Realitate şi, desigur, nostalgie

Timp de mai bine de două secole, Anina a găzduit, simultan, două lumi aflate în condiţionare reciprocă. Cea de la suprafaţă, cu partea sa binecuvântată de cer, locuită, întinsă pe câteva nervuri principale şi străjuită de dealuri împădurite. Şi cea din adâncuri, înfricoşătoare şi mai puţin cunoscută, lumea fără cer. În care, înfruntând întunericul suveran şi moartea, bărbaţii aprigi din această comunitate, protejaţi de Sfânta Varvara, scoborau în măruntaiele pământului. De unde scoteau, cu trudă, bulgări mari de lumină neagră cristalizată, încât cu banii câştigaţi să poată întreţine familiile.
Copil fiind şi urmând-o pe mama, la nici patru ani am ajuns în acest orăşel, unde mi-a fost scris să petrec copilăria, adolescenţa şi prima parte din tinereţe. Cu oameni faini şi simpli, harnici şi respectuoşi, Anina a rămas şi va rămâne pentru totdeauna în mintea şi în inima mea. Amintirile şi nostalgia acelor vremuri sunt atât de puternice şi acum, încât, neîndoielnic, locurile, tovarăşii de joacă, colegii şi prietenii din grădiniţă şi şcoală, dimpreună cu fraţii, surorile şi părinţii lor şi toţi cei pe care i-am cunoscut, în acea binecuvântată perioadă, au jucat un rol important în structurarea mea ca fiinţă sensibilă şi gânditoare.
Trăind în această lume am reuşit să o cunosc fără să fac eforturi. Din păcate, însă, abia în urmă cu cincisprezece ani i-am aflat chichirezul. Şi am înţeles, cu tristeţe, că înfricoşătoarea lume fără cer era, în fapt, cerul protector al Aninei şi al locuitorilor săi.

Mineritul a murit!
Trăiască turismul!

Din 2006 lumea fără cer nu mai există, ea a fost ferecată definitiv în urma unei explozii în care au murit şapte ortaci. Cea mai adâncă mină din ţară şi a doua, ca adâncime, din Europa a fost închisă, deşi reprezenta principala sursă de venit pentru majoritatea locuitorilor. Şi de atunci nu s-a dezvoltat nicio altă activitate economică de anvergură, care să asigure locuri de muncă şi salarii la nivel cât decât comparabile. Încercări au fost, promisiuni şi mai multe, însă, din nefericire, până în acest moment nu s-a concretizat nimic important.
Am suferit la fiecare eşec despre care am aflat şi am sperat la fiecare idee nou-lansată. Sunt unul dintre cei mulţi care au respirat aerul puternic al Aninei şi poate de aceea am crezut şi voi crede că renaşterea ei este posibilă prin exploatarea turistică a frumuseţilor zonei. Şi, se vede, nu m-am înşelat.
Confirmarea că turismul poate schimba definitiv faţa fostului orăşel minier a venit la sfârşitul lui octombrie trecut. Prin Hotărârea nr. 887/22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 985/26 octombrie 2020, Guvernul României, condus de premierul Orban, aproba atestarea unor localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional (Art. 1) şi de interes local (Art. 2), între acestea din urmă fiind nominalizată şi Anina.

Demersurile primarului Românu

Trebuie spus că atestarea Aninei ca staţiune turistică este prima mare victorie şi că, aşa cum vă imaginaţi, ea nu a venit din senin. Meritul îi aparţine domnului Gheorghe Românu, primarul liberal al localităţii şi fiu al acesteia. Spirit limpede, dinamic şi întreprinzător, dar şi bun cunoscător al posibilităţilor zonei, fostul inginer minier, a cărui carieră a fost întreruptă, după douăzeci de ani, prin închiderea Intreprinderii Miniere, a înţeles, rapid, că singura şansă pentru salvarea Aninei este turismul. Prin urmare, încă din primul mandat acţionează cu responsabilitate şi depune Documentaţia de fundamentare pentru obţinerea statutului de staţiune turistică. Însă, liberal fiind, slujbaşii lui Ponta nu s-au lăsat înduplecaţi, deşi trâmbiţau că susţin centrele miniere aflate în declin după închiderea minelor.
Deşi a continuat să bată la uşile guvernelor ce s-au sccedat, Documentaţia primarului liberal Românu (aflat acum la al treilea mandat) nu a fost băgată în seamă decât anul trecut. Când la timona Guvernului liberal al României se afla premierul Orban, iar la interne veghea cărăşeanul Marcel Vela, cunoscător al dificultăţilor cu care se confrunta Anina. Prin atestarea ca staţiune turistică a crescut şansa accesării de fonduri europene şi guvernamentale, atât de necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare a infrastructurii unui turism modern.
Acest pas va creşte interesul pentru cunoaşterea frumuseţilor inegalabile ale zonei, creeate de natură şi de oameni. Şi reprezintă momentul de cotitură pentru renaşterea şi viitorul acestei comunităţi. Din 2006, lumea fără cer a Aninei a încetat să mai joace rolul cerului protector pentru locuitorii săi. Printr-o strategie coerentă, limpede şi viabilă, această vitală prerogativă va fi preluată de către turism. Anina are nevoie de sprijin, în toate formele posibile şi tocmai de aceea ţinem aproape.

George LÂNĂ