2005, au fost scoase la lumină un occipital şi câteva fragmente din calota craniană ale specimenului Oase 2.
Aceste cercetări au implicat o săpătură sistematică, o analiză geologică a sistemului subteran şi cartarea resturilor fosile de la supafaţă, provenind de la exemplare tinere şi adulte de Ursus spelaeus, Capra ibex, Canis lupus, M. Giganteus şi Homo Sapiens. Toate au fost aduse şi rearanjate de apă în zona strâmtă, din aval, încât acopereau aproape complet planşeul peşterii în zona superioară a Pantei Strămoşilor, pe o adâncime de 5-20 cm. Materialul osteologic şi întreg sedimentul au fost transportate în afara peşterii pentru curăţare şi pregătirea pentru analize.
În peşteră, deşi au fost găsite oase ale celor mai vechi oameni moderni din Europa, nu a fost constatată nicio activitate antropică (artefacte, cărbune, pictură murală) şi pentru a înţelege cum au ajuns oasele în subteran trebuiau analizate etajele superioare ale sistemului carstic, cu fauna pleistocenă pomenită şi depozite sedimentare nemişcate. Oase 1 şi Oase 2 sunt bine conservate, întrucât apar şi oase subţiri. Ele nu au fost afectate de eroziunea geologică şi nici de rozătoare, însă apar frecvent spargeri şi urme de colţi de urs de peşteră şi lup.

Oase 1 - cel mai vechi om modern - 35.200 ani. Şi Oase 2

O probă din mandibulă cu cinci molari (Oase 1), descoperită la suprafaţa depozitului de oase de urs de peşteră, a fost trimisă la Cluj şi apoi în SUA, la Oxford Radiocarbon UNIT (ORAU), care a stabilit o vârstă minimă de 35.200 ani radiocarbon. O altă probă a fost trimisă la Laboratorul de Dotări cu Radiocarbon al Centrului de Cercetări Izotopice din Groningen (Germania) pentru a obţine vârsta finită. Vârsta rezultată a fost de 34.290 ani radiocarbon şi o vârstă combinată de 34.950 ani radiocarbon. Dar datorită procedurii este posibil să fie valabilă prima vârstă, mai mare de 35.200 ani radiocarbon, iar omul să fie mai vechi de 35.200 ani radiocarbon. Ceea ce înseamnă că mandibula de Homo Sapiens cu cinci molari (Oase 1) este a celui mai vechi om modern din Europa. Ea avea detalii asemănătoare cu cele ale omului de Neanderthal, iar după analizele genetice pe ADN-urile ambelor specii, rezultă că acestea erau deja încrucişate. Această constatare este o premieră ştiinţifică, întrucât, deşi contemporane, se credea că aceste specii nu s-au încrucişat.
Oase 1 este o mandibulă robustă, care se diferenţiază, printr-o serie de trăsături, de oamenii arhaici târzii şi o apropie de oamenii moderni recenţi. În acelaşi timp, alte trăsături plasează Oase 1 între oamenii arhaici târzii şi oamenii moderni timpurii.
În 2009, pe baza fosilelor Oase 1, artistul Richard Neave a reconstituit faţa lui Homo Sapiens, din urmă cu 35.000 ani, ce a ales să trăiască la Steierdorf/Anina. În 2015 analiza ADN a relevat că Oase 1 era un bărbat cu un strămoş Homo neanderthalensis, 5-11% din genomul său provenind de la un om de Neanderthal.
Scheletul facial superior (Oase 2), cu şase molari, a fost descoperit în 2003. A aparţinut unui om modern robust, deşi era adolescent, şi prezintă o morfologie asemănătoare cu a bărbaţilor din Paleoliticul superior sau chiar a unor oameni actuali. Arcurile zigomatice, cu toate caracteristicile lor, se potrivesc cu ramusul larg al mandibulei (Oase 1). Având creste laterale separate, iar crestele spinale şi turbinale unite rezultă că aceste caracteristici sunt prezente la unii Homo Sapiens africani şi la oameni moderni timpurii din Vestul Eurasiei. Surprinzătoare la acest specimen este bolta palatină şi cei şase molari rămaşi, care vorbesc despre o dentiţie bine dezvoltată. Prin lăţimea coroanelor la primul şi al doilea molar se încadrează la neanderthalienii din Pleistocenul superior sau oamenilor moderni timpurii.
Parietalele (Oase 2) sunt nediferenţiate de cele ale oamenilor moderni, având, în aparenţă, o boltă rotunjită şi bose parietale proeminente, dar rotunkite.
Temporalul complet (Oase 2) prezintă cinci caracteristici care îl diferenţiază de neanderthalieni. Cea de-a treia - sutura scuamoasă - lungă şi moderat joasă este caracteristică pentru arhaici şi rar întâlnită la oamenii moderni. Cea de-a patra - creasta occipito-maistoidă - este caracteristică arhaică ce apare la oamenii moderni din Paleoliticul superior. Şi cea de-a cincea - canalele semicirculare din interiorul temporalului sunt caracteristice oamenilor timpurii şi recenţi. Însă poziţia înaltă îl plasează printre oamenii moderni.

Calota craniană (Oase 2), din păcate, proba pentru datarea cu radiocarbon a furnizat o cantitate insuficientă de colagen. Din acest motiv, au fost analizate, la Groningen, două mici fragmente din osul parietal posterior, fără sutură. Osul a fost tratat cu o soluţie de acid clorhidric HCl - 2% pentru decontaminare, însă materialul organic a fost insuficient pentru a măsura raportul C:N, element cheie pentru determinarea gradului de decontaminare. Rezultatul a fost datarea vârstei de 28.980 ani carbon, ceea ce înseamnă că Oase 2 are o vârstă de cel puţin 29.000 ani radiocarbon, însă nu putem şti cu cât este mai vechi.

Semnificaţiile Oase 1 şi Oase 2. Concluzii

Aceste oase prezintă o serie de caracteristici care le apropie de oamenii moderni recenţi. Printre ele bărbia ieşită în afară, un corp mandibular gracil, arcuri zigomatice plasate anterior, cu fose canine adânci. Ele nu sunt neapărat independente, iar unele sunt reflecţii secundare ale unor nivele biologice mai primitive. Deşi nu sunt cunoscute, fundamentele lor genetice sunt complexe.
Mozaicul din Peştera cu Oase subliniază că aceste resturi umane, cele mai vechi datate şi aparţinând oamenilor moderni din Europa, ne dezvăluie complexitatea limitei dintre oamenii moderni şi oamenii arhaici. Deşi moderni, oamenii aceştia nu erau întrutotul moderni. Majoritatea scenariilor privind apariţia oamenilor moderni şi dispariţia neanderthalienilor în Europa susţin dispersia populaţiei prin partea de Sud-Est. Aceste resturi (Oase 1 şi Oase 2) oferă o mică dar importantă imagine asupra biologiei cefalice umane, datată la 35.000 ani radiocarbon, şi apropiată de momentul probabil al dispersiei oamenilor moderni timpurii pe teritoriul din V şi N Bosforului.
În galeria urşilor de peşteră se dezvăluie un adevărat mozaic biologic, de trăsături moderne, arhaice şi neanderthaliene. Oasele fosile vorbesc despre încrucişarea acestor tipuri de oameni, dar şi că dihotomiile noastre paleontologice reuşesc să pună în umbră complexitatea evoluţiei biologice a acestor vechi oameni.
Cercetările din 2004 şi 2005 au fost suportate de Universităţi şi Instituţii prestigioase din SUA, Portugalia, Belgia. Şi au fost urmate de analize în Australia, Anglia, Norvegia,Germania şi Austria. Obţinerea noilor date şi coroborarea cu cele existente, dar şi cu cele obţinute la Mladec, Cioclovina, Peştera Muierii, Velike Pecina vor aduce dovezi noi privind pătrunderea şi anatomia primilor oameni moderni din Europa. Resturile din Peştera cu Oase sunt singurele care oferă dovada unei prezenţe mai vechi a oamenilor moderni în Europa şi au un rol esenţial în înţelegerea acestora.

George LÂNĂ