Inginerie & artă. Perspectiva aneantizării

Cel mai spectaculos culoar pentru a pătrunde în Anina este cel pe calea ferată, cu plecare din Oraviţa. Pentru cei care nu au aflat, această linie montană, de 33,4 kilometri, este cea mai veche de pe teritoriul actual al României, dar şi cea mai veche din Sud-Estul Europei, şi tot ca vechime, a doua din Europa. Din cauza terenului extrem de dificil - dealuri pietroase, cu cleanţuri abrupte şi văi, variabile ca lăţime şi adâncime - dar şi a lucrărilor inginereşti, de artă, deosebit de spectaculoase, traseul este supranumit Semmeringul Bănăţean.
Lucrările au început în anul 1860 şi s-au finalizat în 15 decembrie 1863, dată care coincide cu începutul transportului de cărbune de la Anina spre Dunăre, la Baziaş. Ca să vă faceţi o imagine a spectaculozităţii acestui traseu vă spunem că el aliniază 14 tuneluri (săpate cu dalta, ciocanul şi târnăcopul pentru că dinamita nu era inventată, cu lungimea totală de 2084 m, cel mai lung, de la Gârlişte, de 660 m şi unul din cele mai înguste din ţară) şi 10 viaducte (cu o lungime de 843 m, cel mai lung şi cel mai înalt, viaductul Jitin, de 131 m/37 m). Dar şi 9946 m ziduri de susţinere, 21.171 m treceri înguste, tăiate în stâncă şi 134 de curbe, astfel încât cei 33,4 km sunt parcurşi în două ore.
Transportul de călători a început abia în 4 aprilie 1869 şi asta tot din cauza terenului dificil. Ca să poate circula pe această linie, atât locomotiva cât şi vagoanele au fost construite special. După închiderea minei, a Fabricii de cherestea & de lăzi, a Fabricii de şuruburi şi a Atelierelor centrale, transportul de mărfuri dinspre Anina a scăzut dramatic, până aproape de zero, încât CFR Călători a anunţat că va renunţa la această rută deoarece devenise nerentabilă, deşi, se ştie, prezenta oareşce interes turistic.
Mai exact, ea urma să fie scoasă din circulaţia permanentă, urmând să rămână disponibilă doar pentru grupuri organizate. Pretenţiile erau mari, grupul de turişti trebuia să fie format din minim 30 de persoane şi, colac peste pupăză, trebuia cerută şi o aprobare cu cinşpe zile înainte. Aceste pretenţii au nemulţumit, în special, locuitorii zonei, iar domniile lor au reacţionat ferm şi au înaintat petiţii, însoţite de mii de semnături, la conducerea judeţului şi la Bucureşti, încât, în cele din urmă, CFR Călători a cedat pe cale nervoasă.

Remus Cherlea şi precizările sale

Socotind că iubitorii de peisaje şi trasee spectaculoase trebuie să afle cât mai rapid că acest miraculos Siemmering Bănăţean există şi chiar poate fi văzut cu ochii personali, am apelat la bunăvoinţa celui mai vechi şef de gară din zonă. Este vorba de domnul Remus Cherlea, orăviţan în ţoalele sale, de cincisprezece ani şeful gării din Oraviţa. După ce a fost păzitor de barieră la Lişava, 13 ani impiegat de mişcare în aceeaşi localitate şi la Remetea Mare, patru ani şef de gară la Anina, cum spuneam, este, de 15 ani, Tartorele chefere din zonă. Şi grijeşte, simultan, de obiectivele şi siguranţa transportului pe două trasee: Oraviţa - Grădinari - Surduc - Berzovia şi Oraviţa - Lişava - Gârlişte - Anina.
Traseul Oraviţa - Anina este funcţional şi apare şi în noul Mers al trenurilor, valabil de la 15 decembrie 2020. Deşi timp de 14 zile, între 3-18 decembrie anul trecut, linia a fost închisă din cauza zidului de sprijin, de la kilometrul 9, între Oraviţa - Lişava, care a cedat. Există o echipă, care verifică, zilnic, starea terasamentului, a liniei şi a lucrărilor de artă şi comunică problemele ivite, astfel încât, atunci când este cazul, se stabilesc restricţii. De mulţi ani, între Oraviţa şi Anina circulă un singur tren format din locomotivă (Diesel hidraulic, specială, cu două compresoare, de 1.250 CP) şi două vagoane tip salon.
Fiecare are trei compartimente, două mai mari, cu bănci de lemn, pentru călători, şi unul mai mic, cu sobă pe lemne şi cazan cu apă, care se transformă în vapori ce ajung apoi în calorifere. Pe lângă cele două vagoane, aflate zi de zi pe traseu, există încă două, fabricate tot în 1914, cu RK-ul la zi, revopsite şi cu 66 de locuri fiecare, care pot fi ataşate atunci când numărul de turişti depăşeşte aşteptările. Spre disperarea unora, întotdeauna trenul pleacă din Oraviţa la ora 11:15 şi ajunge la Anina la 13:15, staţionează 1:15 şi la 14:40 porneşte spre Oraviţa, unde ajunge la 16:40. Până la noi ordine, costul unui bilet este de 14,2 lei.
Din punctul nostru de vedere, fiecare dintre dumneavoastră îşi poate permite să cheltuie 100-200 lei, încât, plecat de la Timişoara, să poată vedea ultraspectaculosul Semmering Bănăţean, cu peisajele sale mirifice în toate anotimpurile. După cum pretinde domnul Remus Cherlea, la pachet se adaugă emoţiile puternice şi doza de adrenalină, prezente de fiecare dată, chiar dacă faci traseul a zecea oară. Îl susţinem, însă, cunoscând zona, nuanţăm. Ca să puteţi vedea cât mai bine peisajul & hăurile de la ferestrele vagoanelor şi să trăiţi cât mai intens cele două ore, vă sugerăm să urcaţi în tren toamna, după ce pică frunza, iarna sau primăvara, înainte să înfrunzească pădurea. Dacă vreţi să vă răcoriţi, veniţi vara! Iar dacă vreţi să vă simţiţi pe o altă lume alegeţi toamna, când înnebunesc culorile.

George LÂNĂ